Prinţul Harry, vizită surpriză în Ucraina. Promite sprijin pentru mii de răniţi în război
Prinţul Harry face vineri dimineață o vizită neanunţată la Kiev, la invitaţia guvernului ucrainean. Acesta a declarat că doreşte să facă „tot posibilul” pentru a ajuta la recuperarea miilor de militari care au fost grav răniţi, relatează The Guardian.
Ducele de Sussex a călătorit noaptea, cu un tren care l-a adus din Polonia în capitala ucraineană.
„Nu putem opri războiul, dar putem face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta procesul de recuperare”, a declarat el jurnalistului de la The Guardian care l-a însoţit.
„Putem continua să înţelegem persoanele implicate în acest război şi ceea ce trăiesc ele. Trebuie să menţinem acest lucru în prim-planul atenţiei oamenilor. Sper că această călătorie va ajuta oamenii să înţeleagă, pentru că este uşor să devii insensibil la ceea ce se întâmplă”, a adăugat prințul Harry.
În timpul vizitei în capitala Ucrainei, el şi o echipă din cadrul Fundaţiei Invictus Games vor prezenta în detaliu noi iniţiative pentru sprijinirea reabilitării răniţilor, scopul final fiind de a oferi ajutor în toate regiunile ţării, potrivit sursei citate.
La începutul acestui an, se estima că războiul din Ucraina a lăsat deja 130.000 de persoane cu dizabilităţi permanente, iar guvernul a pus acum reabilitarea prin sport în centrul politicii sale de ajutorare a veteranilor.
Prinţul Harry a precizat că a fost invitat iniţial la Kiev de Olga Rudnieva, fondatoarea şi directoarea generală a Centrului de Traumatologie „Superoameni” din Liov, care tratează răniţii amputaţi. El a vizitat centrul în aprilie, dar a întâlnit-o întâmplător pe Olga acum câteva luni în SUA.
„M-am întâlnit cu Olga în New York. A fost o întâlnire întâmplătoare şi am întrebat-o ce pot face pentru a ajuta. Ea mi-a răspuns: „Cel mai mare impact îl poţi avea venind la Kiev”. A trebuit să discut cu soţia mea şi cu guvernul britanic pentru a mă asigura că este în regulă. Apoi a venit invitaţia oficială”, a mărturisit el.
