INTERVIU. Înainte de alegeri, „scriitoarea Bucureștiului” amintește că orașul a avut și primari excelenți, precum cel datorită căruia s-a născut expresia „La Bulivar, birjar! La Bulivar!…” / „Acest oraș are conștiință civică”

Bucureștiul e un oraș complex, „pe care l-aș fi părăsit de mult, dacă nu era un oraș iubit”. Bucureștiul a pierdut din boemie, dar „a câștigat conștiință civică” și despre asta merită să vorbim înainte de alegerea pe 7 decembrie a unui nou primar, spune scriitoarea și profesoara la Universitatea București Ioana Pârvulescu, într-un interviu pentru publicul HotNews.

• Ioana Pârvulescu și-a legat într-un mod unic numele de București. A scris romane cu mari tiraje despre București, a interesat-o viața cotidiană din epocile trecute, intimitatea din secolul 19, Belle Époque, interbelic, și a strâns într-un volum colectiv mărturii despre cum se trăia în comunism. A scris despre străzile, casele și oamenii orașului. A scris cu afecțiune despre „țara Miticilor”. A publicat studii de istorie literară și cărți pentru copii.

„Bucureștiul poate să-ți distrugă sau măcar să-ți risipească în vânt viața și talentul”

Hotnews: – Este Bucureștiul un oraș de iubit?
Ioana Pârvulescu: – Bucureștiul are „un nu știu ce și un nu știu cum” al lui. L-aș fi părăsit de mult, dacă nu era un oraș iubit. Dar aș vrea să mă raportez la literatură, care îți oferă de-a gata radiografia vieții bucureștene, așa cum au observat-o cei de dinaintea ta.

Cărțile de pe la 1900 îți arată că Bucureștiul poate să-ți distrugă sau măcar să-ți risipească în vânt viața și talentul, dacă nu-ți ții echilibrul printre ispitele lui de tot felul. Cărțile interbelice îți arată că, trăit prea intens, Bucureștiul te poate face profund nefericit și că aici se întâmplă mereu ceva, că n-ai cum să te plictisești în el.

Cărțile din comunism, oh, aici discuția e mai complicată, dar să spun că acolo există un București care nu mai e el însuși, desfigurat, Bucureștiul-tăvălug, în care nimeni nu trebuie să iasă în evidență. Iar cărțile de azi arată că fiecare are un București al lui și că depinde mult de tine cum ți-l modelezi și cât îl lași să te modeleze.

„Cât te urăsc orașul meu iubit”

– Care credeți că este cea mai mare bogăție a orașului?
– Aici n-am îndoieli: mitologia lui, adică poveștile adunate în timp. Niciun alt oraș al României nu are atâta literatură de calitate creată de dragul lui, iar asta arată cât de mult a însemnat pentru oameni, ce urme clare a lăsat în ei.

Cărți documentare, de istorie, romane, cărți de poezie, de exemplu Cetatea lui Bucur de Ștefan Baciu, cu celebrul vers „Cât te urăsc orașul meu iubit”, cărți în care Bucureștiul e cadru sau personaj (adică prieten sau dușman). 

– Care este prima amintire cu Bucureștiul care v-a făcut să simțiți că acest oraș este „al dumneavoastră”?
– Am simțit că e al meu începând din studenție, când m-am mutat aici ca să studiez Literele, așadar când a trebuit să mă descurc de una singură. Orașele, la fel ca oamenii, mai mult decât oamenii chiar, se schimbă odată cu istoria. Bucureștiul comunist nu semăna deloc cu cel de azi, dar nu vreau să îl descriu acum, că nu mai termin.

Mi-am făcut însă imediat prieteni în el, în ciuda istoriei sau poate grație ei, ca s-o putem înfrunta împreună. Cei mai mulți erau din lumea literară și artistică, poeți, prozatori, pictori. Când ai prieteni într-un oraș, el începe să-ți aparțină.

Ce a pierdut Bucureștiul în ultimii ani

– Sunteți brașoveancă, ați avut totuși un București al copilăriei?
– Da, Bucureștiul era aproape de noi, la 3 ore distanță, și aveam rude acolo care veneau la munte și la care stăteam câte o noapte, vara, în drumul de la mare și care ne îndopau cu mâncăruri regățene și erau vorbăreți și veseli și expansivi. Era, la ei, Bucureștiul plin de căldură, metaforic vorbind, dar și la propriu, arșița verii.

Se întâmpla ca mama să vină la București cu câte o treabă și se întorcea cu bomboane de la Capșa sau de la altă cofetărie mare și ele erau altfel, erau speciale. Acesta era un București rafinat și al cadourilor. Apoi erau cântecele de altădată Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara? Mână, birjar sau Du-mă acasă, măi tramvai, care pur și simplu nu se puteau imagina în Brașov, erau lipite de capitală, dar toată lumea le știa și la noi, dar și oriunde în țară, și în afara României, la cei din exil. Acesta era Bucureștiul dragostei, al lejerității, care iradia, al bunicilor mei paterni, care îl cunoscuseră. 

– Ce credeți că a avut de preț Bucureștiul și a pierdut în ultimii ani?
– Poate chiar această lejeritate fertilă. Acum simt că a crescut încrâncenarea.

– Ce considerați că a câștigat?
– Hmm, aici mă puneți la grea încercare, îmi vine să răspund cu o glumă: a câștigat experiență. Totuși, trebuie să fie și altceva! Da, din 1989 încoace a câștigat o anume conștiință civică, a câștigat dreptul de a-și face auzit glasul prin mitinguri.

“Cafea și ceaiul din București”

– Ce credeți că are Bucureștiul unic, poate nu ușor de descoperit la prima vedere, dar care se relevă în timp? Există un detaliu urban care vi se pare definitoriu pentru farmecul lui?
– A fost și rămâne orașul contrastelor. În toate privințele: balcanismul occidentalizat și occidentul balcanizat, civilizația și barbaria, kitsch-ul și eleganța, kitsch-ul și urâtul, oțiul și hăituiala, cafeaua și ceaiul, concertele și zgomotul oribil, idealismul și josnicia, spaimele și bucuriile – și se poate continua.

Sunt în acest oraș și sute de detalii specifice, începând cu cele arhitecturale și continuând cu cele ale naturii, dar le poți descoperi doar dacă uiți de ispitele telefonului mobil sau dacă folosești mobilul ca să imortalizezi aceste bucățele de București, această carte de bucăți, ca să preiau un titlu al lui Dan C. Mihăilescu, bucureștean și mare iubitor al orașului. 

Când vom uita să râdem suntem pierduți

– Ați călătorit prin toată Europa. În comparație cu alte orașe mari europene, ce considerați că are în plus? Dar în minus?
– În plus, veselia și librăriile. Veselia uneori e balsam, alteori însă e inconștiență, dar de cele mai multe ori e un fel de filozofie de viață și o terapie.

Când vom uita să râdem suntem pierduți. Librăriile sunt la concurență cu cele mai frumoase din Europa și eu sunt foarte mândră de ele. Mi-a confirmat-o recent și un student vienez care vedea prima dată Bucureștiul și nu era tocmai încântat, dar îl fermecaseră librăriile.

Politețea lipsă a orașului

În minus are politețea. Bucureștenii, în marea lor majoritate, nu știu să se poarte. Și nu vorbesc aici de reguli formalizate, astea nu sunt atât de importante azi, ci de acea atitudine binevoitoare față de ceilalți, care e pământul fertil în care crește politețea adevărată.

Bucureștenii devin pe zi ce trece mai violenți: în tonul vocii, în vorbe, în gesturi, în privire chiar. Și aș simți nevoia de mai multă curățenie (oare de ce doar în pandemie se spălau străzile cu detergent?), de asemenea de mai multe fântâni și sculpturi.  

Librăria Cărturești Carusel. FOTO: Dreamstime.com

Primul bulevard a fost tăiat de Pache Protopopescu, cel pomenit în D-l Goe cu „La Bulivar, birjar! La Bulivar!”

– Există povești din istoria orașului care v-au surprins și care credeți că ar trebui să fie cunoscute de mai multă lume?
– În principal, tot au realizat niște primari buni, Pache Protopopescu și Dem. I. Dobrescu, deveniți azi nume de străzi bucureștene, primul chiar bulevard, și nu întâmplător, pentru că el a tăiat primul bulevard în capitală, cel pomenit de „cocoane” în ultima replică din D-l Goe…: „La Bulivar, birjar! La Bulivar!…

Ce au realizat și cum au făcut-o merită știut, că n-a fost niciodată simplu să fii primar într-un oraș atât de rebel și de dezordonat și de dezorganizat.

– Cum putem face un București mai bun?
– Educație, presă onestă și inteligentă, omenie.