Ministrul Finanțelor, despre măsurile fiscale: „Dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă”
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a declarat luni că adoptarea pachetului de măsuri fiscale „ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, transmite Agerpres.
Declarațiile ministrului, făcute într-o intervenție online la o conferință pe teme de agricultură, au venit în contextul în care Guvernul își asumă astăzi răspunderea în fața Parlamentului pentru pachetul de măsuri fiscale care prevede majorări de taxe, cea mai importantă fiind creșterea TVA de la 19% la 21%, precum și înghețarea pensiilor și salariilor în sectorul public în anul 2026.
„Este vorba, practic, de un demers de recredibilizare a României. E un semnal foarte puternic pe care îl dăm noi, că vrem să avem o abordare complet diferită în modul în care ne gestionăm finanțele publice. Este doar un prim pas în acest sens și, din nefericire, nu aveam alternative în privința luării acestor măsuri. Alternativele ar fi fost mult mai dificile. Adică, măsurile, dacă le-am fi amânat acum, ar fi avut un impact dublu, devastator din punctul meu de vedere, în toamnă, în niște condiții mult mai grele, pentru că adoptarea astăzi a acestui pachet ne menține libertatea de decizie economică și ne menține libertatea de finanțare de pe piețe”, a declarat Alexandru Nazare.
El a spus că „poate părea puțin lucru, dar este o condiție necesară”.
„Nu este și suficientă. Contează ce vom face de acum încolo, pentru că trebuie să facem de acum încolo mult mai mult cu bani mai puțini, din cauza situației în care suntem”, a continuat liberalul.
Ministrul Finanțelor a menționat că pachetul de măsuri „nu este” unul „perfect”, dar susține că nu existau alternative.
„E adevărat că nu este, nu va fi un pachet perfect și în niciun caz nu va mulțumi pe toată lumea, pentru că nu are cum să mulțumească pe toată lumea, dar, având în vedere creșterile de cheltuieli la toate capitolele și creșterea de deficit din ultimii patru ani, niciun guvern responsabil astăzi nu va avea alte alternative decât să acționeze așa. Încă o dată, îmi mențin disponibilitatea de a discuta cu toată zona de business din agricultură, pe zona de creștere a procesării și pe zona de stimulare a exportului”, a mai declarat ministrul Alexandru Nazare.
