Sari direct la conținut

Noi informații din vânzarea G4 Media către Radu Budeanu. Câți ani trebuie să rămână Tapalagă și Pantazi angajați. „Eu am îndoieli că el e interesat de publicația în sine”

HotNews.ro
Noi informații din vânzarea G4 Media către Radu Budeanu. Câți ani trebuie să rămână Tapalagă și Pantazi angajați. „Eu am îndoieli că el e interesat de publicația în sine”
Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi. Foto: Inquam Photos / George Călin

După ce vânzarea G4 Media către omul de afaceri Radu Budeanu, Pagina de Media dezvăluie câți ani s-ar fi angajat prin contract fondatorii publicației, Dan Tapalagă și Cristian Pantazi, să rămână angajați aici. Sursele Pagina de Media vorbesc și despre motivele pentru care Budeanu ar fi cumpărat site-ul.

Pe lângă cele 4 sau 5 milioane de euro pe care i-au primit în schimbul acțiunilor la G4 Media (după cum au scris PaginadeMedia și Hotnews), Tapalagă și Pantazi s-au angajat să mai lucreze cel puțin trei ani pentru Radu Budeanu. Practic, cei doi nu și-au făcut exit-ul complet din publicație, ci doar din acționariat.

Această clauză ar fi fost formulată într-un mod ferm şi detaliat, astfel încât să excludă nu doar plecarea lor către alte publicaţii, ci şi retragerea completă din presă, scrie PaginadeMedia.

„Eu am îndoieli că el este interesat de G4Media, de publicaţia în sine, de trust. Dar este interesat de publicaţia unde lucrează Tăpălagă şi Pantazi. Cu o astfel de publicaţie în portofoliu te poţi întâlni a doua zi cu oricine, doar dacă vrei, de la Preşedintele României până la ambasadorul SUA în România”, a declarat o sursă apropiată lui Budeanu.

Dan Tapalagă a refuzat să facă comentarii pe aceste subiecte, invocând confidențialitatea contractului.

Cine e Radu Budeanu 

Radu Budeanu are 46 de ani și a fost jurnalist. Budeanu a intrat în presă în anul 1999 drept colaborator al ziarului de investigații „Ziua”. În anul 2004, el a fondat revista „Ciao!”, iar în 2006 a preluat cotidianul „Averea”. Un an mai târziu, a lansat tabloidul „CanCan”.

Budeanu, patron al publicațiilor Cancan și Gândul, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției în 2020 cu procurorii DNA, în dosarul Hidroelectrica.

În acest dosar, era urmărit penal din 2015, fiind acuzat că a intermediat o mită de 5 milioane dolari primită de fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea.

„În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani”, preciza atunci DNA.

INTERVIURILE HotNews.ro