Ce se întâmplă dacă Rusia câștigă în Ucraina. O carte care zdruncină Europa 

Cu doi lideri, Putin și Trump, care sunt nervoși pe Europa, tocmai pentru că aceasta e puternică și liberă, pentru că altfel de ce ai fi nervos pe ceva minuscul, cetățenii europeni pot înțelege ce e acum în joc. Iar ce e acum în joc este tema „cărții momentului”, care a stârnit o atenție remarcabilă în toată Europa: „If Russia Wins: A Scenario”, de Carlo Masala. O recenzie a cărții, publicată pe Contributors.ro. 

Mie, spunea Carlo Masala în cartea sa If Russia Wins: A Scenario, îmi pare deja o victorie rusească dacă Moscova reușește să păstreze teritoriile pe care le-a ocupat până acum în Ucraina. Unora, aprecia el, s-ar putea să nu le pese de Ucraina și să afirme că ar fi mai bine dacă războiul s-ar termina acum și lucrurile s-ar (re)întoarce la normal: doar dați-i Rusiei ceea ce dorește și va fi pace!

Dar chiar așa să fie?

Ei bine, nu! Masala crede cu tărie că dacă lui Vladimir Putin i se va face pe plac, va dori cu și mai multă ardoare să meargă mai departe. Să distrugă ordinea de securitate a Europei. Să ademenească SUA de partea sa și să-și redobândească măreția imperială și mult râvnitul statut de superputere sau putere globală de prim rang.

Un om al KGB-ului foarte versat cum este Putin nu va fi niciodată intimidat de comportamentul incert, evaziv și impredictibil al lui Donald Trump. Cât despre europeni, Putin are o impresie proastă despre ei, și, ca și Trump, îi disprețuiește profund. Scopul său lăutric este să distrugă NATO, dovedind că este nefuncțional. Va încerca, odată ce-și atinge scopul în Ucraina, să testeze NATO și să arate lipsa de angajament a membrilor și inutilitatea Articolului 5. Pe scurt, aceasta este ideea centrală a cărții lui Carlo Masala devenită bestseller aproape instant în Germania, apoi în Țările de Jos și după aceea la nivel internațional.

Întrebarea pe care și-o pune și Putin

Cum este posibil? Ei bine, spune autorul, la finalul scenariului unde dedică mai multe pagini explicării importanței și utilității lui, dacă ne uităm în istoria alianței, de exemplu în 1949, vom descoperi că încă de pe atunci exista o temere persistentă în rândul statelor membre europene că Statele Unite ar putea să nu-și respecte angajamentele asumate în temeiul clauzei de apărare colectivă. Europenii s-au întrebat dacă SUA chiar ar fi dispuse cu adevărat să riște distrugerea propriilor orașe pentru eliberarea celor europene. Pe cale de consecință, dacă astfel de temeri predominante făceau obiectul unor îngrijorări în perioada în care Europa se simțea amenințată de URSS și de statele Pactului de la Varșovia, atunci azi este de bun simț să ne punem întrebarea: de ce nu doar SUA, ci și Spania și Portugalia (ca să dăm aceleași exemple ca Masala) ar trebui să riște viața propriilor cetățeni în cazul unei escaladări limitate? De exemplu, de ce ar trebui aceste țări aflate la sute și mii de kilometri distanță să se implice într-un conflict de partea Estoniei, provocat de Rusia pentru capturarea unui oraș de graniță, cum este Narva?

Exact aceasta este și întrebarea pe care și-o pune și Putin. Și pentru a evita un test precum cel imaginat de autor, europenii (în principal) și NATO (în general) ar trebui să se asigure că răspunsul Rusiei la această întrebare este favorabil Occidentului, deoarece în laboratoarele Kremlinului strategii calculează și tot calculează riscul asociat unei provocări de acest tip. Concluzia pentru strategii lui Putin trebuie să fie limpede: riscul unei astfel de acțiuni este mai mare decât câștigul poptențial.

Cert este că Rusia va fi descurajată și ținută la distanță doar dacă statele europene sunt dispuse să plătească prețul solicitat de contextul geopolitic tulbure pe care îl traversează. În cel mai negru scenariu de apărare al NATO, prețul va fi măsurat în vieți omenești. Iar dacă privim din acest moment, prețul este deja plătit în costuri economice și politice. În consecință, spune Masala, oricine speră să crească cheltuielile pentru apărare va trebui să ia din altă parte sau să-și diminueze investițiile în alte domenii. Deci, această mișcare a banilor dintr-o zonă către apărare implică o reevaluare a priorităților guvernamentale.

Reziliența devine prioritară. Lipsa ei are consecințe negative dincolo de impactul financiar pentru că forțele armate nu-și pot îndeplini sarcinile mult timp fără suportul populației. Reziliența devine cheia îndeplinirii mandatului guvernamental privind garantarea securității externe în raport cu amenințările reale. Însă, pentru ca o societate să dezvolte acea dorință de a deveni rezilientă are nevoie ca guvernul său să comunice foarte clar ce este în joc: apărarea modului nostru de viață și felul în care vrem să trăim.

Din acest motiv, Rusia nu trebuie să câștige!