Sari direct la conținut

Șefa MAE, despre întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump: „Prioritățile noastre sunt legate de conținutul agendei” / Zona în care relația cu SUA e „sub potențialul pe care l-am putea avea”

HotNews.ro
Șefa MAE, despre întâlnirea Nicușor Dan – Donald Trump: „Prioritățile noastre sunt legate de conținutul agendei” / Zona în care relația cu SUA e „sub potențialul pe care l-am putea avea”
Nicușor Dan și Donald Trump își strâng mâna la summitul NATO de la Haga. FOTO: Administrația Prezidențială

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat miercuri la Antena 3 că nu se mai pune problema să nu se concretizeze întâlnirea dintre președintele Nicușor Dan și omologul său american, Donald Trump, ci „mai degrabă, acum, prioritățile noastre sunt legate de conținutul agendei, de pașii viitori și de felul în care avansăm în relația bilaterală cu Statele Unite ale Americii”.

Întrebată despre pregătirile pentru vizita lui Nicușor Dan în SUA, Oana Țoiu a spus: „În primul rând, această vizită este stabilită deja de la momentul convorbirii telefonice între președintele Donald Trump și președintele Nicușor Dan”.

„România nu mai este într-un moment în care să se pună problema dacă vizita va avea loc sau dacă întâlnirea între președinți va avea loc. Mai degrabă, acum, prioritățile noastre sunt legate de conținutul agendei, de pașii viitori și de felul în care avansăm în relația bilaterală cu Statele Unite ale Americii”, a continuat șefa diplomației române.

Ea a explicat că există „mai multe componente” din acest punct de vedere.

„Cea care a fost cea mai prezentă, și în spațiul public, și în agenda din România, este componenta legată de prezența trupelor din SUA în cadrul bazelor NATO pe care le avem pe teritoriul României și aceasta sigur că rămâne prioritatea noastră numărul 1, în sensul în care trebuie să ne asigurăm că protejăm România, că protejăm granița Uniunii Europene, granița NATO”, a adăugat ministrul Afacerilor Externe.

Relația România – SUA, „sub potențialul” economic pe care l-ar putea avea

Oana Țoiu a vorbit despre componenta economică a relației bilaterale.

„Pentru noi este foarte important să avansăm componenta economică. Din punctul nostru de vedere, suntem sub potențialul pe care l-am putea avea, atât în ceea ce privește investițiile din Statele Unite ale Americii, aici, în zona privată, cât și în ceea ce privește posibilitatea de extindere a unor afaceri din România în piața din Statele Unite ale Americii”, a spus ministrul.

Șefa diplomației române susține că și țara noastră a contribuit în negocierile pentru acordul comercial dintre UE și SUA, anunțat duminică de președintele american Donald Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Am contribuit în această perioadă, prin echipele României, la negocierea comună între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii. Noi acolo avem aparte anumite domenii care sunt de interes, în special energia nucleară, de exemplu, achiziția de aeronave, sigur, și tarifele aparte legate de oțel, potențialul de dezvoltare în zona de microcipuri și tehnologia rămân pentru noi priorități”, a conchis ministrul Oana Țoiu.

INTERVIURILE HotNews.ro