Franța vrea să permită stomatologilor și medicilor veterinari să administreze vaccinuri anti-Covid
Stomatologilor și medicilor veterinari francezi ar trebui să le fie permis să administreze vaccinuri anti-COVID-19 întrucât cantitatea de doze pe care Franța o va avea la dispoziție luna viitoare va crește semnificativ, a afirmat vineri autoritatea de sănătate din această țară, potrivit Reuters.
The Haute Autorite de Sante (HAS) a afirmat într-un comunicat că ministerul francez al sănătății i-a cerut recomandări privind suplimentarea personalului sanitar care participă la campania de vaccinare.
„Creșterea numărului de doze va permite vaccinarea pe scară largă din aprilie și va necesita mobilizarea unui număr mai mare de profesioniști competenți care să vaccineze rapid persoanele relevante”, a afirmat HAS.
Autoritatea a anunțat că a recomandat ca stomatologii, farmaciștii, studenții la medicină, tehnicienii de laborator, medicii veterinari și alte categorii de angajați din domeniul sanitar să fie autorizați să administreze vaccinuri anti-Covid în centrele de vaccinare sau în cabinetele private.
HAS estimează că această măsură ar duce la suplimentarea personalului autorizat să administreze vaccinuri cu aproximativ 250.000 de persoane.
Până acum principala problemă a Franței a fost lipsa vaccinurilor, nu a persoanelor care să le administreze, însă guvernul de la Paris a anunțat că se așteaptă ca numărul de doze disponibile să crească semnificativ începând din luna aprilie.
În jur de 7,1 de milioane de persoane, aproximativ 11% din populația Franței, au primit cel puțin o doză a unui vaccin anti-Covid și puțin peste 4% au fost chemate și la rapel.
Executivul francez și-a propus să vaccineze 10 milioane de persoane până la mijlocul lunii aprilie, 20 de milioane până la mijlocul lui mai și 30 de milioane până în vară.
Citește și: