De ce am ales să dau copilul la o școală privată internațională. Ce calcule și ce sacrificii am făcut

Încă de când copilul meu era grupa mare la grădiniță am simțit presiunea școlii. „Ce ne facem?”, mi-am întrebat soțul într-o bună zi, după o discuție lungă cu un grup de mămici care aveau copii de-o seamă cu al meu. „La ce școală îl înscriem?”. Ne aștepta o decizie grea, din toate punctele de vedere. Habar nu aveam atunci că, pentru școala copilului, voi alege să mă mut cu chirie, în capătul celălalt al orașului, într-un cartier în care nu mai pusesem piciorul de 25 de ani!

De ce mă speriasem așa tare? Toate mămicile de la grădiniță păreau „cu temele făcute” încă de când cel mic era în scutec. Știau învățătoarele de la școlile din cartier, știau ce serii urmează „să prindă”, știau părinți cu copii mai mari la aceeași școală și pe ce stradă trebuie să ai viză de flotant ca să prinzi loc într-o școală mai bună din proximitate.

În plus, m-au speriat poveștile „din curtea școlii”. Una dintre mame spunea că fiul cel mare se confruntă cu bullying la ordinea zilei și că elevii (nu mai mari de 6-7 ani) folosesc frecvent cuvinte obscene la școală și expresii de prin serialele tv de adulți. Alta povestea despre învățătoarele care fac față cu greu asaltului părinților care „se simt îndreptățiți” să ia dascălii la rost că „cer prea mult” de la copiii lor. În plus, cei care aveau deja copii la gimnaziu povesteau despre calvarul alegerii unei noi școli, peste patru ani – o școală sau un colegiu care să „asigure” admiterea la un liceu bun din Capitală.

Citește continuarea articolului AICI.