„În loc să-i fiu copilului meu sprijin, i-am devenit povară. Și cine crede că nu va ajunge la asta, e nițel ipocrit”

Sunt într-o perioadă (trecătoare, sper) în care un tratament pe care îl urmez are niște efecte secundare care mă împiedică să fac unele lucruri cu ușurința cu care le făceam înainte. În weekenduri obișnuiam să merg la fiică-mea să o ajut, să fac cât de multe treburi puteam în locul ei, să mă bucur de nepoata mea Victoria, să mă joc cu ea, să facem împreună tot felul de prostii, scrie o persoană vârstnică, într-un text publicat pe site-ul Totul despre Mame.

Am sărit peste aceste vizite în weekendurile în care efectiv n-am fost în stare să ies din casă. Iar în cele în care am tras de mine și m-am dus, n-am putut să fac atâtea câte mi-aș fi dorit. Sentimentul era că în loc să-i mai iau din poveri fiicei mele, îi mai pun una.

Asta m-a făcut să mă gândesc cât de mult contează ajutorul cuiva atunci când, deși ai voință, nu ai… putință. Stăteam pe canapea, mă simțeam epuizată, fără pic de energie (este una dintre reacțiile tratamentului) și am rugat-o pe fată să îmi aducă un pahar cu apă. Am realizat că paharul ăla cu apa este – la propriu – mai mult decât un simplu pahar cu apă, de vreme ce este invocat într-un context în care personaje sunt exact părinții și copiii. E înțelepciune populară? E filosofie de viață? Egoism?

Părinți uitați de copii

„Fă un copil, ca să aibă cine să-ți aducă un pahar cu apă la bătrânețe.” Toată lumea cred că a auzit expresia asta. De cealaltă parte sunt cei care combat cu putere și care spun că nu așteaptă așa ceva de la copiii lor. Mi se pare că este nițică ipocrizie aici. Tot ea, societatea, condamnă aspru copiii care uită de părinți cu lunile și chiar cu anii, care nu dau nici măcar un telefon atunci când părinții nu-și mai pot lua singuri acel pahar cu apă. Sigur, sunt situații și situații, unele fără soluții. Dar mă refer la părinți de care copiii nu mai știu nimic până în ziua în care primesc un telefon că…

La un moment dat, toți ajungem să sperăm că nu vom fi abandonați de copii la bătrânețe. E doar o chestiune de timp…

Mai multe, pe Totul despre mame.