VIDEO Soluția propusă de ministra Mediului pentru amendarea celor care hrănesc urșii pe Transfăgărășan
Ministrul Mediului vrea un parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI) privind monitorizarea video continuă a unor zone cu risc, precum Transfăgărășan, astfel încât pe baza probelor video să fie amendate automat persoanele care hrănesc urșii în libertate.
Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care introduce noi reguli pentru împușcarea urșilor care pătrund în localități și amenință viața oamenilor, dar și amenzi mari cuprinse între 10.000 de lei și 30.000 de lei pentru cei care hrănesc urșii în libertate, o practică periculoasă și tot mai des întâlnită în unele zone turistice.
„Pe baza probelor video să fie date amenzi automat”
În conferința de presă care a urmat ședinței de Guvern, Diana Buzoianu a fost întrebată ce garanții avem că noile amenzi vor fi aplicate de către jandarmi ori polițiști.
„Într-adevăr va trebui să monitorizăm și aplicarea legii. Eu o să propun MAI să avem un parteneriat pentru a putea să avem sisteme de monitorizare CCTV în zonele pe care le știm că sunt cu risc mai mare, de exemplu zona Transfăgărășan, astfel încât, pe baza probelor video să poată să fie date amenzi automat persoanelor respective”, a declarat Diana Buzoianu.
În acest sens, ministra Mediului a spus că trebuie găsite și resursele necesare pentru a instala sistemul de supraveghere video CCTV în zonele respective, dar că din discuțiile pe care le-a avut crede că „există o dorință reală din partea tuturor Ministerelor să fie rezolvată problema Transfăgărășan”.
„Știm că în fiecare an avem această problemă, nu e o problemă care va dispărea. Dacă nu o rezolvăm, anul viitor vom fi în exact aceeași situație, peste 2 ani la fel. Deci este clar că până la urma va trebui să fie găsită și o soluție de monitorizare continuă acolo”, a mai spus aceasta.
18 amenzi în zece ani
Majorarea amenzilor pentru hrănirea urșilor în libertate vine după tragedia din vara acestui an, când un motociclist a fost ucis de o ursoaică, după ce a vrut să o hrănească și s-a apropiat prea mult de ea și de puii ei. Totul s-a întâmplat în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, unde mai mulți urși stau pe marginea drumului, iar turiștii opresc pentru a-și face selfie cu animalele, inclusiv pentru a-i hrăni.
Legislația actuală prevede deja sancțiuni pentru hrănirea animalelor sălbatice, prin Legea vânătorii. „Hrănirea complementară a vânatului” atrage amendă între 500 și 1.500 de lei.
O prevedere asemănătoare, tot pentru hrănire, e cuprinsă și în Legea picnicului, iar amenda este între 200 și 400 de lei.
Snoop a analizat situația. Într-un text publicat în septembrie 2024, site-ul de investigații a dezvăluit că, în perioada 2014 – 2024, au fost date doar 18 amenzi, în valoare totală de 6.900 de lei.
Autoritățile au ales aproape de fiecare dată valoarea cea mai mică.
Datele colectate de Snoop de la inspectoratele de poliție și de jandarmerie județene, instituțiile responsabile, conform legii, de constatarea și sancționarea faptelor, arată că, în realitate, acest comportament nu este sancționat.
Dintre cele 21 de inspectorate de jandarmerie doar patru au dat amenzi, pe ambele legi, după cum urmează:
- Jandarmeria Argeș a dat, pe Legea vânătorii, o amendă de 500 de lei în 2019 și un avertisment scris în 2020.
- Pe aceeași lege, jandarmii din Prahova au dat, în 2019, patru amenzi în valoare totală de 2.000 de lei, toate pentru hrănirea urșilor, iar în 2022, un avertisment scris – pentru hrănirea unei vulpi.
- Jandarmeria Sibiu a dat patru amenzi pe Legea picnicului, în 2020, 2023 și 2024 (două), de câte 300 de lei, iar pe Legea vânătorii, o amendă de 500 de lei în 2023 și trei avertismente scrise. Jandarmeria spune că nu deține date mai vechi de cinci ani și nu a transmis, deci, și amenzile, dacă există, dinainte de 2019.
- Jandarmii din Vrancea au aplicat o singură amendă pe Legea picnicului, de 200 de lei, în timp ce, pe Legea vânătorii, au dat două amenzi (2.000 de lei) și un avertisment în 2023 și șapte avertismente anul acesta.
- În Covasna s-au dat două amenzi de 600 de lei în 2021 și două avertismente în 2019 și în 2022, pe Legea picnicului. Jandarmii de aici au dat amenzi pentru hrănirea animalelor sălbatice doar pe Legea picnicului.
Inspectoratele de poliție au transmis fie că nu au acordat deloc sancțiuni, fie că nu dețin o centralizare exactă pe cele două legi. Celelalte inspectorate de jandarmerie au transmis răspunsuri similare, au spus că nu au acordat deloc amenzi sau că nu au identificat astfel de sancțiuni în baza lor de date.
Nici comisarii Gărzii de Mediu, care pot aplica sancțiuni turiștilor în baza Legii picnicului, nu au făcut asta.
Într-un răspuns oferit la solicitarea Snoop, instituția spune că „desfășoară acțiuni de inspecție și control punctuale, la obiective cu impact asupra mediului” și că polițiștii și jandarmii sunt cei care pot, mai degrabă, să-i amendeze pe cei care încalcă legea pentru că patrulează pe teren și îi pot legitima pe oameni.
