„Domnul Nimeni împotriva lui Putin”. Un profesor a filmat propaganda rusă după invadarea Ucrainei. Peste câteva luni, ar putea primi aplauze la Oscaruri

Un film despre un profesor din Rusia, care a filmat, în școala unde lucra, punerea în mișcare a propagandei de stat după invadarea Ucrainei, va fi proiectat în curând la Festivalul de film documentar de la Arad (8 – 12 octombrie) și la Astra Film Festival din Sibiu (17 – 26 octombrie 2025). HotNews.ro a văzut „Domnul Nimeni împotriva lui Putin” / „Mr Nobody against Putin”, reprezentantul Danemarcei în cursa pentru nominalizările la Oscarul pentru film străin, și explică de ce un film atât de remarcabil a avut nevoie de o stea norocoasă.

Filmul regizat de David Borenstein și co-regizat de Pavel Talankin a avut premiera mondială în acest an la Sundance Film Festival (înființat de Robert Redford), unde a primit Premiul Special al Juriului în competiția internațională a documentarelor. În România a mai fost proiectat la Festivalul Cinepolitica, desfășurat la București în luna mai.

Pe scurt, „Domnul Nimeni împotriva lui Putin” e un film despre responsabilitate, Rusia de azi și educație. Sau e un fel de „Cercul poeților dispăruți” / „Dead Poets Society” (de Peter Weir, 1989) pe documentar, unde în locul lui Robin Williams e un tânăr profesor căruia îi pasă de elevi chiar dacă nu-i îndeamnă să se urce pe mese.

 „Domnul Nimeni împotriva lui Putin” pare un documentar imposibil de făcut sau, mai degrabă, un film de ficțiune. Povestea narată din off de protagonist și desfășurată de la A la B e susținută de imagini la fiecare frază. Ai crede că Pavel Talankin, zis Pasha, profesorul însărcinat cu organizarea evenimentelor și cu documentarea video a activităților de la Școala nr. 1 din Karabash, a filmat tot ce a trăit.

Și chiar așa e

Dar în vara lui 2024, imediat după festivitatea de închidere a anului școlar, Pasha a fugit în Cehia, ajutat de prietenii misterioși cu care începuse deja colaborarea pentru film (producătorul Radovan Síbrt și compania cinematografică Pink), luând cu el imaginile filmate în doi ani și jumătate.

În acest material otova, fără linii directoare, cineastul american rezident în Copenhaga David Borenstein a găsit o structură viabilă: o poveste la persoana întâi despre cum procesează un dascăl trecerea gradată de la atmosfera obișnuită din școală la presiunile tot mai mari ale aparatului de propagandă care, după invadarea Ucrainei, a început să trateze școlile ca pe adevărate pepiniere de soldați – semnul clar al unei strategii militare de durată.

Putin o spune cu subiect și predicat într-o înregistrare TV, preluată în film, care îți îngheață sângele-n vine:  „Nu comandanții câștigă războaiele. Profesorii le câștigă”.

Unul din primii pași făcuți de Borenstein, care a realizat filmul ca pe o coproducție Danemarca-Cehia, avându-l pe Talankin drept co-regizor, a fost să obțină participarea BBC, televiziunea britanică fiind renumită pentru experiența de lucru în regimuri opresive și pentru felul cum îi protejează pe cei implicați în realizarea lor. (Filmul a mai implicat ZDF și Televiziunea publică cehă.).

Din filmul aproape gata, experții BBC au scos tot ce putea pune în pericol persoanele de pe ecran – cu excepția lui Pasha care părăsise deja Rusia.

Nu vă așteptați la un film pesimist. Personalitatea tonică a lui Pasha alungă spleen-ul din Karabash (în Munții Ural), odinioară cel mai mare centru de topire a cuprului din Federația Rusă și unul dintre cele mai toxice locuri de pe planetă.

Într-un loc unde speranța de viață e 38 de ani, Pasha n-are timp de pierdut

El petrece cel mai mult timp unde îi e cel mai bine: în școală, filmându-i pe elevi și încurajându-i, cum singur spune, să fie ei înșiși. În biroul lui se strâng în pauze când colegii la un suc, când copiii care vin să-l vadă. Psiholog fără patalama și documentarist din vocație, Pasha filmează tot, presimțind, în reflexul lui, ceva crucial.

Când, în februarie 2022, Putin lansează ofensiva în Ucraina, viața liniștită din școală se tulbură. De sus încep să vină ordine despre „noua educație patriotică”, căreia școlile trebuie să-i dea curs organizând tot felul de activități extrașcolare. Pasha trebuie să filmeze aceste evenimente propagandistice și să încarce imaginile pe o misterioasă bază de date guvernamentală.

Dintre persoanele cu care se intersectează zi de zi, profesorul de istorie devine un personaj al viitorului film. Are și de ce. E reprezentantul în școală al partidului de guvernământ, Rusia Unită, și cel care le spune copiilor că în Franța, datorită războiului din Ucraina, costul unui plin de benzină a ajuns la 150 de euro. Sau că în SUA au loc demonstrații în favoarea Rusiei. Tot felul de bazaconii.

„Vom distruge Ucraina în câteva zile”, mai spune profesorul Abulmanov. Copiii se uită la el tăcuți și nu știi dacă se plictisesc ori cuvintele le intră în cap prin pătura plictiselii.

Uneori, Pasha intervine, încercând să-i imunizeze

 De pildă, înaintea unui text pe care o profesoară se pregătește să li-l citească, le spune copiilor: „A fost obligată să-l citească”. Cât de mult ajută această glumă se vede din reacția copiilor: „Clipiți de două ori dacă ați fost obligată”. (Profesoara clipește.). „S-o salvăm pe doamna profesoară!” șamd.

De la un punct încolo, Pasha începe să se filmeze și pe sine, în micul apartament pe care-l împarte cu un cățel, un papagal și cărți aranjate după culoare. Aparatul de filmat e prietenul căruia i se poate confesa în orașul ai cărui locuitori susțin în majoritate invazia din Ucraina.

„E ca și cum ai locui într-o cameră ai cărei pereți se strâng tot mai mult. Nu mai ai aer. Și știi că nu poți schimba nimic și că rămâi prizonierul sistemului. (…) Îmi iubesc meseria, dar nu vreau să fiu pionul regimului”, îi spune Pasha aparatului de filmat.

După ce primește mesajul producătorului ceh și al regizorului, care aflaseră de el de la persoane a căror identitate nu e dezvăluită în film, Pasha își retrage demisia de la școală și începe să documenteze și mai asumat propaganda din clase.

Face chiar un interviu cu profesorul de istorie, pe care-l întreabă cu ce personalitate istorică i-ar plăcea să se întâlnească, iar acesta răspunde încântat: „Beria (n.red. șeful serviciilor secrete ale lui Stalin), poate Abakumov (n.red. fost ministru al securității de stat), dar sigur Sudoplatov (n.red. asasinul de serviciu al lui Stalin)”. De ce acești oameni? „Pentru că aveau ocupații interesante”.

„Îl înțeleg într-un fel, e spălat pe creier, dar mă îngrijorează copiii din fața lui”, spune mai târziu Pasha la cameră. 

Secvențele în care copiii sunt îndoctrinați se urmăresc cu inima strânsă. Ai vrea să poți opri această otrăvire lentă.

Unii dintre acești copii continuă să-l caute pe Pasha chiar dacă au terminat de mult școala. Printre ei e Vania, care se plictisește într-un job fără viitor și cochetează cu ideea de a pleca pe front, în Ucraina. Pasha încearcă să-l convingă să nu facă asta, dar mai târziu, când Putin va suna mobilizarea parțială, Vania va fi dus cu forța în Ucraina. 

Scena ultimei petreceri alături de prieteni are o încărcătură definitivă. Familia îl conduce dimineața pe tânăr la mașină. Bărbații nu clipesc când îl îmbrățișează, femeile plâng încet.

Acest documentar ajunge la spectator pentru că e uman în toate detaliile

 Nimic grandilocvent, nimic „de Oscar”, doar crâmpeie din viața unor oameni pentru care decide altcineva.

În această istorie mică, un om simplu găsește curajul să transforme o sarcină de serviciu într-o muncă subversivă. De la un punct încolo, Pasha a început să fie luat la ochi. Nu doar pentru că, la un moment dat, a pus-o pe Lady Gaga să cânte pe coridoare imnul Statelor Unite. Colegii știau că e împotriva regimului, iar într-o zi a văzut o mașină de poliție în fața blocului. 

Asta s-a întâmplat după ce a lipit benzi în X pe geamurile școlii, în semn de susținere pentru refugiații din Ucraina, posibil după aprilie 2023, când Putin a semnat decretul de condamnare la închisoare pe viață pentru trădare.

„Să fii patriot nu înseamnă să arborezi steagul sau să cânți imnul, ci să spui: <<Avem o problemă>>”, mai spune Pasha într-una din înregistrările din acea vreme.

În timp, școala se transformase

Acum, copiii exersau pasul de marș pe coridoare, cu berete kaki pe cap, mercenarii Wagner veneau să le explice elevilor cum se folosesc armele, iar în curtea școlii se organizau concursuri de aruncat grenade. 

La un moment dat, copiii au fost strânși în sala de festivități unde Putin le-a vorbit de pe ecran despre mișcarea copiilor și tinerilor care a luat naștere ca să-i învețe patriotismul și responsabilitatea. Cine a fost pionier pe vremea lui Ceaușescu știe despre ce e vorba – propagandă începută cât mai devreme, pentru un control cât mai eficient.

Filmul începe și se termină cu noaptea când Pasha merge pe furiș să scoată un pom tânăr ca să fie împodobit la serbarea de sfârșit de an școlar. Nu e noaptea când fuge din Rusia, ci pregătirea unui moment la fel de important – lansarea la apă a unor copii la care ținea. 

Și el urma să plece, fără ca nici măcar mama lui să știe, și nu știa dacă se va mai întoarce. Pleca dintr-un loc pe care-l iubea cu blocurile lui comuniste, cu țevile combinatului, încolăcite ca șerpii, cu fulgerele și furtunile care-i aminteau că acolo e casa.

Ultimul cadru din film e o imagine cu biroul său, imediat după ce l-a golit. După crescendo-ul  care ducea în paralel militarizarea intensă și exasperarea eroului, după ce deja știm că a ajuns cu bine la Praga, acest cadru e semnul că sufletul lui e încă acolo.

Presa internațională a scris că, imediat după proiecția digitală de la Sundance, filmul a fost piratat urgent și urcat pe platforme ruse, după cum a descris și odiseea realizării filmului prin convorbiri telefonice criptate, fără ca Pasha și regizorul David Borenstein să se fi văzut la față. Amândoi spun că filmul a fost făcut printr-un miracol.

Un miracol care ne dă, azi, ocazia să vedem cum îndoctrinează Putin copiii și societatea.

Iată ce a spus Pasha într-un interviu acordat publicației „The Moscow Times” , care are actualmente sediul la Amsterdam: 

„Propaganda afectează copiii în moduri diferite. Dacă familiile lor vorbesc despre război și îl susțin, ceea ce le spun profesorii nu va face decât să le întărească convingerile. Dar dacă familiile lor ocolesc subiectul, copiii vor începe să pună lucrurile la îndoială și vor fi și ei influențați de propagandă.

Adolescenții rezistă cel mai bine – ei au propriile lor vieți, prietenii lor, relațiile lor, chiulesc de la ore, petrec timpul în gașcă, merg la antrenamente. Dar copiii mai mici sunt cei mai vulnerabili. Acesta este și principiul de bază din pedagogie: copiii mici tind să ia ceea ce le spun profesorii ca pe niște adevăruri absolute”.

Exemplul lui Pavel “Pasha” Talankin ne arată că, indiferent de societatea în care trăim și oricât de neînsemnați am fi între rotițele ei, e bine să nu închidem ochii. Să facem ce ne dictează conștiința fără a ne gândi la curaj, la rezultate ori la consecințe. Simplul fapt că știm că facem bine e de ajuns. 

Nimeni nu e prea anonim pentru a schimba ceva.