Un conferențiar universitar al Universității București, concediat pentru că i-a umilit pe studenți
Un conferențiar universitar de la Universitatea București a fost concediat pentru că a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale, ale Codului Muncii, ale Contractului individual de muncă și ale Regulamentului intern al instituției de învățământ superior, potrivit Mediafax.
Comisia de Disciplină a universității i-a audiat pe studenți, dar și pe conferențiarul universitar acuzat că a avut un comportament inadecvat. Comisia a stabilit că „doamna conferențiar universitar a încălcat mai multe prevederi ale Legii Educației Naționale nr. 1/2011, ale Codului Muncii, precum și ale Contractului individual de muncă, ale Regulamentului intern al Universității din București și ale Cartei Universității din București”.
Ca urmare, conferențiarul a fost concediat.
„Prin urmare, la propunerea Comisiei de analiză disciplinară și cu aprobarea Consiliului de Administrație, rectorul Universității din București, prof. univ. Marian Preda, a decis concedierea disciplinară a doamnei Carmen Gabriela Vioreanu, încadrată în funcția de conferențiar universitar la Departamentul de Limbi și Literaturi Germanice din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Decizia intră în vigoare începând cu data de 22.03.2021”, au anunțat reprezentanții Universității București.
Mai mulţi studenţi au făcut plângeri împotriva conferențiarului care predă cursuri de suedeză. Studenții au susținut că angajatul universității le vorbește urât și că le-a rupt mai multe învoiri medicale.