Deputat PNL, către Vlad Voiculescu: Nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea și postările de pe Facebook
Deputatul PNL Gigel Știrbu lansează un atac la adresa ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu, pe care îl acuză că nu îl interesează bunul mers al ministerului decât atunci când presa semnalează neregulile de acolo și că nu îl interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea și postările de pe Facebook. Parlamentarul liberal reacționează astfel în contextul în care personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit două luni, iar Vlad Voiculescu a susținut că de vină este un funcționar public din Ministerul Sănătății, care „trebuia să completeze o hârtie, să o semneze, să o trimită mai departe”.
- „Domnule Vlad Voiculescu, nu cred că din cauza unui funcționar din Ministerul Sănătății, de două luni, nu au fost plătite obligațiile financiare pentru personalul medical din centrele de vaccinare care stă în prima linie de combatere a pandemiei.
- Sistemul de vaccinare a funcționat datorită acestor eroi care zi de zi au fost acolo și nu datorită faptului că Ministerul Sănătății este condus. Dacă opinia publică nu ar fi tras un semnal de alarmă asupra acestei grave greșeli, personalul medical din centrele de vaccinare risca să nu fie plătit multe luni de acum înainte!
- Domnule ministru, acest lucru nu arată faptul că e o bulibășeală în instituția pe care o conduceți, ci că nu vă interesează bunul mers al ministerului, decât atunci când presa semnalează neregulile de acolo.
- Acest aspect, pe lângă multe altele, cum ar fi, de exemplu, atitudinea d-voastră vizavi de cele întâmplate la spitalul Matei Balș, ne demonstrează faptul că nu vă interesează sistemul sanitar românesc, ci doar imaginea și postările de pe rețelele social-media!”, este mesajul postat pe Facebook, miercuri, de către deputatul PNL Gigel Știrbu.
El mai spune că este grav că un înalt demnitar al României are un asemenea comportament în momentele dificile cu care se confruntă România și îi transmite lui Vlad Voiculescu să fie interesat mai mult de sistemul sanitar românesc „decât de postările pe rețele”: „În speranța că aceste cuvinte vor fi un semnal de alarmă pentru d-voastră, vă urez succes și spor la treabă, sper!”.
Cadrele medicale care lucrează în centrele de vaccinare nu au fost plătite de două luni, iar această problemă este la nivelul întregii țării, afirma la începutul săptămânii coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Plata trebuie făcută de către Ministerul Sănătății, iar Gheorghiță a susținut că i-a semnalat de mai multe ori ministrului Sănătății această problemă.
Ministerul Sănătății a trimis abia acum două zile solicitarea către Ministerul Finanțelor pentru a vira banii pentru plata personalului din centrele de vaccinare, neplătit la timp în toată țara. Ministerul Finanțelor spunea marți că a primit tot ieri solicitarea și a început încă din aceeași zi să vireze o parte din bani, iar restul ar urma să fie virați astăzi.
De vină pentru întârziere este un funcționar public din Ministerul Sănătății, care „trebuia sa completeze o hârtie, să o semneze, să o trimită mai departe. Nu sunt lucruri pe care le face ministrul”, declara luni ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.
„Nu sunt lucruri pe care le face ministrul. Da, există o întârziere. Cine e de vină? Un funcționar public din Ministerul Sănătății”, spunea aseară Vlad Voiculescu.
Mai rămâne acel funcționar public în funcție? „Da, pentru ca legea este clară în cazul funcționarilor publici și nu poți schimba de ieri pe azi”, a fost răspunsul ministrului Sănătății.