Sari direct la conținut

Donald Trump cere ca doi dintre aliații SUA să plătească „în avans” sutele de miliard de dolari negociate în acordurile comerciale

HotNews.ro
Donald Trump cere ca doi dintre aliații SUA să plătească „în avans” sutele de miliard de dolari negociate în acordurile comerciale
Donald Trump alături de doi dintre cei mai importanți membri ai cabinetului său: secretarul Trezoreriei Scott Bessent (stânga) și secretarul pentru Comerț Howard Lutnick, în Biroul Oval de la Casa Albă, FOTO: Jim Watson / AFP / Profimedia Images

Președintele american Donald Trump a insistat că Coreea de Sud va oferi Statelor Unite sute de miliarde de dolari în investiții „în avans”, în ciuda poziției guvernului de la Seul că țara asiatică ar fi aruncată într-o criză financiară dacă ar îndeplini cererile americane fără garanții de siguranță, transmite agenția Reuters.

Vorbind sub protecția anonimatului, un oficial guvernamental de la Seul a declarat pentru Reuters că declarațiile lui Trump contrazic modul în care Coreea de Sud a înțeles acordul comercial pe care l-a negociat cu Statele Unite.

„Nu ne-am gândit niciodată să facem investițiile sub formă de plată unică”, a adăugat oficialul sud-coreean, precizând că atât Coreea de Sud, cât și Japonia, intenționează să furnizeze finanțare pentru proiecte doar după o „solicitare de capital” emisă de Statele Unite.

Coreea de Sud, care a promis în iulie 350 de miliarde de dolari pentru proiecte americane, s-a opus cererilor Washingtonului de a controla fondurile, iar oficialii sud-coreeni afirmă că negocierile pentru formalizarea acordului comercial se află în impas.

Trump a formalizat deja un acord comercial cu Tokyo, reducând taxele vamale la importurile de automobile și alte produse în schimbul unei investiții de 550 de miliarde de dolari din partea Japoniei în proiecte americane, iar oficialii americani au făcut presiuni asupra Seulului să procedeze la fel.

Trump pretinde că și Japonia va plăti „în avans”

„Avem în Japonia 550 de miliarde de dolari, iar în Coreea de Sud 350 de miliarde. Asta e în avans”, le-a spus Trump jurnaliștilor joi în Biroul Oval, lăudând sumele de bani despre care a spus că au fost generate de taxele sale vamale extinse.

Comentariile lui Trump vin în contextul în care îndoielile politice planează tot mai mult asupra negocierilor sale comerciale cu Coreea de Sud, speriind investitorii care se tem acum că Seulul ar putea ajunge la un acord dezavantajos – sau poate chiar să nu ajungă deloc la unul.

Atât Japonia, cât și Coreea de Sud au declarat că își vor face investițiile pe baza proiectelor americane, și nu prin plata integrală a sumei totale de 900 de miliarde de dolari în avans.

Un memorandum de înțelegere privind investiția de 550 de miliarde de dolari a Japoniei, convenit cu Statele Unite în septembrie, nu menționează nicio plată „în avans” a fondurilor.

Documentul precizează că investițiile ar trebui făcute „periodic” până la sfârșitul mandatului lui Trump, în ianuarie 2029. Conform acordului, Tokyo s-a angajat să transfere banii în maximum 45 de zile după ce Statele Unite selectează un proiect.

Oficialii japonezi nu au comentat vineri declarațiile lui Trump privind plata „în avans”.

Coreea de Sud afirmă că nu are banii ceruți de SUA

Guvernul de la Seul a declarat că nu își poate permite investiții masive în numerar. Săptămâna trecută, președintele Lee Jae Myung a declarat pentru Reuters că, fără garanții precum un acord de „swap valutar”, economia Coreei de Sud ar putea fi aruncată în criză.

Un swap valutar este un acord între două bănci centrale (sau guverne) prin care acestea fac un schimb temporar de valute. Scopul este stabilizarea lichidității și a cursului de schimb – adică, în contextul de față, să existe suficienți dolari în Coreea de Sud pentru a evita o criză valutară, în cazul unor presiuni financiare.

Trump cere ca Seulul să facă investiții „în avans”, adică să transfere rapid sume foarte mari de bani către proiecte americane.

Un al doilea oficial guvernamental sud-coreean a refuzat să comenteze declarațiile lui Trump, dar a reiterat că discuțiile cu Statele Unite se bazează pe principiul conform căruia acordul trebuie să servească intereselor naționale ale ambelor țări și să fie fezabil din punct de vedere comercial.

Analiștii afirmă că un swap valutar este puțin probabil, iar negociatorii sud-coreeni încearcă să transforme cea mai mare parte a fondurilor în împrumuturi, mai degrabă decât în investiții directe.

De asemenea, aceștia fac presiuni asupra Washingtonului pentru introducerea unor mecanisme care să garanteze viabilitatea comercială a proiectelor.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro