Curtea capturată. De ce refuzul CCR de a judeca o cauză este un pericol la democrație

Puterea judecătorească riscă să devină nu doar delegitimată pentru români, ci pur și simplu irelevantă, consideră Horațius Dumbravă, fost judecător și fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii. Ceea ce s-a întâmplat la Curtea Constituțională – acolo unde o parte a judecătorilor au ales deliberat să nu judece o cauză cu care Curtea a fost legal sesizată – arată dimensiunea reală a dezastrului instituțional de la vârful justiției, scrie fostul magistrat într-un articol de opinie pentru cititorii HotNews.

Recentele evoluții de la vârful justiției (CSM – secția de judecători, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională) arată simptomatic deteriorarea instituțională gravă, cu efecte directe asupra funcționării democrației și statului de drept. În aceste condiții, capacitatea justiției – la vârful ei, repet – de a proteja drepturile și libertățile fundamentale, de a asigura echilibrul puterilor în stat devine îndoielnică. Este vorba, nu am nici o îndoială aici, de un eșec instituțional al statului român, care lovește direct în pilonii care definesc apartenența României la Uniunea Europeană (art. 2 din Tratatul Uniunii Europene).

„Pentru un judecător al unei instanțe comune este de neconceput să refuze judecarea unei cauze”

Ceea ce s-a întâmplat în aceste zile la Curtea Constituțională arată dimensiunea reală a dezastrului instituțional de la vârful justiției. Pentru un judecător al unei instanțe comune este de neconceput să refuze judecarea unei cauze, recurgând la tertipuri specifice puterilor politice constituite în stat (Parlament), și nu unei autorități jurisdicționale, cu nesocotirea gravă a principiilor fundamentale, universal valabile, după care funcționează justiția.

Iar unul dintre aceste principii este al „denegării de dreptate”. Aceasta desemnează, dacă vreți, refuzul/eșecul, inclusiv prin inacțiune, cum este neasigurarea cvorumului pentru a soluționa o cauză, de a asigura soluționarea efectivă a unei cauze într-un termen rezonabil.

De altfel, în practica instanțelor comune au existat extrem de puține cazuri în care judecătorii să fi refuzat să delibereze cu colegii din complet sau să pronunțe o hotărâre. Iar dacă s-a întâmplat acest lucru (repet, de foarte puține ori), judecătorii în cauză au fost sancționați disciplinar cu cea mai gravă sancțiune: excluderea din corpul judecătoresc. Și, totuși, instanțele comune numără aproximativ 5.000 de judecători. Curtea Constituțională, în schimb, este compusă din doar 9 membri.

Totodată, trebuie subliniat un fapt elementar: cu cât este se află mai sus în ierarhia jurisdicțională – Curtea Constituțională și Înalta Curte în cazul de față –, cu atât responsabilitățile și obligațiile judecătorilor sunt mai drastice, mai exigente. Tocmai respectarea strictă a acestor obligații transmite un semnal de stabilitate instituțională și profesionalism către celelalte instanțe și, în același timp, asigură coerența funcțională a întregului sistem judiciar, un ingredient esențial pentru încrederea cetățenilor într-un sistem de justiție stabil.

Obligația elementară a Curții

Curtea Constituțională a României face parte, fără îndoială, din sistemul jurisdicțional național, și, prin funcția sa jurisdicțională, are obligația, datoria de a asigura aplicarea și efectivitatea nu doar a Constituției României, ci și a dreptului Uniunii Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a clarificat explicit această dimensiune europeană a jurisdicției CCR în mai multe hotărâri, relevantă fiind celebra cauză Euro Box Promotion și alții (C-357/19 și cauzele conexate).

Cu alte cuvinte, CCR nu poate invoca natura sa de jurisdicție specială pentru a se sustrage obligațiilor care decurg din statutul său de instanță independentă și imparțială în sensul dreptului Uniunii Europene (art. 230–237 din Hotărârea Euro Box Promotion), între acestea aflându-se și obligația elementară de a nu refuza judecarea unei cauze.

Nu-mi este clar dacă cei patru judecători constituționali care au boicotat de două ori ședința CCR – alegând astfel, fără nicio reținere, să își abandoneze obligațiile ce le revin potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea CCR – acționează ca parte a unui cartel politic.

Suspiciunea nu este lipsită de context: în toamna anului 2024, aceeași Curte a suspendat, în mod rușinos, procedura electorală pentru alegerea președintelui României, într-un gest care a alimentat percepția unei implicări politice incompatibile cu statutul său constituțional.

„Soluțiile de reformă a justiției nu mai pot fi unele cosmetice”

Un asemenea comportament, care se adaugă altor derapaje deja cunoscute de la vârful justiției, nu mai poate fi ignorat. Se vorbește intens, în aceste zile, despre reformarea justiției: se constituie grupuri de lucru guvernamentale, se comandă sondaje de opinie de la nivel prezidențial. Problema este că soluțiile de reformă instituțională a justiției nu mai pot fi unele cosmetice. Ele vor trebui, cel mai probabil, să fie radicale.

Este necesară o regândire profundă a funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, în special a secției de judecători, și a Înaltei Curți de Casație și Justiție – instituții care au acumulat putere administrativă excesivă -, precum și a mecanismului de numire a judecătorilor Curții Constituționale. România nu-și poate permite, acum, într-un context european și global extrem de dificil, să rămână captiva unui grupuscul de oameni care ajung să (ne) decidă viitorul.

Este nevoie de un control real al societății asupra funcționării acestor instituții de la vârful justiției pentru recâștigarea încrederii cetățenilor in justiție și pentru a demonstra că statul român este capabil să garanteze democrația și statul de drept, așa cum s-a angajat în calitatea sa de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene.

Pentru că toate acestea vin pe o lipsa masivă de încredere pe care o are azi justiția. Potrivit unui sondaj Curs (decembrie 2025), doar 24% dintre respondenți mai acordă credit justiției „ordinare” (instanțele comune), iar Curtea Constituțională se oprește undeva la 26%. Este unul din cele mai proaste rezultate din sondaje pe care justiția (instanțele comune și Curtea Constituțională) le-a cunoscut de la intrarea României în Uniunea Europeană.

Și problema nu este doar una de percepție publică. Este mult mai gravă.