Sari direct la conținut

Colegiul Medicilor despre „rejuvenarea vaginală”, după ancheta Snoop, care a arătat cum în „marketingul medical” se compara vaginul cu piulița: „O procedură legală”, dar pentru „anumite patologii”

HotNews.ro
Dr. Liana Pleș. Foto: Grigore Popescu / Agerpres
Dr. Liana Pleș. Foto: Grigore Popescu / Agerpres

„Nu sunt proceduri interzise de lege. Dacă sunt eficace – aceasta este o altă întrebare, iar aici vorbim despre medicina bazată pe dovezi. Colegiul Medicilor sancționează medicina practicată în scop comercial, fără a se avea în vedere interesul pacientului”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, dr. Liana Pleș, președintele Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor în urma reacției publice după investigația Snoop.

„Eu cred că tu nu ai orgasm.”

Bărbatul care-i spune asta pacientei sale e urolog la un spital de stat din București. Îl cheamă Vasilică Minciună, a fost medic în Slobozia, apoi a fost transferat în fruntea secției de urologie de la CF2, unde a lucrat până anul ăsta. În prezent, colaborează cu mai multe clinici private. A fost anchetat de Parchetul European și acum e judecat pentru că ar fi fraudat fonduri europene falsificând mai multe documente. 

***

Așa începe investigația publicată de jurnalista Luiza Vasiliu în Snoop, referitoare la felul în care medici români câștigă zeci de mii de euro de pe urma femeilor atrase, prin clinici și webinarii cu publicitate înșelătoare, către operații de „rejuvenare vaginală” prezentate drept soluții miraculoase pentru probleme medicale serioase sau pentru „recăpătarea încrederii”. 

În „marketingul” acestor tratamente de vagioplastie a ajuns să se folosească reclame precum aceasta, în care vaginul e comparat cu o piuliță:

În plus, Snoop a publicat mărturia unei femei care a ajuns să fie masturbată de un medic, în cabinet, pe parcursul unor proceduri pretins medicale.

Site-ul de investigații nu a vorbit despre caracterul ilegal al acestor proceduri, dar la acest lucru a ales să se refere spune dr. Liana Pleș, șefa Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor. Dr. Pleș a discutat tema „vaginoplastiei” în urma dezvăluirilor Snoop. 

„Colegiul Medicilor sancționează medicina practicată în scop comercial, fără a se avea în vedere interesul pacientului”

Este o procedură care se practică în toată lumea. Există congrese de estetică, iar aceste proceduri sunt sprijinite și validate de unele lucrări științifice. Există articole publicate pe această temă”, spune reprezentanta Colegiului Medicilor, întrebată de HotNews despre procedurile de rejuvenarea vaginală. 

Procedura de rejuvenare vaginală este utilizată, în general, ca tratament al anumitor patologii, precum incontinența urinară, sindromul genito-urinar sau atrofia vaginală la menopauză. 

„Iar de la aceste cazuri – când este necesară și benefică – până la a practica acest lucru pentru, să zicem, rezultate care nu sunt dovedite… Codul deontologic al Colegiului Medicilor sancționează situațiile când medicina este practicată în scop comercial, fără a avea în vedere interesul pacientului”, a spus șefa Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor. 

Medicul va fi anchetat disciplinar „dacă nu are competențe”

Medicul urolog Vasilică Minciună, care apare în ancheta Snoop, poate fi sancționat și în cazul în care nu are competențe pentru a efectua această procedură, spune dr. Liana Pleș. 

„Rejuvenarea vaginală și toate aceste proceduri care țin, mai mult sau mai puțin, de estetică, ar trebui făcute de cei care au competență. Dacă medicul respectiv nu are dobândită competență pentru estetică vaginală și pentru tratamentul incontinenței de urină sau al atrofiei vaginale în menopauză, sindromului genito-urinar, el va fi anchetat disciplinar și va primi o sancțiune”, a explicat reprezentanta Colegiului Medicilor. 

Aceste competențe „se dobândesc cu studii, cu diplome și așa mai departe”, spune șefa Comisiei de Disciplină.

Ceea ce poate să facă Colegiul Medicilor în acest caz „este exact pe baza Codului deontologic, care prevede că limitele activității pentru fiecare medic sunt legate de competențele sale și de dotarea pe care o are la îndemână, în cabinet”, a adăugat Liana Pleș. 

Sancțiunile prevăzute în regulamentul Colegiului Medicilor pot merge de la mustrare sau avertisment până la vot de blam, suspendarea activității pentru un anumit interval, până la un an, sau chiar retragerea dreptului de liberă practică.

„Sunt proceduri destul de noi, avem nevoie de studii mai largi”

În ceea ce privește eficiența acestor proceduri, dr. Liana Pleș, de profesie medic ginecolog, arată că „avem nevoie de studii mai largi, pentru că sunt niște proceduri destul de noi”. 

În plus, mai spune reprezentanta Colegiului Medicilor, „sunt și foarte costisitoare, iar majoritatea se desfășoară în clinici private, unde este destul de greu să faci un studiu corect”. 

INTERVIURILE HotNews.ro