Sari direct la conținut

Primul oraș din România care a montat gard electric împotriva urșilor

HotNews.ro
Primul oraș din România care a montat gard electric împotriva urșilor
Un urs brun lângă o gospodărie, în România. Sursa foto: Dreamstime.com

Măsura vine ca urmare a apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în apropierea gospodăriilor lor.

Râșnov este primul oraș din țară care a început instalarea unui gard electric în zonele unde pădurea se află în imediata apropiere a locuințelor, pentru a preveni incidentele cauzate de urșii care coboară în căutare de hrană, potrivit Radio Brasov.

Primii 800 de metri de gard au fost deja montați, iar în perioada următoare, vor fi montate 5.200 de metri de bariere electrice și în alte zone aflate în vecinătatea pădurii din localitate, anunță Primăria Râșnov.

Potrivit reprezentanților primăriei, măsura vine ca urmare a apelurilor tot mai dese la 112 ale cetățenilor care semnalează prezența urșilor în apropierea gospodăriilor lor.

„Barierele electrice se instalează cu ajutorul celor de la Ocolul Silvic Râșnov”, a mai precizat aceeași sursă.

În ultimii ani, atacurile urșilor asupra oamenilor s-au înmulțit în România. Doar anul acesta au avut loc câteva. La sfârșitul lunii mai, doi turiști străini, un bărbat din Polonia și o femeie din Spania, au fost răniți de urs, în două zile consecutive, în zona barajului Vidraru din judeţul Argeş. De asemenea, pe 3 iulie, un motociclist italian a fost atacat mortal de un urs pe Transfăgărășan.

INTERVIURILE HotNews.ro