Măsurile luate după scandalul gândacilor din Centrul de Arși de la Floreasca. Ministrul Rogobete: „Când am citit scrisoarea, am încremenit!” / Ce schimbări privind tratarea pacienților în spitale vor fi făcute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți seară că a mers în inspecție la Centrul de Mari Arși de la Spitalul Floreasca, în urma scandalului generat de scrisoarea deschisă a unei paciente care a fost lăsată fără analgezice după operație, într-un salon în care ea a descoperit și gândaci. Rogobete a precizat că, pe lângă măsurile disciplinare, va fi schimbată legislația care reglementează tratarea arșilor, precum și activitatea șefilor de secții.
Alexandru Rogobete a spus, într-o emisiune la Digi24, că la Spitalul Floreasca se fac trei controale: unul al Inspecției Sanitare de Stat, altul al corpului de control al Ministerului Sănătății, la care se adaugă cel al Colegiului Medicilor care vizează conduita terapeutică a personalului medical în acest caz.
„Le vom închide mâine pe cele două administrative, la Colegiul Medicilor o să mai dureze câteva zile”, a menționat Rogobete.
Șeful Centrului de Arși l-a evitat pe ministru
„Când am citit scrisoarea, am încremenit! Nu mi-a venit să cred că o pacientă într-un centru universitar urlă de durere. I s-a spus că nu există analgezice. Complet fals. Am verificat și există analgezice pentru toți pacienții din Floreasca. Faptul că nu au fost administrate corespunzător un weekend întreg ține mult de bun simț, de deontologie profesională”, a spus ministrul Sănătății.
El a adăugat că șeful Centrul de Mari Arși de la Spitalul Floreasca, Tiberiu Paul Neagu, nu a fost prezent în timpul vizitei pe care ministrul a efectuat-o.
„Vă dați seama cât preț a pus pe situația asta. A avut un deces în familie, dar am înțeles că și-a prelungit concediul după ce a izbucnit scandalul. Mă așteptam să-l găsesc la spital, că vizita a fost anunțată (…) Am sugerat public să-și dea demisia. Toate discuțiile avute au fost cu managerul unității sanitare și cu colegii de la ATI”, a comentat Rogobete.
Amenzi după controale
Ministrul a susținut că scandalul de la Floreasca arată încă o problemă majoră a sistemului sanitar, anume comunicarea cu pacienții și aparținătorii lor.
„Nu s-a pus preț pe acest lucru ani la rând. În facultatea de medicină nu există cursuri adecvate de comunicare așa cum există în alte țări. Nu este dezvoltat suficient de mult lucrul în echipă, există acele clasice orgolii între generații, nu există cultul mentoratului”, crede Rogobete.
El a spus că Inspecția Sanitară de Stat a aplicat amenzi firmei de dezinsecție pentru nereguli administrative. „În timpul inspecției nu s-au găsit gândaci, dar au fost găsite neconcordanțe din punct de vedere administrativ”, a spus Rogobete.
O altă problemă identificată este că Secția de Arși Grav nu deține ventilație centralizată, deși normativul prevede acest lucru. Problema urmează să fie remediată prin demararea unei licitații publice, conform oficialului guvernamental.
„Oamenii nu mai au încredere, justificat, în sistemul de sănătate. Cel mai important obiectiv al meu este recâștigarea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate. Toate măsurile pe care le-am anunțat au acest scop, plus respectarea demnității și umanității în spitalele din România și un tratament uman pe care suntem datori să-l oferim”, a mai spus ministrul.
Un nou mecanism de evaluare din partea pacienților
Urmează să fie constituit un grup tehnic de lucru cu medici care tratează arși în toate țările, cu inspectori de la Inspecția Sanitară de Stat, scopul fiind revizuirea legislației privind tratarea arșilor. În paralel, Ministerul Sănătății (MS) va iniția schimbarea modului în care sunt evaluați șefii de secție din toate spitalele, indiferent de specificul lor.
„Voi modifica ordinul de ministru care reglementează funcționarea centrelor de arși, am dispus măsurile de sancțiune financiară pentru companiile care nu și-au făcut treaba (…) Șeful de secție va fi evaluat pe o serie de indicatori de performanță medicali pentru echipa pe care o coordonează, pe criterii administrative și în funcție de evaluarea pacienților care au trecut prin acea secție”, a declarat Rogobete.
În plus, pacienții vor avea, din această toamnă, un mecanism de evaluare a personalului medical care i-a tratat. Astfel, ministerul va trimite întrebări pacienților prin SMS la internare, va fi pus la dispoziție și un formular online și uneori se va recurge și la interviuri telefonice neanunțate.
Pe de altă parte, dincolo de scandalul din ultimele zile, Alexandru Rogobete a ținut să spună că, deocamdată rezultatele Centrului de la Floreasca sunt bune.
„Nu putem ignora faptul că din 2024 până acum, în Spitalul Floreasca au fost tratați 200 de pacienți cu arsuri grave dintre care 80% au plecat acasă. Mortalitatea este sub media UE”, a conchis ministrul.
Trei controale cerute de ministru
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, luni, într-un dialog cu HotNews, că a trimis Inspecția Sanitară de Stat și Corpul de Control după ce sora unei paciente internate acolo a reclamat, într-o postare pe Facebook, lipsa analgezicelor și prezența gândacilor în secție. Tot el a cerut și un control al Colegiului Medicilor, care verifică respectarea protocoalelor medicale.
Ministrul Sănătății spunea că ia în calcul „modificarea Ordinului de ministru” prin care secția de arși de la Floreasca a fost declarată singurul centru pentru mari arși din România, spunea Alexandru Rogobete.
„Vom face niște modificări ale Ordinului de ministru, pentru a nu mai repeta situațiile acestea”, spune Alexandru Rogobete. Ministrul Sănătății vorbește despre posibile „măsuri administrative și poate chiar niște sancțiuni”, în funcție de rezultatele controalelor.
Imaginile care au dus la controale
Sora unei paciente internate în centrul pentru mari arși de la Floreasca a postat pe Facebook imagini cu gândaci în interiorul spitalului și a acuzat faptul că pacienții nu primesc nici măcar suficiente analgezice.
Pacienta cu arsuri grave pe 70% din suprafața corpului internată de la începutul lunii iunie la Floreasca, după o explozie a centralei din locuință, a fost transferată săptămâna trecută la un centru pentru mari arși din Belgia, după ce Fundația Metropolis a strâns 100.000 de euro pentru transferul său. Suma acoperă o lună de tratament, însă pacienta ar putea avea nevoie de 3 luni de internare.
Alexandru Rogobete a spus că Ministerul Sănătății caută soluții pentru ca restul tratamentului să fie plătit de statul român. În condițiile în care România avea, pe hârtie, un centru pentru mari arși – cel de la Spitalul Floreasca – acoperirea costurilor tratamentului în străinătate de către statul român nu a fost posibilă de la început, din punct de vedere legal.
Alexandru Rogobete mai spune că transportul pacientei în Belgia a fost asigurat de Departamentul pentru Situații de Urgență, iar costurile transportului sunt suportate de Ministerul Sănătății.
Un ordin aprobat în aprilie anul trecut, în mandatul fostului ministru Alexandru Rafila, prevedea că secția de arși de la Spitalul Floreasca devine primul centru pentru mari arși din România. Medici și pacienți au acuzat atunci faptul că România nu avea, în acel moment, secții care să corespundă standardelor din legislație pentru tratarea în siguranță a pacienților cu arsuri grave.
Aceștia au acuzat faptul că Ordinul ministrului Alexandru Rafila adapta legislația la situația din teren, în loc să se întâmple invers, pentru ca centrul de la Spitalul Floreasca să fie transformat „din pix” în centru pentru mari arși.
