Sari direct la conținut

O sursă de la Washington oferă prima impresie după noua rundă de negocieri trilaterale de la Abu Dhabi

HotNews.ro
O sursă de la Washington oferă prima impresie după noua rundă de negocieri trilaterale de la Abu Dhabi
Delegația SUA (Secretarul Armatei, Daniel P. Driscoll, emisarul special în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și omul de afaceri american Jared Kushner) la negocierile trilaterale de la Abu Dhabi, pe 4 februarie 2026. FOTO: The Uae Ministry Of Foreign Affa / Zuma Press / Profimedia

Statele Unite au descris drept „productive” negocierile trilaterale cu Ucraina și Rusia, care au avut loc miercuri la Abu Dhabi cu scopul de a se avansa către un potențial acord de pace și au confirmat că aceste discuții vor continua joi, scrie agenția spaniolă de presă EFE.

„Discuțiile de astăzi dintre SUA, Ucraina și Rusia au fost productive și vor continua mâine dimineață”, a declarat o sursă din administrația președintelui american Donald Trump, potrivit Agerpres.

Negociatorul-șef ucrainean Rustem Umerov a descris la rândul său reuniunea de miercuri ca fiind „substanțială și productivă”, într-un mesaj postat pe canalul său de Telegram. „Activitatea a fost substanțială și productivă, axată către pași concreți și decizii practice”, a rezumat Umerov, fără a oferi detalii concrete despre negocieri.

Delegația de mediere a SUA a fost condusă de pe emisarul special al Casei Albe, Steve Witkoff, și de ginerele lui Trump, Jared Kushner, iar cea rusă de amiralul Igor Kostiukov, șeful serviciului rus de informații militare GRU.

Componența delegațiilor a fost în general similară cu cea de la prima rundă de tratative în acest format tripartit, desfășurată tot la Abu Dhabi luna trecută.

Trump a susținut luni că în curând vor sosi „vești bune” despre încheierea războiului ruso-ucrainean: „Ne merge foarte bine cu Ucraina și Rusia. Este prima dată când spun asta. Cred că vom avea vești bune”, a declarat el presei, la Casa Albă.

După prima rundă de discuții din Emiratele Arabe Unite (EAU), care a avut loc pe 23 și 24 ianuarie, cele două țări aflate în război au remarcat fiecare o schimbare pozitivă a tonului și conținutului discuțiilor menite să conducă în final la un acord de pace.

Dar ambele părți au avertizat că există încă obstacole, în primul rând chestiunea teritorială, mai ales controlul asupra regiunii ucrainene Donbas, pe care Rusia dorește să o preia în întregime. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a refuzat până în prezent să cedeze Rusiei porțiunea din Donbas rămasă sub controlul armatei ucrainene, adică aproximativ 20% din provincia Donețk și un procent nesemnificativ din provincia Luhansk, aceasta din urmă fiind aproape complet sub control rusesc.

INTERVIURILE HotNews.ro