„Orwellian”: Ben din „Ben & Jerry’s” spune că e alarmat de ce se întâmplă în companie
Ben Cohen, unul dintre cei doi fondatori ai celebrului producător de înghețată „Ben & Jerry’s”, a criticat dur noua companie-mamă Magnum Ice Cream Company, spunând într-un interviu acordat CNBC că aceasta „distruge” brandul.
Magnum, cea mai mare companie de înghețată din lume, are doar o săptămână de la lansare, dar a ajuns deja să aibă o veritabilă istorie de dramă corporativă.
Jochanan Senf, CEO-ul numit de Unilever al Ben & Jerry’s, a declarat că modificările aduse condițiilor de funcționare ale Consiliului de Administrație – inclusiv o limită de mandat de nouă ani, stabilirea unui ritm al activității consiliului prin „protocoale de implicare” și obligația de a respecta codul de integritate în afaceri al Magnum – ar consolida guvernanța și transparența.
Cohen a catalogat însă aceste măsuri drept „orwelliene”.
„Ei spun că întăresc misiunea socială, când de fapt o distrug. Spun că asigură viitorul Consiliului de Administrație, când de fapt îl dezmembrează”, a declarat Cohen pentru televiziunea financiară CNBC. „Este o altă tentativă disperată de acaparare a puterii”, a acuzat el.
Președinta „Ben & Jerry’s” a fost ținta unei „investigații interne”
Până luni, trei directori au fost înlăturați din Consiliul de Administrație independent al Ben & Jerry’s, într-o nouă răsturnare de situație în conflictul dintre brandul care poartă numele fondatorilor săi celebri și compania-mamă, pe tema misiunii sociale a mărcii.
Este un conflict pe care Magnum, recent listată pe bursa americană, l-a moștenit de la gigantul din domeniul bunurilor de larg consum Unilever, atunci când s-a desprins oficial ca societate independentă săptămâna trecută.
Ultima decizie a Ben & Jerry’s de a modifica regulile de guvernanță ale Consiliului de Administrație a fost menită „să păstreze și să consolideze misiunea socială istorică a brandului și să protejeze integritatea sa esențială”, a transmis compania într-un comunicat de presă.
Anuradha Mittal, președinta Ben & Jerry’s, a fost informată că „nu mai îndeplinește criteriile pentru a face parte” din Consiliul de Administrație în urma unor „investigații interne”, a precizat compania, fără a oferi detalii suplimentare.
Fondatorii Ben & Jerry’s sunt în conflict cu compania căreia au vândut afacerea
„Inițial, au încercat să scape de președinta consiliului [independent], formulând aceste acuzații nefondate că ‘nu este aptă să-și exercite funcția’. Nu au reușit să le susțină, așa că acum spun, ‘ei bine, a fost în funcție prea mult timp’”, acuză Cohen. „Este arbitrar și este ilegal”, subliniază el.
Ben & Jerry’s, fondată în 1978 de Cohen și Jerry Greenfield într-o fostă benzinărie renovată, a fost achiziționată de Unilever în anul 2000 pentru 326 milioane de dolari, printr-un acord ce includea o clauză unică ce permitea brandului să își mențină propriul Consiliu de Administrație independent, cu autoritate asupra misiunii sale sociale, dar nu și asupra operațiunilor.
Din 2021 însă, a crescut nemulțumirea consiliului, precum și a fondatorilor Cohen și Jerry Greenfield, față de ceea ce ei numesc tentative de a „reduce la tăcere” misiunea socială.
Jerry din Ben & Jerry’s a plecat din companie în luna septembrie
În semn de protest, Greenfield a anunțat în septembrie că va părăsi compania pe care a fondat-o alături de Cohen în urmă cu aproape 50 de ani.
„Cu inima frântă am decis că nu mai pot, cu bună-credință și după 47 de ani, să rămân angajat al Ben & Jerry’s”, a notat Greenfield, în vârstă de 74 de ani, într-o scrisoare deschisă publicată pe rețelele de socializare. El deținea rolul de ambasador al brandului în cadrul companiei.
„A susține valori precum dreptatea, echitatea și umanitatea comună nu a fost niciodată mai important, iar Ben & Jerry’s a fost redus la tăcere și marginalizat de teama de a nu deranja pe cei aflați la putere”, a deplâns el.
Unilever și Ben & Jerry’s s-au aflat pe poziții opuse începând cu 2021, când producătorul de înghețată din Vermont a anunțat că va opri vânzările în Cisiordania ocupată de Israel. Ben & Jerry’s și-a dat ulterior în judecată compania-mamă, acuzând încercări de reducere la tăcere, și descriind conflictul din Gaza drept „genocid” – o poziție rară pentru o mare companie americană.
„A fost mereu vorba de mai mult decât înghețată – a fost o modalitate de a răspândi iubirea și de a-i invita pe alții în lupta pentru o lume mai bună”, a spus Greenfield în scrisoarea care și-a anunțat demisia.
