Vaccinarea în România: Peste 37.000 de persoane vaccinate în ultima zi, dintre care 6.800 cu AstraZeneca
37.137 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 27.290 au fost imunizate cu Pfizer, 3.035 cu Moderna, iar 6.812 cu serul AstraZeneca, a cărui administrare în țara noastră a început luni. În total, de la debutul campaniei de vaccinare, 696.943 de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, conform Comitetului naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID.
Astfel, în ultimele 24 de ore, 462 de persoane au primit prima doză a vaccinului Pfizer, iar 26.828 au primit rapelul Pfizer. În același timp, 3.035 au primit prima doză a vaccinului Moderna, iar 6.812 prima doză de la AstraZeneca.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 50 de reacții adverse – 39 la Pfizer, 4 la Moderna și 7 la AstraZeneca. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 2.971. Alte 8 reacții adverse sunt în curs de investigare.
Situația vaccinărilor în România, conform Comitetului naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV):
Click pentru a deschide
Citește și: