Chirurgul vedetelor Marek Vâlcu face operații ORL, fără specialitate ORL, și le impune pacientelor clauze prin care se obligă să tacă și să nu se adreseze justiției. „Am devenit un caz inoperabil și irecuperabil” – pacientă
„Câți dintre noi, când merg la consultații, cer medicului să le arate diploma?”, spune pacienta Monica Feliu, intervievată de siteul de investigații Snoop. De cel puțin 16 ani, Marek Vâlcu a făcut rezecții de cornet nazal și septoplastii, operații care necesită specializarea ORL, pe care medicul nu o deține. Dr. Marek Vâlcu confirmă că nu are specializare ORL.
„Când un doctor efectuează proceduri medicale altele decât cele pentru care s-a specializat și a primit drept de liberă practică încalcă deontologia, dar și legea. Practică o altă profesie pentru care nu s-a pregătit și nici nu este autorizat”, explică avocata Flavia Tutovanu, specializată pe malpraxis, în dialog cu Snoop.
Monica Feliu este o pacientă care s-a dus la un chirurg plastician cu notorietate pentru a se trata de o afecțiune. După ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale eșuate, a descoperit că doctorul nu avea dreptul să efectueze operația.
După 4 ani în care a încercat, în instanță sau comisii medicale, să-l expună pe medic, Feliu a contactat Snoop și a pus la dispoziția redacției toate documentele dosarului ei medical.
Operată la clinica Silhouette
Pe 19 noiembrie 2021, pacienta de 47 ani s-a dus la Clinica Silhouette din București pentru a fi operată de deviație de sept de către doctorul Marek Vâlcu.
„Am ajuns la el la recomandarea unui apropiat de familie. Știam că este chirurg plastician și că repară și nasuri. Eu aveam probleme de respirație din cauza deviației de sept. La consult, Marek Vâlcu mi-a spus că, dacă tot îmi sparge nasul, «ne putem ocupa un pic și de estetică». Deși nu m-am gândit vreodată că e nevoie să-mi aranjez nasul, am cochetat cu ideea și într-un final am fost de acord cu el. Și am acceptat și o rinoplastie”, își începe povestea Monica Feliu.
Dar operația a eșuat. „Am avut hemoragie masivă la nas imediat după operație. Am plecat cu hemoragie din spital și au urmat trei luni de chin pentru mine, iar problemele de respirație s-au agravat până la a avea nevoie de mască de oxigen”, explică pacienta.
Pacienta Feliu spune că și-a pierdut simțul mirosului și are apnee severă
Suspicioasă din cauza recuperării lungi și a ceea ce i s-au părut „explicații încurcate ale doctorului”, Monica Feliu a apelat la alți specialiști ORL. A aflat, de la ei, că asupra deviației de sept nu s-a intervenit, dar i-a fost secționat un fragment din osul nazal.
I s-a confirmat, în schimb, că a fost supusă unei alte alte intervenții chirurgicale, rezecție de cornete nazale, pentru care ea nu și-a dat consimțământul.
- Rezecția de cornete și deviația de sept (septoplastie) sunt doua intervenții care vizează funcționalitatea nasului și țin de chirurgia ORL. Septoplastia îndreaptă septul nazal deviat, iar rezecția micșorează cornetele nazale hipertrofiate. Ambele proceduri îmbunătățesc fluxul de aer, facilitând respirația normală.
Monica Feliu susține că și-a pierdut aproape în totalitate simțul mirosului și din cauza apneei severe apărute după intervenția chirurgicală este nevoită să doarmă numai cu aparat de respirație CPAP.
„Speranța mea de viață este mult diminuată din cauza faptului că mi-a distrus iremediabil capacitatea de respirație. Și nu o spun eu, asta mi-au explicat cel puțin zece experți în chirurgie ORL din țară și străinătate care au refuzat să mă opereze. Mi-au spus că zona nu mai poate fi abordată chirurgical din cauza intervenției din 2021. Pe scurt, am devenit un caz inoperabil și irecuperabil” – Monica Feliu.
L-a dat în judecată pentru malpraxis și a descoperit că nu are competențe în chirurgie ORL
La un an de la operație, Monica Feliu l-a dat în judecată pe doctorul Marek Vâlcu pentru malpraxis. Pe 22 noiembrie 2022, a depus cererea de chemare în instanță la Tribunalul București cu prejudiciu creat în valoare de un milion de euro.
În întâmpinarea la chemarea în judecată, doctorul Vâlcu s-a apărat susținând că pacienta ar fi știut că se operează la un chirurg plastician.
„Reclamanta se afla în cunoștință de cauză când a luat decizia de a apela la un medic având exclusiv specializarea chirurgiei plastice, optând așadar pentru un retuș exclusiv estetic, neputându-se imputa aspecte ce țin de funcționalitatea nasului din perspectiva unei alte specializări pe care medicul nu o deține și nici nu a susținut că o deține”.

Medicul a depus, în instanță, acte din dosarul medical al Monicăi Feliu. Printre documente se regăsește și cel referitor la echipa medicală care a participat la intervenția chirurgicală din 19 noiembrie 2021. Potrivit actului, în sala de operație nu a fost prezent niciun medic chirurg ORL.
Echipa a fost compusă din:
Medici:
- Dr. Vâlcu Marek medic primar, șef de lucrări chirurgie plastică și reparatorie.
- Dr. Elena Hincu, medic primar anestezie și terapie intensivă.
Și trei asistente medicale.

„Câți dintre noi, când merg la consultații, cer medicului să le arate diploma?”
Monica Feliu susține că a fost momentul în care a constatat că Vâlcu nu deține specializare în chirurgie ORL, obligatorie pentru a putea efectua intervenții de tipul deviație de sept sau chiar și rezecție de cornete nazale.
„Câți dintre noi, când merg la consultații, cer medicului să le arate diploma de specializare?!”, întreabă, retoric, Monica Feliu.
Aceasta mărturisește că a avut un moment de îndoială asupra deciziilor pe care le-a luat, dar a dispărut. „Noi, pacienții, nu știm cu exactitate cum funcționează sistemul academic de medicină. Nici nu știm care sunt toate specializările. Cred ca era de datoria medicului să-mi spună că afecțiunea mea, deviația de sept, pentru care m-am prezentat la el, ține de domeniul ORL și că trebuie să mă adresez unui specialist în chirurgie ORL. Doctorul Vâlcu însă nu a avut nicio reținere să-mi spună că mă operează de deviație de sept. Știa foarte bine ce face”, susține Feliu.
Mai multe paciente au semnat pentru „tăcere” post-operatorie
Monica Feliu a semnat, odată cu consimțământul, și asumarea și că „nu voi avea niciun fel de pretenție medico-legală, juridică și morală față de instituția medicală sau a vreunui angajat al acesteia”.
Din documentarea Snoop a reieșit că nu este singura.
Și Ramona Ploscaru, dar și Oana Tinca au susținut că au fost puse să semneze la clinica lui Marek Vâlcu, înainte de operație, o declarație prin care și-au dat acordul să nu vorbească public, timp de zece ani, nimic despre doctor, intervenție sau clinică.
Ce s-a întâmplat în cazul său, în articolul publicat de Snoop.
