Sari direct la conținut

INVESTIGAȚIE. Cum a ajuns un magazin sătesc să cumpere o mașină de lux pentru un important parlamentar PSD: „Documentați-vă, vedeți”

HotNews.ro
INVESTIGAȚIE. Cum a ajuns un magazin sătesc să cumpere o mașină de lux pentru un important parlamentar PSD: „Documentați-vă, vedeți”

Site-ul de investigații Snoop.ro l-a surprins recent pe deputatul PSD Mihai Weber la volanul unui autoturism Mercedes AMG GLE 53. Mașina a fost cumpărată de o firmă din Gorj, care a raportat un profit de 3.500 de euro în 2024 și deține un butic într-un sat de 900 locuitori. „A fost strategia firmei”, susține Weber, care e acționar. 

  • Schema folosită și de Weber este descrisă de fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, ca un „fenomen la nivel național”, prin care patronii firmelor își cumpără produse de lux pe care le folosesc în interes personal.
  • „Nu este un fenomen de mică amploare, ci unul care aduce multe prejudicii bugetului de stat”, spune Boloș.

UPDATE: În urma apariției investigației Snoop, deputatul PSD Mihai Weber a transmis publicației o serie de precizări:

„Cu privire la articolul publicat de snoop.ro în data de 11.09.2025, în care faceți referire la un autoturism pe care l-am condus la finalul lunii august, pentru corecta informare a opiniei publice, doresc să fac următoarele precizări:

  1. Autoturismul nu este proprietatea firmei, ci este supus unui contract de leasing. Societate comercială de tip SRL, în care sunt asociat și dețin 95% din capitalul social, este doar utilizator al bunului;
  2. În spiritul transparenței, informațiile legate de această societate comercială sunt specificate în declarația de interese;
  3. Societatea comercială care a încheiat contractul de leasing are toate obligațiile fiscale plătite la zi și nu înregistrează datorii fiscale;
  4. Deciziile cu privire la activitatea societății comerciale aparțin în totalitate asociațiilor și nu reprezintă informații de interes public.

Mihai Weber, 61 de ani, este deputat PSD și se află la al patrulea mandat în Parlament. În actuala legislatură este președintele Comisiei de Apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. Reprezintă în Parlament județul Gorj. În mandatul trecut, 2020-2024, Mihai Weber a fost președintele Comisiei de control a activității Serviciului Român de Informații Externe (SIE).

Luni, 25 august, la sediul central al PSD, conducerea partidului a discutat despre pachetul 2 de austeritate pe care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. Printre invitații la ședință s-a numărat și Mihai Weber. El este secretar general adjunct al PSD, dar și președinte PSD Gorj.

La plecare, deputatul a fost filmat de site-ul de investigații Snoop.ro în timp ce s-a urcat într-un Mercedes AMG GLE 53, versiunea hibridă, model de ultimă generație, care are valoare pe site-urile de specialitate de peste 140.000 de euro. Mașina nu este trecută în declarația de avere depusă în iunie 2025.

Deputatul deține în acte un Ford Ranger, cumpărat în 2024, o mașină care costă aproximativ 70.000 de euro.

Alte două cazuri cunoscute, cu mașinile pe firmă

Weber nu e singurul demnitar care a preferat să folosească o mașină de lux cumpărată pe firmă și care nu apare în declarația de avere. Site-ul Snoop a dezvăluit că fostul ministru de Finanțe din partea PSD Adrian Câciu folosește aceeași schemă. Câciu conduce un Mercedes GLE 450 de peste 100.000 de euro, despre care a spus că este închiriat de la firma fostei soții. După apariția investigației, Câciu a spus că renunță la închiriere, după care a plecat în vacanță cu fosta soție, la volanul mașinii de lux. 

Și fostul candidat al PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cârstoiu conducea un BMX de peste 100.000 de euro, care nu figura în declarația sa de avere, ci era cumpărat „pe firmă, după cum au dezvăluit în 2024 jurnaliștii de la Snoop.

În iunie, consultantul fiscal Adrian Bența explicase pentru Snoop cum câștigă firmele la plata TVA atunci când cumpără o mașină. În cazul în care autoturismul este utilizat „strict pentru activitatea economică”, se poate deduce TVA în procent de 100%, dar și cheltuielile și reparațiile ulterioare.

Față de persoanele fizice, o persoană juridică are, astfel, un avantaj. Dacă mașina cumpărată pentru firmă este utilizată însă în scop personal. „Fiscul spune că, dacă ai călcat strâmb și o singură dată l-ai folosit în interes personal sau nu ai făcut foile de parcurs, deducerea TVA și a cheltuielilor ulterioare se reduce la 50%”, a explicat el.

Weber a fugit de întrebări. „Sunt acționar la firmă, documentați-vă, vedeți cât costă mașina”

„M-ați văzut cu mașina?”, a fost prima reacție oferită la Parlament de Mihai Weber, pe 1 septembrie, când a fost întrebat despre Mercedesul cu care a plecat de la partid la finalul lunii august. Deputatul nu s-a oprit să dea mai multe explicații și a încercat să evite orice întrebare despre acest subiect.

Întrebat pentru a doua oară cui aparține mașina, Mihai Weber nu a oferit nici de această dată o explicație concretă.

„Sunteți atât de curios?”, a fost a doua replică primită de la social-democrat la întrebarea „cui aparține mașina cu care ați venit la partid”.

A recunoscut însă că autoturismul Mercedes AMG GLE 53 nu apare în declarația de avere. „Este mașina unei firme”. Nu a precizat dacă firma îi aparține sau nu. 

S-a întors cu spatele și s-a urcat în lift alături de mai mulți colegi deputați.

„Documentați-vă, vedeți”

A refuzat să răspundă și la întrebarea cât costă o astfel de mașină de lux.

„Documentați-vă, vedeți!”, au fost singurele cuvinte primite de la Mihai Weber, fără să ofere vreo informație concretă despre cine deține mașina, cum a fost obținută și de ce o conduce.

La câteva ore după acest dialog, Mihai Weber a revenit în plenul Parlamentului, chiar în momentul când premierul Bolojan își angaja răspunderea pentru pachetul 2 privind reducerea deficitului bugetar.

A repetat că mașina aparține unei firme, apoi a grăbit pasul.

„Nu contează domeniul de activitate al firmei, este mașina unei firme unde sunt acționar, aveți destule date și v-ați lămurit”, a spus Mihai Weber în timp ce cobora scările către sala de plen a Camerei Deputaților.

În tot acest interval, președintele Comisiei de Apărare nu s-a oprit să ofere o declarație completă despre Mercedesul cu care a venit la sediul PSD.

Ce spune un fost ministru de Finanțe despre această practică, citește pe Snoop.

INTERVIURILE HotNews.ro