Sari direct la conținut

Rezultate simulare evaluare națională 2021: promovabilitate de peste 65%, cel mai bun rezultat din ultimii 5 ani / Aproape o mie de elevi au luat 10 la matematică

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Ministerul Educației a publicat vineri rezultatele centralizate la simularea examenului de evaluare națională 2021, care arată o promovabilitate de peste 65%, acestea fiind cele mai bune rezultate din ultimii cinci ani.

La matematică, 980 de elevi de clasa a opta au luat nota 10.

În 2020 nu au fost organizate simulări, din cauza pandemiei.

Centralizarea datelor comunicate de inspectoratele școlare județene relevă următoarele rezultate – procentul notelor mai mari sau egale cu 5:

  • Limba și literatura română: 71,17%; 88 de elevi au obținut nota 10.
  • Matematică: 59,77%; 980 de elevi au obținut nota 10.
  • Limba și literatura maternă: 79,49%; 22 de elevi au obținut nota 10.
  • Procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5: 65,6%.
  • 25 de elevi au obținut media 10.

Cele mai bune rezultate au fost obținute în Municipiul București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).

Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele indică o creștere substanțială a mediilor mai mari sau egale cu 5:

2016: 44,05%

2017: 51,47%

2018: 47%

2019: 53,1%

Amintim că subiectele la evaluarea naționale 2021 sunt unele noi față de anii precedenți, având ca modelul testele internaționale, după o programă nouă, constând într-o broșură cu 10 pagini care trebuie completată în două ore.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro