INTERVIU cu Lisa-Maria Tănase, românca de la Cambridge a cărei cercetare a fost discutată în Parlamentul Marii Britanii. Cum pot ajunge politicienii să evite „inițiative ambițioase”

Lisa-Maria Tănase este cercetătoare în psihologie politică la University of Cambridge și autoarea unui studiu din teza sa de doctorat, citat în Parlamentul britanic și analizat de The Guardian. Cercetarea sa arată că politicienii din Marea Britanie și Belgia subestimează sistematic sprijinul public pentru politicile climatice, ceea ce poate bloca decizii politice importante. Problema depășește însă tema climei, spune cercetătoarea, într-un dialog cu HotNews. 

• Studiul cercetătoarei s-a concentrat pe Marea Britanie și Belgia, însă urmează să fie și punct de pornire într-un proiect de cercetare în Danemarca 
• În ceea ce privește România, Tănase spune că „este foarte probabil ca mecanisme similare să fie prezente și aici”

În vârstă de 28 de ani, Lisa-Maria Tănase trăiește în Marea Britanie, însă are rădăcini în România. Părinții ei sunt din Suceava și din Tășnad, Satu Mare.  

„Eu nu m-am născut în România și nu am locuit în țară niciodată, dar părinții mei m-au crescut cu respect și atașament față de cultura, tradițiile și istoria noastră”, spune tânăra în dialogul cu HotNews. 

Ea s-a născut în Casablanca, Maroc. A urmat Școala Internațională Franceză, apoi și-a continuat studiile în Marea Britanie, la University College London și ulterior la Cambridge, unde, la sfârșitul anului trecut, și-a susținut teza de doctorat. 

Numită „Când politicienii interpretează greșit publicul: Dovezi experimentale că politicienii subestimează sprijinul pentru politicile climatice și soluțiile bazate pe norme”, cercetarea tinerei a ajuns să fie analizată în presa britanică. 

„Cred că democrațiile funcționează cel mai bine atunci când există o înțelegere reciprocă reală între cetățeni și cei care îi reprezintă”, spune tânăra cercetătoare în dialogul cu HotNews. 

Astfel, motivația studiului ei nu pornește exclusiv din preocuparea pentru climă. „Pentru mine, acest subiect contează mult dincolo de tema specifică a politicilor climatice”, explică Tănase.

 „Datele unor organizații precum OECD și Pew Research Center arată că, la nivel global, majoritatea oamenilor cred că reprezentanții aleși nu țin cont de ce cred persoane ca ei”, adaugă tânăra. 

„Această percepție este cu atât mai îngrijorătoare cu cât încrederea este unul dintre cei mai importanți factori care susțin funcționarea unei democrații”, continuă cercetătoarea. Problema devine și mai serioasă atunci când inclusiv politicienii care ar vrea să acționeze se autocenzurează. 

„Dacă până și politicienii care își doresc sincer să facă mai mult se simt limitați în acțiunile lor pentru că presupun, în mod greșit, că sprijinul public este mai scăzut decât este în realitate, atunci vorbim despre o constrângere inutilă.”

Concluzia centrală a cercetării 

Studiul coordonat de Lisa-Maria Tănase arată că parlamentarii tind să subestimeze în mod sistematic sprijinul public pentru politicile climatice. În practică, asta înseamnă că măsuri care sunt susținute de majorități sunt percepute ca fiind riscante sau nepopulare.

Un element esențial identificat de cercetare este ceea ce ea numește „polarizare falsă”. Politicienii cred că societatea este mult mai divizată decât este în realitate și supraestimează diferențele dintre alegătorii diferitelor partide. 

„Sprijinul în rândul alegătorilor conservatori a fost mult mai subestimat decât în cazul altor grupuri”, explică Tănase, ceea ce poate duce la alienarea unor segmente de electorat care sunt, de fapt, mai favorabile acțiunii climatice decât se presupune.

Costurile nu sperie publicul atât de mult pe cât cred politicienii

Un argument frecvent invocat în politică este că oamenii pot susține idei verzi în abstract, dar se retrag când apar costurile personale. Studiul contrazice această presupunere.

„Politicienii pornesc adesea de la convingerea că sprijinul va scădea imediat ce o politică implică costuri sau inconveniente personale directe”, spune cercetătoarea. Pentru a testa această idee, studiul a folosit date din sondaje Ipsos, în care respondenților li s-au prezentat politici foarte concrete, cu costurile explicate clar înainte de exprimarea opiniei.

Cercetătoarea subliniază că acesta este unul dintre punctele forte ale studiului. „În loc să adresăm publicului întrebări abstracte despre grija față de mediu sau schimbările climatice, am folosit date din sondaje realizate de un lider global în cercetare de opinie, Ipsos, care au prezentat politici foarte concrete și transparente. Respondenților li s-au descris politici specifice, cu costurile și inconvenientele personale explicate clar înainte de a-și exprima opinia”, spune Tănase. 

Potrivit ei, acest lucru face ca punctul de comparație dintre percepția politicienilor și sprijinul public real să fie „deosebit de robust și de încredere”.

Rezultatul: „Este adevărat că sprijinul public scade ușor atunci când costurile sunt explicite, dar scăderea este mult mai mică decât își imaginează politicienii.”

Când „spirala tăcerii” ajunge și în Parlament

Un concept-cheie al cercetării este „spirala tăcerii”: situația în care oamenii aleg să nu își exprime opiniile pentru că presupun că sunt în minoritate. Studiul arată că acest mecanism funcționează inclusiv în rândul politicienilor.

„Dacă un parlamentar crede că sprijinul public sau sprijinul colegilor este scăzut, chiar și atunci când susține personal o politică, poate evita să vorbească despre ea”. Tăcerea face ca sprijinul real să devină și mai puțin vizibil, iar cercul se auto-alimentează, mai spune cercetătoarea. 

Cine ajunge să fie „vocea publicului”

Politicienii nu aud toate vocile în mod egal. „De cele mai multe ori, cei mai vizibili sunt actorii cei mai vocali: persoane foarte active pe rețelele sociale, campanii negative, grupuri de interese sau mesaje formulate într-un mod alarmist”, spune Tănase. 

Majoritatea moderată, care poate susține o politică fără a face mult zgomot, rămâne invizibilă.

Potrivit cercetătoarei, acest dezechilibru este amplificat și de mediul informațional actual. „Există dezinformare intenționată – sunt o mulțime de oameni care au interesul ca sprijinul pentru climă să fie redus la tăcere. Există o mulțime de știri false și titluri senzaționale pe care le auzim și pe care le vor auzi și politicienii”, spune Tănase. 

În acest context, vocile critice și alarmiste ajung să fie percepute ca reprezentative, chiar dacă ele nu reflectă opinia majorității.

Așa, politicienii ajung să își formeze o imagine distorsionată a opiniei publice, care le influențează direct comportamentul politic.

Efectul acestor percepții greșite este autocenzura. „Chiar și politicienii care ar dori să acționeze mai ferm pot evita inițiative ambițioase sau pot amâna decizii importante, din teama unei reacții negative care, în realitate, este mult mai mică decât cred.”

O altă concluzie a studiului este că această eroare apare inclusiv la politicienii care susțin personal politicile climatice, continuă cercetătoarea româncă.  „Chiar și politicienii pro-climă tind să subestimeze sprijinul public”, ceea ce arată că problema este una structurală, legată de mediul informațional, nu de ideologie.

România, Danemarca și lecțiile mai largi

Pentru România nu există încă date experimentale, dar, spune Tănase, „este foarte probabil ca mecanisme similare să fie prezente și aici”. Astfel de decalaje de percepție apar constant în democrații diferite și pe teme sensibile variate, de la climă la imigrație. 

Studiul ei a inspirat deja lansarea unui nou proiect de cercetare privind parlamentarii din Danemarca.

De asemenea, cercetarea a avut deja impact politic: ministrul britanic al energiei a discutat public rezultatele în Parlament, iar autoarea a prezentat concluziile în fața parlamentarilor și a membrilor guvernului. Lecția principală este „importanța reflecției critice asupra propriului mediu informațional”.

Acest lucru este valabil și pentru cetățeni, spune Tănase.  „Adesea presupunem că oamenii din cercul nostru apropiat reprezintă majoritatea, ceea ce nu este întotdeauna adevărat”.

Vocile cele mai zgomotoase nu sunt neapărat cele mai numeroase, mai spune cercetătoarea. 

„A vorbi deschis, fără a porni de la ideea că opinia ta este marginală, este una dintre modalitățile prin care putem corecta aceste percepții greșite și face opinia publică mai vizibilă”, conchide Tănase.