Skip to content

„Parcă îi alege cineva cu mâna pe toți cei care au diverse vulnerabilități”. Lider AUR, despre acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției: Ar trebui să demisioneze din cu totul alte motive

„Nu pot să-mi dau cu părerea dacă ar trebui să demisioneze sau nu din acest motiv (n. red.: al acuzațiilor de plagiat). Ar trebui să demisioneze din cu totul alte motive, cred eu”, susține unul dintre liderii AUR, Petrișor Peiu, într-un dialog cu HotNews pe tema acuzațiilor de plagiat adresate ministrului Justiției, Radu Marinescu, despre care PressOne a scris luni. 

Președintele Consiliului Național de Conducere (CNC) al AUR, Petrișor Peiu, a vorbit în dialogul cu HotNews despre o „coincidență stranie” în legătură cu publicarea investigației PressOne. 

„Am două comentarii. În primul rând, parcă îi alege cineva cu mâna pe toți cei care au diverse vulnerabilități. Al doilea comentariu este legat de „coincidența” cu procedura asta declanșată pentru numirea șefilor de la parchete”, a spus Peiu. 

Întrebat concret la ce se referă prin aducerea în discuție a acestei „coincidențe”, Petrișor Peiu a spus: „Nu bănuiesc nimic, dar observ că este o coincidență stranie, adică povestea asta probabil că se putea dezvălui, publica, și acum trei luni, și peste trei luni, și așa mai departe”.

„Pare a fi un fel de forțare a mâinii domnului Marinescu. Așa pare. Repet. Nu am vreo probă că ar fi așa”, a mai spus Peiu. 

„Nu pot să-mi dau cu părerea dacă ar trebui să demisioneze sau nu din acest motiv”

Întrebat dacă ar trebui să demisioneze ministrul Justiției, Radu Marinescu, în urma acuzațiilor de plagiat, liderul AUR a spus că nu poate să își dea cu părerea: „Este o alegere personală și de partid”. 

„Am văzut dovezile astea. Nu știu, acum eu nu sunt un specialist, pare destul de clar ce spune doamna respectivă (n. red.: jurnalista Emilia Șercan, care semnează articolul PressOne), dar nu pot să-mi dau cu părerea dacă ar trebui să demisioneze sau nu din acest motiv”, a explicat Peiu. 

Senatorul AUR spune că au mai fost cazuri de demnitari acuzați de plagiat: „Cred că singurul care a făcut ceva a fost Ponta, care a renunțat la titlu sau ceva de genul ăsta”.

În 2024, fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii a Curții Constituționale din 2022. 

„Ceea ce contează din punct de vedere tehnic, pentru a ști dacă depunem o moțiune sau nu, este părerea autorizată a Universității”

În 22 decembrie, o moțiune simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Justiției a picat în Camera Deputaților. Moțiunea a fost respinsă cu 153 de voturi dintr-un total de 251. Totodată, au fost înregistrate 95 de voturi pentru demersul AUR și trei abțineri.

În acest context, reporterul HotNews l-a întrebat pe Petrișor Peiu dacă partidul va relua demersul, având în vedere recentele acuzații. 

„Nu exclud să depunem încă una la Senat, nu văd de ce nu. Dar am viza alte lucruri. Sau cu prioritate alte lucruri. Nu știu cum se va finaliza acest scandal, se va confirma, nu se va confirma… Ceea ce contează din punct de vedere tehnic, pentru a ști dacă depunem o moțiune sau nu, este părerea autorizată a Universității”, a declarat Peiu.

„Dacă Universitatea va confirma că este plagiat sigur că și noi îi vom cere demisia”

„Universitatea respectivă trebuie să clarifice această situație și să spună: am greșit, este plagiat sau nu am greșit, respecta criteriile de atunci. Că am văzut că domnul Marinescu asta invocă, că în 2009 ar fi fost niște criterii care i-ar fi permis elaborarea tezei așa cum arată. Dacă Universitatea va confirma că este plagiat sigur că și noi îi vom cere demisia și cred că de bun simț ar fi să demisioneze”, conform lui Petrișor Peiu. 

Întrebat dacă pentru AUR este o problemă ca un ministru, de data aceasta ministrul Justiției, să fie acuzat de plagiat și dacă un astfel de ministru poate rămâne în funcție, indiferent de acuzații, Peiu a răspuns: „Nu, nu, evident. Evident că nu poate să rămână. Până la urmă plagiatul e o formă de furt”.

„Numai că, repet, în contextul actual eu nu am vreun control să știu de unde a luat doamna respectivă textul, e așa, nu e așa… Am văzut ce scrie, dar, repet, Universitatea Craiova cred că are o comisie de etică ca toate universitățile care comisie s-ar putea pronunța. Eu cred că toată lumea așteaptă un verdict de la universitate și un astfel de răspuns nu poate dura mai mult de câteva săptămâni”, a insistat Petrișor Peiu. 

„Dacă domnul ministru are disponibilitatea să facă un gest de onoare, el ar fi salutat de către noi. Dar, altfel, este foarte greu să… Nici nu văd ce putem face, putem face o moțiune, dar, repet, în contextul în care emitentul diplomei confirmă așa ceva”, a concluzionat liderul AUR.

Acuzațiile de plagiat la adresa ministrului Justiției Radu Marinescu

Mai mult de jumătate din teza de doctorat în Drept a ministrului Justiției, Radu Marinescu, este plagiată, scrie jurnalista Emilia Șercan în PressOne.

Potrivit analizei cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.  

Radu Marinescu a obținut titlul de doctor în Drept în 2009, la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. 

„De ce eu?”

Radu Marinescu, a reacționat la investigația din PressOne publicată de jurnalista Emilia Șercan în care este acuzat că a plagiat masiv lucrarea de doctorat, ministrul Justiției afirmând că „adevărul nu poate fi sinonim cu simple alegații mediatice, chiar bizare” și insistând că teza sa a fost „în conformitate cu legislația din acel moment”.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, intitulată „De ce acum? De ce eu?”, Radu Marinescu afirmă că articolul este unul „defăimător și plin de contradicții, care reia obsesiv calomniile ce mi-au fost anterior aruncate în spate”.

El acuză că articolul „insistă repetat pe procedura privind selecția procurorilor, declanșată de Ministerul Justiției cu doar câteva zile în urmă (a propos de ce eu și de ce acum), fără măcar să fi utilizat o analiză pe bază de soft.”

„Dna jurnalist Sercan Emilia ma acuza de plagiat în lucrarea de doctorat, lucru pe care eu nu l-am făcut!”, scrie ministrul, adăugând că a absolvit ca șef de promoție Facultatea de drept a Universității de stat din Craiova și a profesat ca avocat timp de 30 de ani.