Două paradoxuri strategice în declarația europeană despre Ucraina

Discuțiile publice actuale despre desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina sunt contraproductive pentru negocierile dintre Moscova și Kiev privind un armistițiu, scrie, într-un text de opinie găzduit de HotNews, politologul german Andreas Umland. El consider că dezbaterile privind desfășurarea unei „forțe europene de reasigurare” în Ucraina distrag atenția de la probleme mult mai importante.

• Andreas Umland a studiat științe politice și istoria la Berlin, Oxford, Stanford și Cambridge, este profesor asociat la Departamentul de Științe Politice a Academiei Kyiv-Mohyla (NaUKMA)  și este analist la Centrul de Studii din Europa de Est din Stockholm (SCEEUS) al Institutului Suedez de Relații Internaționale (UI).

Când președintele Volodimir Zelenski a aterizat la Paris pentru discuțiile din cadrul Coaliției de Voință, un subiect-cheie de pe agendă a fost „forța multinațională condusă de Europa pentru Ucraina”.

Un proiect de declarație al Coaliției – care a fost aprobat de lideri pe 6 ianuarie – include „angajamente obligatorii” din partea membrilor de a sprijini Ucraina în cazul unui viitor atac rusesc.

Documentul mai precizează că Statele Unite ar conduce un „mecanism de monitorizare și verificare a încetării focului”, cu implicare internațională, și s-ar angaja să „sprijine” o forță multinațională condusă de Europa, desfășurată în Ucraina pentru a consolida armata țării.

Declarația detaliază idei anterioare privind garanțiile de securitate menite să asigure stabilitatea unei viitoare încetări a focului, care prevedeau o „forță de reasigurare” pentru Ucraina.

Planul a fost conceput inițial în primăvara anului 2025 și prevedea desfășurarea a până la câteva zeci de mii de militari terestri pe teritoriul Ucrainei, precum și trimiterea de nave de război în Marea Neagră, din partea unora dintre cele 33 de state membre ale așa-numitei Coaliții de Voință (CoW).

Cea mai dificilă întrebare legată de desfășurarea trupelor occidentale în Ucraina

Planul european lăudabil de a crea o „forță de reasigurare” occidentală în Ucraina se confruntă însă cu două paradoxuri strategice.

În primul rând, discuțiile publice actuale despre desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina sunt contraproductive pentru negocierile dintre Rusia și Ucraina privind un armistițiu. Pe cât de binevenită este ideea unei „forțe de reasigurare” occidentale în Ucraina, pe atât de ferm este respinsă în Rusia.

Dacă Europa promite aducerea de trupe doar după încheierea războiului, acest lucru va reduce probabil disponibilitatea Moscovei de a accepta un armistițiu, crescând astfel presiunea economică și militară necesară pentru a convinge Kremlinul să fie de acord cu o încetare a focului.

Al doilea paradox strategic al planului derivă din incertitudinea legată de un scenariu de tip „cel mai rău caz”, în care „forța de reasigurare” ar fi implicată în lupte active cu armata rusă.

Cea mai dificilă întrebare legată de desfășurarea trupelor occidentale în Ucraina ar fi modul în care acestea ar reacționa dacă ar fi atacate, de exemplu, de rachete și drone rusești, provocând pierderi semnificative de vieți omenești și materiale.

Răspunsul la un astfel de incident nu ar reprezenta doar o dilemă militară, ci ar avea și implicații politice de amploare.

Dacă „forța de reasigurare” ar răspunde în mod proporțional unei provocări rusești și ar riposta pe măsură, țările care trimit trupe, precum și NATO și/sau UE, ar putea fi atrase direct în războiul ruso-ucrainean.

Dacă, pe de altă parte, „forța de reasigurare” nu ar reacționa adecvat la un atac rusesc, misiunea și-ar pierde sensul, iar trupele ar fi demoralizate. Garanțiile de securitate ale Occidentului față de Ucraina și disponibilitatea generală de a se angaja în apărarea colectivă ar fi puse sub semnul întrebării. Angajamentele de asistență reciprocă ale statelor membre NATO și UE ar fi slăbite.

„SkyShield”

Există totuși o formă de sprijin militar direct pe care Coaliția de Voință (CoW) o poate oferi dincolo de asistența materială, financiară și cognitivă acordată Forțelor Armate ale Ucrainei?

Un angajament limitat al forțelor aeriene occidentale deasupra, în vestul și centrul Ucrainei pare mai puțin problematic decât desfășurarea de trupe terestre și nave de război. Un astfel de sprijin, prin utilizarea interceptorilor occidentali pentru protejarea vestului și centrului Ucrainei – cunoscut și sub denumirea de „SkyShield” – ar fi deja posibil și rezonabil chiar acum, adică înainte de încheierea unui armistițiu.

Crearea unor zone comune de apărare aeriană deasupra unor regiuni întregi ale Ucrainei sau, cel puțin, deasupra unor orașe importante precum Ujhorod, Liov și Kiev, ori a infrastructurii critice, implică un risc mai redus de escaladare, întrucât desfășurarea interceptorilor occidentali poate fi limitată în două moduri.

În primul rând, implicarea occidentală în apărarea aeriană a Ucrainei ar putea fi convenită astfel încât să aibă loc exclusiv deasupra teritoriilor ucrainene aflate departe de zonele actuale de luptă și de frontiera ruso-ucraineană.

În al doilea rând, această restricționare geografică a operațiunilor avioanelor de luptă la interiorul Ucrainei, în regiunile centrale și vestice, înseamnă că acestea nu s-ar întâlni cu aeronave sau elicoptere rusești pilotate. Interceptorii occidentali sau dronele și rachetele antiaeriene ar doborî doar vehicule aeriene fără pilot rusești și nu ar pune în pericol soldați ruși și nici nu ar încălca spațiul aerian al Rusiei.

O astfel de activitate desfășurată de un contingent limitat de militari europeni (piloți, ofițeri de comunicații, tehnicieni) în apropierea graniței, deasupra și parțial pe teritoriul Ucrainei ar putea fi justificată atât în fața opiniei publice din țările de origine, cât și în raport cu Moscova și cu comunitatea internațională mai largă, ca fiind o protejare a interesului legitim de securitate al statelor participante.

În primul rând, ambasadele statelor din Coaliția celor Dispuși (CoW) de la Kiev sunt, în baza Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice, teritorii inviolabile ale acestora și găzduiesc diplomați, precum și alți angajați guvernamentali care au nevoie de protecție fizică și psihologică.

În al doilea rând, recentele incursiuni ale dronelor rusești pe teritoriul NATO, venind dinspre Ucraina, au ilustrat necesitatea existenței unui scut împotriva unor astfel de pătrunderi.

„În condițiile de azi, dezbaterile privind desfășurarea unei „forțe de reasigurare” în Ucraina distrag atenția de la probleme mult mai importante”

În al treilea rând, politicieni, diplomați, jurnaliști, specialiști în cooperare pentru dezvoltare și alți cetățeni ai statelor CoW călătoresc în mod regulat în Ucraina pe calea ferată și pe șosele, rute care trebuie protejate de vehicule aeriene fără pilot rusești pe durata acestor deplasări.

În al patrulea rând, prin porturile sale de la Marea Neagră, Ucraina exportă, printre altele, cereale și alte produse agricole importante pentru stabilitatea prețurilor alimentare globale, ceea ce reprezintă un interes colectiv vital al omenirii — inclusiv al statelor din CoW.

Nu în ultimul rând, protejarea rețelei energetice a Ucrainei și a centralelor sale nucleare împotriva loviturilor cu rachete, proiectile și drone ar fi în interesul nu doar al statelor membre estice ale UE, ci și al Rusiei, Belarusului și Republicii Moldova.

Peste câțiva ani, circumstanțele se pot schimba, iar prezența trupelor terestre străine în Ucraina și angajarea maritimă în Marea Neagră ar putea deveni mai puțin problematice.

În condițiile de astăzi însă, dezbaterile privind desfășurarea unei „forțe de reasigurare” în Ucraina distrag atenția de la probleme mult mai importante.

În cele din urmă, garantul decisiv al securității Ucrainei este și va rămâne propria sa armată. Agresivitatea Moscovei poate fi ținută sub control doar de o Ucraină puternic înarmată și cu soldați bine instruiți – o condiție valabilă atât în timp de război, cât și în timp de pace.

Articolul de opinie a fost publicat inițial în Contributors.ro