INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”

Emil Hurezeanu se bucură de o notorietate indiscutabilă, ca voce distinctă la „Europa Liberă“ și „Deutsche Welle“, dar și ca marcant comentator politic în mass-media românească. Fostul președinte francez, François Mitterrand, a spus cu referire la profesia sa inițială, că „din gazetar poți deveni orice, cu condiția să renunți la gazetărie”. Iată că și Emil Hurezeanu a făcut o piruetă de 180 de grade, optând pentru diplomația de vârf. În anul 2015, el a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Germania, la Berlin. Despre asprele provocări în vreme pandemiei, despre votul în diaspora, despre Spațiul Schengen dar și despre alte multe aspecte ale misiunii sale diplomatice, el ne vorbește într-un interviu pentru HotNews.ro.

Dani Rockhoff: V-ați fi imaginat, la numirea Dv. ca ambasador al României în Germania, că vă veți confrunta cu cea mai mare criză de sănătate din istoria recentă? Cum îi puteți ajuta pe românii din Germania la rezolvarea unor probleme, în contextul pandemiei de Covid-19?

Emil Hurezeanu: Fac parte din majoritatea globală strivitoare care, știind sau trebuind să știe cât de mari sunt pericolele vieții de azi, a trăit senin, ținîndu-le la distanță prin inerție sau indiferență. Acum decontăm. Vom ține cont de-acum înainte că virtualitatea în comunicarea publică sau privată de azi, de la discuție la îmbrățișare, de la munca obligatorie la iubirea voluntară, s-a transformat în realitatea nemijlocită, fizică pînă la suferința atroce sau dispariția nemeritată, care nu doar că ne pândesc, ci au devenit conținutul calului troian ireductibil. Dar după învingerea Troiei urmează noile aventuri ale lui Odiseu. Lumea merge orișicum, fie și altfel, mai departe. Cu noi cu tot, dacă se poate. Sau nu.

Dani Rockhoff: Scandalul infectărilor de la abatorul Tönnies i-a vizat și pe mulți români, angajați acolo. Actualul președinte al CDU, Armin Laschet, i-a incriminat și pe aceștia, în dezvoltarea focarului de infecție, pentru ca apoi să-și ceară scuze. A stat Ambasada departe de acest scandal?

Emil Hurezeanu: Românii din Germania se supun reglementărilor sanitare și de protecție ale autorităților germane. În aceste luni însă, o bună parte din diplomația propriu-zisă, să-i spunem politică sau inter-statală, s-a transformat în diplomație consulară, umanitară, epistolară, medicală. Ne-am confruntat cu criza muncitorilor sezonieri, cu urgența facilitării repatrierilor, cu cea a deschiderii de noi puncte de tranzit frontalier, între Franța și Germania sau Germania și Austria, în primăvara și vara anului trecut. Am deblocat transporturi de măști sau aparate de respirație, oprite în hangarele marilor aeroporturi germane, am obținut internarea unor bolnavi critici în spitalele germane, în momentul în care, ca acum, accesul pacienților străini în clinicile germane este, practic, imposibil. Am fost permanent în contact cu autoritățile federale, de land, medicale, polițienești, cu proprietarii și angajații abatoarelor sau ai fermelor agricole, cerînd transparență, empatie, omenie față de angajații români, soluții rapide. Răspunsul a fost uneori mai lent, dar a venit de fiecare dată. Mass-media germane și românești s-au alarmat primele, au precipitat găsirea soluțiilor. Statul român, prin MAE, în primul rînd, dar și prin ministerul Muncii, al Sănătății, al Apărării sau de Interne, a fost un partener competent, prompt, mereu disponibil și generos.

Povestea abatoarelor Tönnies este un episod dramatic. Acolo s-au infectat, la începutul verii trecute, sute de angajați români. Din fericire, încep cu sfârșitul acum, s-au vindecat toți, după informațiile mele. Am semnalat în interviuri apărute în programele TV de mare audiență și în presa scrisă din Germania, nevoia de schimbare a condițiilor de muncă în abatoare. Am fost într-o corespondență activă, pe această temă, cu prim-ministrul landului Renania de Nord-Wesfalia, Armin Laschet, cu ministrul federal al muncii, Hubertus Heil, cu ministrul agriculturii, d-na Julia Klöckner, cu conducerea Uniunii Fermierilor Germani, cu șeful poliției federale, Dieter Romann, cu ministrul de interne, Horst Seehofer.

I-am explicat d-lui Laschet, cu „diplomația“ de care am fost capabil, că sunt inacceptabile acuzațiile sale la adresa românilor, ca sursă de infectare în abatoarele Tönnies, inclusiv printr-o demonstrație simplă: atunci nu plecau și nu veneau români din și în Germania, fiind granițele închise. Mai există și argumentul european. Suntem buni să facem muncile grele refuzate de autohtoni, suntem singurii care venim la cules sparanghel în pandemie, dar devenim primii vinovați când apar problemele. Armin Laschet și-a cerut scuze, a făcut-o și public.

A fost necesar să păstrăm un echilibru între obligația de apărare a intereselor cetățenilor noștri și menajarea relației bilaterale româno-germane. În lunile care au urmat, până azi, când l-am felicitat pe dl. Laschet pentru câștigarea funcției de președinte al celui mai important partid politic german, am avut o susținută corespondență cu dumnealui.

În plină criză, la solicitările noastre, la care guvernul român a răspuns imediat, au ajuns la abatoarele Tönnies medici și epidemiologi din România, cu un avion Smurd, care s-au ocupat zi și noapte de bolnavii români aflați în izolare, alături de medicii și infirmierii germani, fiind și terapeuți și traducători. A fost episodul foarte reușit, al unei solidarități reale, impuse de necesitate. În sfîrșit, inclusiv prin eforturile noastre susținute, guvernul german a schimbat legislația muncii în abatoare, în favoarea muncitorilor străini.

Dani Rockhoff: Fricțiuni la nivel societal și instituțional au existat și cu privire la sezonierii din agricultură români, chemați, în plină pandemie, să culeagă sparanghelul în Germania. Au existat abuzuri ale unor patroni germani, la care Ambasada a fost chemată să ia atitudine?

Emil Hurezeanu: Da, au existat și cazuri de abuzuri ale agricultorilor germani. Au existat și abuzuri ale muncitorilor români. Efectul mediatic al primei categorii de abuzuri a fost însă supra-dozat în România. Diplomații și consulii noștri, puțini la număr, în jur de 15 persoane, au vizitat, alături de reprezentații sindicatelor, ONG-urilor, etc. zeci de ferme, de-a lungul și latul Germaniei, au luat contact cu sezonierii care acuzau abuzuri ale fermierilor, cu fermierii și autoritățile.

În câteva luni au lucrat, în condiții dificile, peste 70.000 de români în agricultură germană. N-am avut decât în jur de 2o de reclamații, de incidente reale. Oamenii aceștia au câștigat însă, prin muncă lor grea, agravată de pandemie, venituri pentru ei și familiile lor, cu care au rezistat întregul an, pe care altminteri nu le-ar fi avut. Rata lor de infectare a fost sub media din țară, rata de vindecare mult peste aceasta.

Reamintesc că regulile diplomatice și consulare nu permit imixtiunea directă a misiunilor în afacerile private sau antreprenoriale ale cetățenilor țării-gazdă. Ministerul de Externe german, celelalte autorități sunt releul de intermediere obligatoriu. Am încălcat, din fericire, de mai multe ori aceste restricții, iar partea germană ne-a ajutat de fiecare dată. Vom trage toți concluzii pentru viitor, sau chiar pentru prezent: mai multe consulate, mai mulți atașați de muncă trimiși de ministerul Muncii din România în Germania -Spania și Polonia au opt atașați de muncă, cu o comunitate mai mică decît cea românească. Noi avem un singur atașat de muncă și probleme sociale, pentru Germania și Austria.

Sunt convins că statul român nu va întârzia să ia rapid măsurile necesare. Cu un milion de români în Germania și cu cea mai dinamică și spornică prezență din UE în această țară, trebuie să ne pregătim să facem față noilor situații. În sfârșit, nu vreau să-mi extind aria de analiză și observații, dincolo de statutul meu. Dar și în România, situația firmelor care contractează forță de muncă în străinătate, acțiunea de recrutare a angajaților sezonieri în străinătate, contractele propriu-zise, transparența lor totală pentru sezonier, trebuie să fie rapid reglementate de legi și dispoziții. Munca românilor în străinătate începe și se sfârșește în România.

Dani Rockhoff: Ați trecut prin câteva rânduri de alegeri din România, la care a votat și diaspora. Cât de greu și cât de eficient este să multiplici centrele de votare pentru străini, în Germania?

Emil Hurezeanu: Am avut alegeri parlamentare în 2016 și 2020, alegeri europarlamentare și alegeri prezidențiale în 2019, un referendum în 2018. În 2016 erau 14 secții de votare în Germania. În 2019, erau 80. Le-am obținut greu, pentru că o dispoziție a MAE german din 2003 nu permite organizarea de alegeri ale altui stat pe teritoriul federal, decât în sediile misiunilor diplomatice și consulare, plus Institutul Cultural Român (ICR). Atunci erau, poate, 100.000 de români, acum un milion. La fiecare alegere, în ultimii ani, am solicitat insistent secții de vot suplimentare și, uneori după lungi așteptări, până în ultimul moment, am primit ce-am cerut.

Am avut cu autoritățile germane, și în această privință, o relație de lucru excelentă. Sigur, au fost probleme, ca în 2019, când sute de alegători la europarlamentare erau încă în fața Ambasadei la ora 21.00, iar legea ne cerea să închidem votul la ora 21.00. Până la urmă au votat toți, și practic această situație, nu doar în Germania, a dus la modificarea legii electorale. Ulterior, în diaspora s-a votat trei zile, de la ora 7.00 la ora 23.00.

A fost foarte bine că guvernul, în diferitele lui ipostaze, și Parlamentul, dincolo de o majoritate sau alta, au răspuns prompt, legiferând în funcție de realitate și ținînd cont de interesul și dreptul cetățenesc fundamental, al milioanelor de românce și români din Diaspora.

Dani Rockhoff: Votul prin corespondență nu a dat rezultatul scontat, ca participare. Aveți o explicație pentru reținerea românilor din diaspora de a se implică masiv, în această formă de vot?

Emil Hurezeanu: Votul prin corespondență a fost neînsemnat. Românii din Germania -după cei din Marea Britanie- au fost fruntași, dar, în general, n-au fost decât cîteva mii de astfel de voturi.Trebuie depășită neîncrederea dintre autorități și cetățenii din diaspora. Statul are aici prima mutare, ca să nu-i spun obligație.

Dani Rockhoff: La un moment dat, a existat o mare emulație în vederea creării unui mediu asociativ puternic, în rândul românilor din Germania. La un număr înregistrat de peste trei sferturi de milion de oameni (doar cifre oficiale), cât de firavă este această coeziune?

Emil Hurezeanu: Nu este deloc firavă această coeziune. Participarea la vot este cea mai bună dovadă a coeziunii și solidarității diasporei cu țară-mamă și cu ea însăși, în momentele-cheie. În Germania am promovat rețele profesionale ale diasporei, au loc frecvent întâlniri ale studenților, ale reprezentanților români din lumea medicală, ale universitarilor. Această coeziune cere acțiune în ambele sensuri și este în curs de structurare.

Dani Rockhoff: Trecând la cealaltă comunitate, de etnici germani proveniți din România, cât de aproape mai sunt ei de țară de baștină și în ce măsură îi mai interesează, în afară unor concedii și a unor eventuale retrocedări?

Emil Hurezeanu: Etnicii germani originari din România sunt parte a diasporei românești. Locul, rolul și contribuția lor în istoria României sunt importante, nu pot fi nici negate și, din păcate, nici substituite. Sașii și șvabii, „germanii noștri“, se întâlnesc frecvent în Ambasadă, la ICR, în colocvii despre restaurarea bisericilor fortificate din Transilvania sau în aniversarea evenimentelor de interes comun, cum este Unirea din l918, la lansări de cărți, concerte sau, ultima oară înainte de pandemie, la recitalul formației Phoenix. În fiecare an particip la întîlnirile sașilor de la Dinkelsbühl, în Bavaria, la cele ale șvabilor bănățeni, la Ulm, unde i-am invitat și însoțit pe demnitarii români, pe prim-ministru, miniștri, jurnaliști.

În fine, în fiecare an, începînd din l992, prin tratatul româno-german de cooperare și prietenie în Europa, o comisie guvernamentală româno- germană se întrunește, alternativ în România și Germania, pentru a discuta cu toate cărțile pe masă problemele minorității germane din România și ale etnicilor germani originari din România, stabiliți în Germania.

Dani Rockhoff: România are un președinte de stat cu origini germane, la Timișoara a fost ales recent un primar german. Este acesta un semn că românilor le place să aibă, pe alocuri, în fruntea lor, un „produs made în Germany”, ca garanție a calității?

Emil Hurezeanu: Oamenii nu sunt produse, ci fructe, împliniri ale unor lungi, răbdătoare și complicate maturizări și încrucișări onto- și filogenetice. Îndeosebi în Europa de azi, când cetățenii țărilor membre pot vota și pot fi aleși în alegerile locale, cu condiția să aibă domiciliul în nouă țară, suntem cu toții membri egali ai aceleiași comunități de tradiții, valori, interese și perspective.

Domnul Klaus Iohannis este german din România, cu o genealogie, pe teritoriul României, mai veche și mai ușor identificabilă decît a mea -cu mama din Mărginimea Sibiului și tatăl din nordul Olteniei. A fost ales, detașat, de patru ori primar al Sibiului și de două ori președinte al României, de un electorat eminamente românesc. Dl. Dominic Fritz vorbește mai bine limba română decât destui compatrioți de-ai noștri, a venit și a rămas în România pentru că îndrăgește acest loc. Se pare că și locul pe dumnealui, vom vedea cu ce rezultate mai bune pentru Timișoara și pentru primarul ei.

Dani Rockhoff: Între atribuțiile reprezentanțelor românești în străinătate figurează, la loc de frunte am spune, impulsionarea colaborărilor economice cu statul vizat. Puteți să ne menționați câteva realizări notabile în acest sens, în timpul misiunii Dv. de până acum?

Emil Hurezeanu: Când am ajuns în Germania, ca ambasador, în toamna anului 2015, schimburile comerciale anuale între cele două țări erau de 15 miliarde de euro. Astăzi sunt de aproape 4o de miliarde de euro. Schimburile anuale cu Italia sunt de 15 miliarde, cu Franța de 8 miliarde. Germania a creat în România, în ultimii 10 ani, 300.000 de locuri de muncă solide, reziliente, care n-au dispărut în pandemie. În ultmii cinci ani, învățămîntul profesional, dual, de inspirație germană, a prins contur instituțional în România. Investițiile germane sunt, mai ales. în marea industrie. Germanii prețuiesc calitatea forței de muncă din România -unde se vorbesc multe limbi străine, unde există calificare, familiaritate cu tehnologia de vârf și disponibilitate-, mai mult decît salarile mai mici pe care le plătesc.

Mă bucur că, în toți acești ani, au venit noi investitori germani, că n-au plecat cei vechi, că anumite litigii sau nemulțumiri ale lor în raport cu autoritățile române s-au rezolvat. Comisiile inter-guvernamentale pe profil economic, România-Bavaria (reactivată după trei ani, în 2016), ca și România Baden-Württemberg, funcționează perfect. Nu ne-ar strica aici mai mulți atașați economici de turism și de afaceri. În prezent avem doar doi, la Berlin și Bonn. Să nu mă întrebați câți experți economici au alte ambasade ale unor țări europene cu schimburi comerciale mai neînsemnate decît ale noastre, pentru că o să vă spun. În jur de zece, în medie.

Dar, uitați cum este. Din fericire, în Europa fără granițe, oamenii de afaceri și investitorii se descurcă foarte bine și singuri. Au nevoie de reglementări stabile și transparente ale pieței unde investesc, de instanțe judiciare obiective și prompte, mai mult decît de o ambasadă sau alta. Important este, și aici, să găsim soluții pe măsură ce ne întâlnim cu noi realități și provocări, să ne adaptăm din mers. Decât să ne plângem sau să dăm vina pe alții, mai bine să facem eforturi de imaginație, prospective, pe care să le transferăm apoi în realitate. Să prevenim griparea mecanismelor, să ne dezobișnuim să facem concurență pompierilor, intervenind doar în incendiile declanșate.

Dani Rockhoff: În evaluările dv., cât de aproape este România de intrarea în spațiul Schengen?

Emil Hurezeanu: Spațiul Schengen a suferit mutații majore, odată cu pandemia. Își păstrează însă importanța reală și simbolică, mai ales cât timp ești ținut la porțile lui. Opinia mea este că Germania sprijină sincer accesul nostru în spațiul Schengen. Există și un joc cu mărgelele de sticlă, între Berlin, Haga și Paris, unde un fel de convenție tacită, sesizabilă între timp, face ca unul să dea mereu vina pe celălalt, pentru amânări. Dar, să recunoaștem, am avut și noi problemele noastre, în curs de depășire. Suntem buni europeni, avem o țară europeană, cu istorie și cultură europene, cu un rol și loc geopolitic strategic, cu progrese susținute pe calea modernizării europene, indiferent de întârzieri sau, uneori, de reculuri.

Dani Rockhoff: Care este cel mai dramatic (sau mai hilar) moment pe care l-ați trăit ca ambasador?

Emil Hurezeanu: Misiunea unui ambasador, a unui diplomat, este să prevină momentele dramatice sau hilare. Sau să le diminueze, să le amortizeze efectele, dacă ele n-au putut fi evitate. Când îmi voi scrie memoriile, revin cu detalii.

Dani Rockhoff: Ca fost jurnalist de elită, ne puteți spune în ce măsură o astfel de experiență și expertiză profesională ajută în a reprezenta ulterior România la cu totul alt nivel, și anume cel al unui diplomat?

Emil Hurezeanu: Am rămas jurnalist, nu atît de elită, cât de bază. O anumită curiozitate intelectuală, fluentă lingvistic, condiționată de realitate în toate cotloanele ei, dorința de a intermedia informația, dincolo de descoperirea ei, sunt privilegiul comun al jurnalistului și diplomatului.

Dani Rockhoff: De câtă renunțare este nevoie, când optezi pentru o carieră diplomatică, la alte chemări, cum ar fi scrierea de cărți, pe care Dv. ați practicat-o cu prisosință și succes, în România?

Emil Hurezeanu: Cine poate și vrea să scrie cărți, o face oricum. Sigur, programul unui ambasador este riguros mai împănat cu obligații și constrângeri decît al unui jurnalist sau scriitor freelance. Important este, cred, să-ți folosești experiențele profesionale și de viață în folosul propriu și al celui mai mare număr posibil de colegi, cititori, ascultători, telespectatori, concetățeni. Să folosești pentru asta toate armele din dotare. Echilibrul fragil între performanță și renunțare, regretele ne interesează pe fiecare în parte. Un anumit preț se plătește oricum și oricînd.

Dani Rockhoff: Sibiu a fost Capitală a Culturii Europene în 2007, Timișoara a fost desemnată pentru 2021 (cu amânare în 2023). Cât apetit pentru cultura română ați putut observa la fața locului, în timpul misiunii Dv. diplomatice în Germania?

Emil Hurezeanu: Timișoara este un mare oraș românesc, central-european, inter-cultural, tolerant, luminos, liber. Va fi o excelentă Capitală Culturală Europeană. Îmi amintesc cu mare plăcere de expoziția imensului pictor timișorean și european, Silviu Oravitzan, în saloanele ambasadei, vernisată în prezența unor străluciți profesori și intelectuali timișoreni și invitați berlinezi, la începutul Președinției Române a Consiliului UE, în 2019. Avem cele mai bune legături, inclusiv cu ajutorul comunității șvabilor bănățeni din Germania. Ștefan Hell și Herta Müller, laureați Nobel din Germania, s-au născut și au terminat școlile la Timișoara și în apropiere. Cultura română, în proiecțiile ei germane, este principalul nostru atu.

De la Kogălniceanu, Costache și Iacob Negruzzi, Eminescu, Maiorescu, PP Carp, Iorga, Caragiale, Ion Barbu, Vianu, Blaga, Xenopol, Eugen Coșeriu sau I.Negoițescu, pînă la zecile de mii de studenți români din universitățile germane de azi, de la izvor până la vărsarea Dunării, inclusiv metaforic, prin monarhia noastră constituțională modernă, de la ultimele însemne gotice ale Europei și înclinațiile vibrante filogermane, comparabile cu cele francofile ale Iașului sau Bucureștiului, ca să nu mai vorbim de marile burguri și micile așezări din Transilvania, până la milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun, uman, cultural, istoric, religios și spiritual. Să-l păstrăm și să-l îmbogățim, spre folosul nostru, dar și al trecutului și al viitorului. Atât în cazul persoanelor, cât și al popoarelor, ele nu se despart niciodată.