Sari direct la conținut

Ministrul Investițiilor, un nou termen privind plata a 5,7 miliarde de euro din PNRR: „Ideal la sfârșitul anului”. Când va fi trimis la Bruxelles PNNR-ul revizuit

HotNews.ro
Dragos Pislaru, MIPE / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Dragos Pislaru, MIPE / Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Noul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni la Guvern că toate ministerele lucrează pentru a debloca până pe 25 noiembrie cele peste 860 de milioane de euro, bani suspendați de pe cererea de plată 3 din PNRR, și pentru depunerea cererii de plată 4 imediat ce va fi aprobat noul PNRR revizuit. „Dacă facem lucrurile cum trebuie, cu profesionalism, putem avea inclusiv plata aferentă cererii de plată 4, ideal la sfârșitul anului, aceasta este asumpția de lucru” a declarat ministrul.

Amintim că fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a declarat luna trecută că România ar trebui să depună până la sfârșitul lunii iulie cererea de plată numărul 4 din PNRR în valoare de 5,7 miliarde de euro, care include reforma fiscală, pentru a nu risca pierderea banilor europeni.

Noul ministru, Dragoș Pîslaru, a anunțat luni că MIPE a agreat cu Comisia Europeană un pre-acord care să permită României să absoarbă toți banii nerambursabili, proiectele mature să fie introduse pe componenta de împrumut, iar țintele și jaloanele să fie simplificate.

„Vestea pozitivă este că am agreat cu Comisia Europeană un plan de lucru pentru perioada următoare și anume ca, în următoarele două săptămâni, să lucrăm intens împreună cu Comisia Europeană, pentru a lămuri situația celor două paliere. Avem deja un pre-acord care a fost reconfirmat, legat de componenta nerambursabilă unde, în acest moment, stăm bine și avem o abordare care să permită ca România să absoarbă toți banii nerambursabili de pe PNRR”, a spus Dragoș Pîslaru, citat de Agerpres.

Acesta a prezentat stadiul discuțiilor privind PNRR după întâlnirea pe care a avut-o vineri la Bruxelles cu Celine Gauer (directorul general SG RECOVER, n.r.) și cu experții tehnici privind PNRR.

„Cu ocazia întâlnirii, am discutat o invitație pentru doamna Celine Gauer în perioada 14-15 iulie. Evident, această invitație este în linie cu calendarul pe care ni l-am propus. Deci ne putem uita la un lucru intens, două săptămâni, după care să avem această întâlnire la București, inclusiv întâlnirea grupului coordonatorilor de investiții a miniștrilor de linie și a primului ministru, întâlnire pentru a putea să ajungem la o concluzie preliminară și trimite apoi imediat, formal, acest Plan Național de Redresare și Reziliență revizuit.

Ministrul a subliniat deschiderea Comisiei Europene de a relua discuțiile tehnice, deschiderea de a vedea dacă pe componenta de împrumut putem, într-adevăr, să ne uităm, cum au făcut alte state ca Polonia, la instrumente financiare’.

Aceste instrumente financiare, a mai spus ministrul, „ar permite să faci, de exemplu, o injecție de capital în Banca pentru Investiții și Dezvoltare, cum au făcut polonezii în banca lor promoțională, care să-ți permită să folosești bani pentru fonduri de capital sau pentru investiții după termenul de finalizare al PNRR.

Dragoș Pîslaru a mai spus că discuțiile au avut la bază pachetul fiscal.

‘Nu vă ascund faptul că aceste lucruri sunt în legătură directă cu discuțiile pe pachetul fiscal. Ne amintim că pachetul fiscal nu este doar o urgență astăzi, ci este o reformă de pe PNRR care are o amânare destul de mare, de vreo 3 ani de zile”, a precizat acesta.

Ministrul a prezentat și un scenariu legat de calendarul privind PNRR în perioada următoare.

„Dacă lucrurile vor merge, și acesta este scenariul, înseamnă că 14-15 iulie avem un acord, trimitem după aceea Planul Național de Redresare și Reziliență în forma lui pentru aprobare, va intra într-un proces de aprobare care va dura undeva cam două-trei luni de zile, trei luni jumate chiar, acum pentru că este și luna august la mijloc. Înseamnă mai întâi două luni de pregătire cu Comisia și apoi aprobare de către Consiliu’, a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, până pe 25 noiembrie se dorește deblocarea banilor suspendați de pe cererea de plată 3, iar până la sfârșitul anului plata aferentă Cererii de plata nr 4.

‘Între timp, ne concentrăm să deblocăm banii suspendați de pe cererea de plată 3 până pe 25 noiembrie, deci 860 de milioane de euro și depune Cererea de plată 4 imediat cum vom avea acordul PNRR revizuit. Dacă totul e bine, ne facem lucrurile cum trebuie, cu profesionalism, putem avea inclusiv plata aferentă Cererii de plata nr 4 ideal la sfârșitul anului. Comisia Europeană este partener în acest exercițiu pe care îl avem de demarat’, a adăugat ministrul.

În final, ministrul a amintit că în conferința de presă de joia trecută de la MIPE a scos la iveală o situație suficient de alarmantă: „nu știu ce poate să fie mai alarmant decât faptul că avem cel puțin 7,8 miliarde care sunt cu semnul întrebării de pe zona de împrumuturi”, a mai spus Dragoș Pîslaru.

INTERVIURILE HotNews.ro