Țara în care trei foști candidați la alegerile prezidențiale de anul trecut au fost condamnați la ani grei de închisoare
Trei candidați la ultimele alegeri prezidențiale din Algeria au fost condamnați luni, 26 mai, la zece ani de închisoare pentru corupție, a declarat o sursă judiciară pentru Agenția France-Presse. Cei trei inculpați rămân liberi și au la dispoziție zece zile pentru a face apel.
Procurorul solicitase această sentință pentru femeia de afaceri Saida Neghza, fostul ministru algerian al comunicațiilor Belkacem Sahli și Abdelhakim Hamadi, acuzați de cumpărarea de sponsorizări, scrie ziarul francez Le Monde.
Alți aproximativ 70 de inculpați din acest caz, inclusiv trei dintre fiii Saidei Neghza, au fost condamnați la pedepse cuprinse între cinci și opt ani. Printre acești inculpați se numără aleși locali și membri ai organizației patronale Confédération générale des entreprises algériennes (CGEA).
În august 2024, parchetul a anunțat că „mai mult de 50 de aleși audiați au recunoscut că au primit sume cuprinse între 20.000 și 30.000 de dinari (echivalentul a 140-200 de euro) pentru a sponsoriza candidați”, adăugând că, pe lângă aleși, au fost audiați și „10 intermediari care colectau fondurile și le predau aleșilor”. Candidații trebuiau să prezinte cel puțin 600 de semnături din partea aleșilor din diferite adunări răspândite în 29 de prefecturi sau cel puțin 50.000 de semnături din partea alegătorilor înregistrați, cu cel puțin 1.200 de semnături pe prefectură.
Saida Neghza, președinte al CGEA, Belkacem Sahli, secretar general al Alianței Naționale Republicane, și Abdelhakim Hamadi, director al unui laborator de produse veterinare, și-au văzut candidatura la alegerile prezidențiale algeriene respinsă de Curtea Constituțională. Ulterior, aceștia au fost plasați sub supraveghere judiciară pentru „corupție politică” cu o lună înainte de alegeri.
Alegerile din 7 septembrie 2024 au fost câștigate de președintele în exercițiu, Abdelmadjid Tebboune.
