Actorul Armie Hammer, cunoscut pentru rolul din ”Call me by your name”, acuzat de viol / Avocatul acestuia spune că acuzația este ”scandaloasă”
O tânără l-a acuzat joi pe actorul american Armie Hammer că a violat-o acum patru ani timp de peste patru ore, în timp ce a izbit-o cu capul de perete, în timp ce poliția spune că anchetează cazul, relatează Reuters. Avocatul actorului spune că acuzațiile sunt ”scandaloase” și că toate relațiile sexuale ale actorului au fost ”complet consensuale”.
Acuzația de viol vine după ce în ianuarie mai multe femei l-au acuzat pe rețelele de socializare pe actorul de 34 de ani de abuz emoțional și fizic.
Hammer a spus atunci că nu va răspunde la ceea ce el a numit ”atacuri dure online”, dar în urma acestor acuzații două proiecte de la Hollywood au renunțat la el.
Joi, o femeie care s-a identificat ca Effie, a spus într-o conferință video că timp de patru ani a fost într-o relație romantică cu Hammer, care era atunci căsătorit cu Elizabeth Chambers.
”Pe 24 aprilie 2017, Armie Hammer, m-a violat violent timp de patru ore în Los Angeles, timp în care el mi-a izbit capul de perete, făcându-mi vînătăi pe față”, a spus Effie, acum în vârstă de 24 de ani. De asemenea, el a comis și alte acte de violență împotriva mea, pentru care nu mi-am dat acordul”, a spus ea.
Avocata lui Effie, Gloria Allred, a declarat că femeia a depus mărturie la poliție.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție din Los Angeles a spus că „Armie Hammer este numit suspect într-o presupusă anchetă privind agresiune sexuală”, care a fost deschisă pe 3 februarie 2021.
Potrivit avocatului lui Hammer, Andrew Brettler, corespondența femeii cu clientul său „subminează și infirmă acuzațiile sale scandaloase”.
„Încă din prima zi, domnul Hammer a susținut că toate interacțiunile sale cu (Effie) – și cu toți ceilalți parteneri sexuali ai săi – au fost complet consensuale, discutate și convenite în prealabil și reciproc participative”, arată declarația avocatului.
Brettler a spus că, încă din iulie 2020, acuzatoarea a trimis mesaje grafice către Hammer în care se detaliau dorințele sale sexuale.
Effie, care locuiește în Europa, a declarat că l-a cunoscut pe Hammer pe Facebook în 2016 și s-a îndrăgostit de el. După presupusul viol, ea a spus că a suferit flashback-uri traumatice și a avut gânduri suicidare. Ea a spus că se simte vinovată că nu a vorbit mai devreme și speră că Hammer va fi „tras la răspundere”.
Hammer și Chambers s-au despărțit în iulie 2020 după 10 ani de căsătorie.