Sari direct la conținut

Arhiepiscopul de Argeș a emis un ordin intern prin care le cere preoților din județ să evite botezul prin scufundarea totală a copilului: ”Eu mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine fac alpinism”

HotNews.ro
IPS Calinic, Foto: AGERPRES
IPS Calinic, Foto: AGERPRES

Arhiepiscopul de Argeş şi Muscel, IPS Calinic, a trimis o circulară preoţilor din judeţ în care le cere să evite total scufundarea cu capul în apă a micuţilor, transmite Digi24.

Reacția sa vine după ce un băiețel a murit la spital, la câteva ore, după ce a fost botezat la Biserica Sf. Constantin și Elena din cartierul Zamca al municipiului Suceava, la începutul lunii.

În același timp, preoților fără experiență li se recomandă să nu mai oficieze astfel de evenimente fără să fie asistați de alți colegi.

IPS Calinic, arhiepiscopul de Argeș și Muscel, a explicat pentru Digi24 de ce a luat această decizie.

„Am dat aceste îndrumări ca preotul care nu are siguranță, nu are încredere în el, se îndoiește, neapărat nu el trebuie să facă botezul. Chemi că sunt colegi, vecini, în cuprinsul protopopiatului, și este obligatoriu ca să fii însoțit și ajutat. Preotul care e solicitat să boteze trebuie neapărat să se dumirească el ce e cu copilul – este sănătos, născut înainte de vreme, cum se manifestă. Unii spun că e copilul pe moarte și-l botează și așa. Păi dacă el e pe moarte și-l botezăm, adică hai să ne grăbim… Cine acceptă așa ceva, grabă această, nu-i de recomandat, Doamne ferește. Însă, oricum ar fi, tot e pericol cu introducerea capului în apă a copilului. Oricum toată lumea se teme, să știți. Eu m-am temut și mă tem. Decât să mă puneți să fac un botez, mai bine urc munții și fac alpinism”.

Preotul care a oficiat botezul bebelușului de o lună și jumătate care a murit apoi, la Suceava, a dobândit calitatea de suspect în dosarul de ucidere din culpă deschis inițial in rem.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro