Antena 1, lider de audiență cu prima ediție din noul sezon Insula Iubirii. Câți telespectatori au fost în minutul de aur
Postul de televiziune Antena 1 s-a clasat pe primul loc în topul audiențelor, luni seară, când a fost difuzată prima ediție din sezonul cu numărul 9 al emisiunii Insula Iubirii. La ora 23:32, aproape 1 milion de telespectatori urmăreau show-ul difuzat de Antena 1.
În primul episod din noul sezon Insula Iubirii, telespectatorii au cunoscut cele cinci cupluri care au decis să participe la „testul fidelității”. La finalul primei ediții, producătorii show-ului au afișat mesajul „În memoria Teodorei Marcu”, tânără ucisă în crima de la Cosmopolis, fostă concurentă Insula Iubirii.
„Prima ediție a fost una savurată de către întreaga țara, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 24:04, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea premierei sezonului 9 a înregistrat 6.5 puncte de rating şi 27.7 % cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 4.0 puncte de rating şi 17.3% cota de piaţă”, a transmis Antena 1 într-un comunicat de presă.
Și la nivelul publicului urban Antena 1 s-a clasat pe primul loc, conform reprezentanților postului TV.
„Antena 1 a condus clasamentul cu 4.7 puncte de rating şi 15.7% cota de piaţă, PRO TV, postul secund având 4.2 rating şi 14.1% cota de piaţă. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 23:32, aproape 1 milion de telespectatori empatizau cu ceea ce trăiau cuplurile participante”, conform Antena 1.
Sezonul 9 Insula Iubirii este difuzat de Antena 1 de la ora 20:30 în zilele de luni, marți și miercuri.
Insula Iubirii – ce se întâmplă în cadrul show-ului de pe Antena 1
„Insula Iubirii” este un reality-show difuzat de Antena 1, în care mai multe cupluri își testează fidelitatea pe o insulă exotică, departe de mediul lor obișnuit.
Cuplurile petrec 21 de zile în resorturi separate, în compania unor „ispite” — bărbați și femei necunoscuți care locuiesc în același resort și încearcă să le testeze fidelitatea. În acest timp, concurenții merg la întâlniri romantice, fac diverse activități exotice specifice Thailandei, ori participă la petreceri în resort, fiind filmați permanent.
Concurenții nu au posibilitatea să comunice cu partenerii lor, dar au ocazia să privească momente din timpul lor petrecut pe insulă în cadrul unor ceremonii de „bonfire” menite să le ofere perspective asupra comportamentului celuilalt.
În unele cazuri, concurenții sunt aduși față în față în cadrul unui „bonfire” cu ispita care le-a sedus partenerul.
La finalul emisiunii, are loc o ceremonie specială unde cuplurile iau decizia de a pleca de pe insulă împreună sau separat, ori uneori alături de o ispită. Această ceremonie finală reprezintă punctul culminant al sezonului și atrage, de regulă, audiențe importante. Tot în ultima ediție din zonă publicul află ce fac cuplurile la șase luni după terminarea filmărilor, când sunt filmați, de cele mai multe ori acasă, la serviciu, ori într-un mediu obișnuit.
