Sari direct la conținut

Alina Gorghiu, despre cazul Cherecheş: Inclusiv săptămâna aceasta ne-a fost făcută o solicitare. Este o manieră prin care încearcă să lungească şederea în Germania

HotNews.ro
Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, Foto: Inquam Photos / Paul Ursachi
Catalin Chereches, primarul municipiului Baia Mare, Foto: Inquam Photos / Paul Ursachi

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat sâmbătă, despre cazul fugarului Cătălin Cherecheş, că săptămâna aceasta le-a fost transmisă o solicitare, să dea anumite informaţii cu privire la legislaţia românească. Ea a arătat că fiecare condamnat care alege să plece la un moment dat din ţară încearcă prin echipa de avocaţi să formuleze „tot felul de apărări, care mai de care mai interesante, bizare, ciudate, nejustificate”, dar este „o manieră prin care încearcă să lungească şederea în Germania”.

„Inclusiv săptămâna aceasta ne-a fost făcută o solicitare la care am şi răspuns imediat, o solicitare prin care au fost rugaţi să dăm anumite informaţii cu privire la legislaţia românească, pe aspectul următor: dacă acele căi extraordinare de atac formulate de avocaţii lui Cătălin Cherecheş ar putea să ducă la încetarea executării hotărârii de condamnare a lui Cherecheş, conform hotărârii instanţei de executare”, a spus Alina Gorghiu într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

Ministrul Justiţiei a precizat că orice fel de avocat din România ştie că „simpla introducere a unei căi extraordinare de atac de către persoana condamnată nu înlătură caracterul obligatoriu şi executoriu al hotărârii definitive de condamnare”, fiind un lucru prevăzut de legislaţie şi pe care l-a comunicat şi instanţei din Germania.

„Fiecare condamnat care alege să plece la un moment dat din ţară încearcă prin echipa de avocaţi să formuleze tot felul de apărări, care mai de care mai interesante, şi luaţi ghilimele la cuvântul interesant, bizare, ciudate, nejustificate, dar este o manieră prin care încearcă să lungească şederea în Germania. Sunt absolut convinsă că instanţa va analiza legislaţia din România, va analiza punctul nostru de vedere şi va continua procedura de predare în România. E o procedură în curs, face parte din cooperarea judiciară în materie penală dintre România şi Germania”, a mai spus Gorghiu.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro