Am fost la Ghighiu, lângă Ploiești, la Hadâmbu de la Iași și la Nechit de la Neamț. Am umblat prin mănăstiri cu o singură întrebare: de ce avem grădini zoologice în mănăstirile românești? E o formă de bunătate umană și de protecție, spun călugării.

Mănăstirea Ghighiu din Prahova are icoana Maicii Domnului Siriaca din anul 1958 în biserica mare. 

În spatele bisericii trăiesc păuni, fazani, găină de mătase, cocoșel de munte. Dar vedeta este veverița. Viața ei se petrece într-un copac găurit „ca un fluier”. Din când în când își arată chipul, precum o Maica Domnului. 

Măicuța de la biserica veche mi-a spus să privesc în jur. Ce văd? Paradisul. În paradis sunt și animale fericite. Care vor muri de bătrânețe. 

Tot în Prahova, icoana de la Mănăstirea Pissiota privește credinciosul din orice loc ar sta el în biserică. Omul are impresia că ochii Maicii Domnului îl însoțesc oriunde cu privirea. 

Afară, sunt cuști făcute din panouri bordurate. Aceeași faună ca la Ghighiu ne privește oriunde am merge prin curtea mănăstirii. Doar veveriță nu e. 

Preotul mănăstirii m-a miruit și mi-a spus că „găinile alea sunt donații. O rudă de-a unei maici le-a adus. Și noi ne-am gândit că bine este să se distreze copiii în timpul slujbelor. Să audă cu urechea glasul Domnului și copiii cu ochii să viseze la tărâmurile făgăduinței”.

Alpaca de la mănăstirea Hadâmbu 

La Hadâmbu, din Iași, peisajul se schimbă. Până acum putem spune că-s mai mult ferme de animale, cum se întâlnesc pe lângă marile orașe. Ferme care sunt „nostalgice” după ce era odată ograda bunicii de la țară. Locuri de distracție, dar și de „pipăire” a realității de către copii: uite asta e găina care îți face ție oușorul, uite asta e oaia care îți dă ție lăpticul. 

La Hadâmbu e altfel. Intrăm în intenția grădinilor zoologice. Sunt hectare unde păunul, găina de mătase, lebăda neagră sunt eclipsate de cerb, căprioară, lamă, alpaca, muflon și, zic eu, chiar de iepurele-berbec. 

Călugărul care făcea ascultare la pangar îmi vorbește tot de donații și de trecere bucuroasă a timpului pe vreme de slujbă. Apoi mi-o spune verde în față: „Vă iscodește diavolul de mă tot întrebați de iepurele-berbec și alpaca. Suntem mănăstire, ne închinăm aici Domnului, de asta suntem aici, nu umblăm după erezii, după iepuri-berbeci. Iepurele a venit și a rămas de bunăvoie la mănăstire”.

Animalele rătăcite

„Ești om cuminte?” sunt întrebat la Mănăstirea Nechit de la Neamț de Zenovie, călugăr de-o viață aici. Ce este om cuminte, părinte? „Om cuminte este cel care folosește timpul dat. Timpul ne este dat de Dumnezeu. Îți folosești tu timpul cum trebuie? Faci curățenie în casa ta, ai grijă de părinții tăi, îți iubești aproapele? Le faci ascultare? Știi să faci ceva bun cu viața ta, de exemplu, știi o meserie, o faci cum trebuie?” 

Îl întreb pe călugărul Zenovie despre animalele de la Nechit și mă întreabă ce aș face cu o oaie rătăcită? Aș lăsa-o, zic, să se rătăcească. 

Părintele Zenovie de la Mănăstirea Nechit. FOTO: HotNews/Eugen Istodor

„Vedeți, dumneavoastră de la București nu ne înțelegi. Aici ni se aduc animale gata rătăcite și noi le facem un bine. Le ținem cu noi în viață. Cum să lăsăm oaia să rătăcească? De unde vă vin idei de astea? Dumneavoastră la București ce faceți rău e că faceți ogor special pentru oaia rătăcită, ori ea trebuie dusă la turma de unde a plecat. Noi punem împreună animalele rătăcite cu cele care fac turma”. 

Călugărul Zenovie pune punctul pe i: „Omul suferă de deranjul binelui. Binele deranjează și l-a scos pe om din turmă. Oile rătăcite trebuie aduse la turmă, nu să fie puse separat”. 

Părintele Zenovie mi-a dat bomboane și m-a îndemnat să iau cireșe dintr-o căldare. Ba chiar mi-a spus să iau loc la masă cu călugării. E ora prânzului și oamenii se întorc de la ascultări și se adună împreună. „Nu rătăcesc ca oile.”

Mănăstirea Nechit Foto: HotNews/Eugen Istodor

„Disneyficarea” mănăstirilor

Am pornit cu aceeași întrebare: Cum au ajuns grădinile zoologice la mănăstiri? 

Dacă l-am înțeles pe călugărul Zenovie, am căutat și o explicație la un antropolog. 

Alexandru Dincovici vorbește de „disneyficarea” mănăstirilor: „Dacă ne gândim la ce au în comun o mănăstire și o grădină zoologică, pare că ne pregătim deja să spunem un banc. Numai că, în cazul acesta, nu urmează nicio urmă de glumă, ci mai degrabă un soi de experiență, jumătate duhovnicească, jumătate cât se poate de lumească, sau chiar capitalistă. 

Arca lui Noe

De fapt, ce pare greu de înțeles? O fi omul în centrul atenției în creștinism, dar Dumnezeu a creat o lume în care, alături de om, există și materie și o sumedenie de alte viețuitoare. Sunt acestea atât de importante încât a considerat că merită un loc și (cel puțin o) salvare pe arca lui Noe. 

Minigrădinile zoologice prezente la anumite lăcașe de cult pot fi astfel considerate un mod de a face și din religie o experiență trăită, tangibilă, afectivă, și de a da o dimensiune „reală” poveștilor biblice și credinței, dar și de a atrage atenția unui public poate preponderent urban asupra diversității lumii și creaturilor non-umane care fac parte din ea.

Pe de altă parte, însă, putem vorbi cu aceeași seriozitate și despre o tendință de „disneyficare” prezentă în turismul contemporan, pe care o putem observa și în turismul religios. Grădinile zoologice sunt astfel puncte de atracție care pot oferi atât surse de venit, cât și o dimensiune a vizitării care altfel ar putea fi atinsă mult mai greu în lipsa lor”.

Ghighiu, Pissiota, Hadâmbu, Nechit nu au oi în grădinile lor zoologice. Ele intră la altă categorie, ca și găinile și porcii. Din aceste animale, când nu e post, se împărtășesc ca mine, precum credincioșii, precum orice rătăcit.   

Mănăstirea Hadâmbu. FOTO: HotNews/Eugen Istodor