Cele mai recente date ale Agenției Naționale de Mediu privind situația aerului din București, după incendiul de la Antrefrig care a dus la valori alarmante de poluare
Marți seară, un incendiu violent a izbucnit la un depozit din zona șoselei Pantelimon, câteva cartiere din București au fost acoperite de fum, iar nivelul de poluare a fost și de șapte ori mai mare față de normal. Miercuri, după ora 10.00, valorile concentrațiilor particulelor PM10 și PM2,5 au reintrat în limite normale, a anunțat Agenția Națională de Mediu.
Valorile maxime ale nivelului de poluare au fost înregistrate între orele 20.00 și 22.00, marți seară, cu un maxim la o stație de pe bulevardul Basarabia, unde pentru particulele PM10 valoarea măsurată a fost de șapte ori peste limita maximă admisă.
La aceeași stație, nivelul de poluare a scăzut după ora 22.00. A crescut spre dimineață, apoi a scăzut din nou.
Reamintim că incendiul, pentru stingerea căruia au intervenit zeci de autospeciale, a învăluit cu fum toxic aproape toată capitala. Din cauza fumului dens și a mirosului înecăcios, bucureștenii au fost avertizați prin mai multe mesaje RO-Alert marți seara.
Ce spune Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate
Miercuri dimineață, instituția care măsoară calitatea aerului a anunțat că valorile concentrațiilor particulelor PM10 și PM2,5 au reintrat în limite normale după incendiul de la depozitul Antrefrig, din sectorul 2 al Capitalei, în timpul căruia au ars spațiile deținute de două societăți comerciale de prelucrare a cărnii.
Potrivit datelor furnizate de Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, în intervalul 20.00-22.00, pe baza mediilor orare, s-a înregistrat cea mai mare creștere a valorilor PM10, la stația B16, din zona bd. Basarabia, aflată în sectorul 2 al Capitalei, de șapte ori mai mare decât limita maximă admisă de 50 micrograme/ mc, respectiv 350 de micrograme/ mc.
După acest interval, a avut loc o scădere constantă a valorilor, până la ora 23.00, când cifrele au indicat 11,5 micrograme/ mc. Începând cu ora 03.00 și până la ora 05.00, a mai avut loc o creștere a parametrilor măsurați de aceeași stație, până la 136 micrograme/ mc, pentru ca ulterior aceștia să scadă constant ajungând la 13 micrograme/mc, la ora 9.00.
La capitolul PM2,5, valorile maxime înregistrate de aceeași stație au atins 293 micrograme/mc, în punctul maxim de la ora 22.00 și 125 micrograme/ mc, la ora 5.00 a zilei de 24 septembrie 2025.
La ora 23:00 au mai înregistrat valori crescute stațiile:
- B17 – 127,78 micrograme/mc;
- B24 – 73,45 micrograme/mc;
- B3 – 101,7 micrograme/mc.
Cele mai apropiate stații de monitorizare a calității aerului din zona incendiului sunt:
- Staţia B3 – Mihai Bravu, staţie trafic. Adresa: Șos. Mihai Bravu nr. 42-62, sector 3;
- Staţia B13 – Veranda Mall, staţie trafic. Adresa: str. Ziduri Moși nr. 23, sector 2;
- Staţia B16 – Bulevardul Basarabia, staţie trafic. Adresa: Bd Basarabia X Intrarea Sectorului, sector 3;
- Staţia B17 – Colegiul Tehnic Mihai Bravu, staţie trafic. Adresa: Șos. Mihai Bravu nr. 428, sector 3;
- Staţia B24 – Parcare Palatul Copiilor, staţie fond urban. Adresa: Str. Pridvorului nr. 4 sector 4.
