Sari direct la conținut

Olanda, a doua țară din lume care denunță genocidul din China prin moțiune adoptată de Parlament

HotNews.ro
etnici uiguri, Foto: captura tv
etnici uiguri, Foto: captura tv

Parlamentul olandez a adoptat joi o moțiune prin care acuză tratamentul aplicat de regimul de la Beijing minorității musulmane a uigurilor, calificându-l drept ”genocid”. Olanda devine astfel prima țară a UE care votează o astfel de rezoluție și al doilea stat din lume, după Canada.

Decizia vine după ce luni de zile activiști și experți ONU privind drepturile omului au acuzat China că este responsabilă pentru detenția a cel puțin un milion de musulmani în lagărele din regiunea vestică Xinjiang. Tortura, munca forțată, violurile și abuzurile sexuale, sau sterilizarea fac parte din ”tratamentul” aplicat celor deținuți în ceea ce China numește ”centre vocaționale”.

China neagă aceste practici și susține că este vorba despre centre de educare, necesare pentru combaterea extremismului.

„În China se petrece un genocid împotriva minorității uigurilor”, se arată în moțiunea adoptată de Parlamentul Olandei, potrivit CNN.

Ambasada Chinei de la Haga a reacționat afirmând că orice aluzie la un ”genocid” reprezintă o minciună și un amestec în treburile interne.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro