INTERVIU EXCLUSIV cu pictorul român care a lucrat aproape un deceniu pentru infractorul sexual Jeffrey Epstein: „Era tot timpul vesel” / Cum a apărut „Templul sexului”, unde aveau loc orgiile sexuale: „Mi-a cerut o idee. I-am propus un templu”

 „Eu sunt în Palm Beach. Poți să vii până la mine?”. A fost primul dialog, la telefon, pe care Ion Nicola spune că l-a avut cu Jeffrey Epstein, pentru care pictorul român a lucrat ani de zile, fiind angajat să îi decoreze locuințele infractorului sexual condamnat pentru abuzuri sexuale şi trafic de minori. Într-un interviu acordat pentru publicul HotNews, pictorul român îl descrie pe Epstein drept „un tip fain, fără fițe, tot timpul vesel”. Consideră că scandalul sexual este „exagerat” și că „totul este politic”: „Știam multe lucruri din ce a apărut în presă, citisem și eu. Atunci când l-au arestat, era și Donald Trump în peisaj, urmau alegeri. Voiau să-l asocieze cumva cu Trump”.

Ion Nicola, 61 de ani, l-a cunoscut îndeaproape pe Jeffrey Epstein. O demonstrează corespondența amplă dintre cei doi, publicată recent de Departamentul de Justiție al Statelor Unite, alături de milioane de alte documente, înregistrări video și audio, făcute publice pentru a aduce lumină asupra unuia dintre cele mai răsunătoare cazuri de pedofilie și trafic de persoane la nivel global.

Pe parcursul a aproape un deceniu, între 2010 și 2019, pictorul român Ion Nicola, originar din Tulcea, apare în documente sub numele de „Ion the Painter”, așa cum este menționat în corespondența directă purtată prin e-mail cu Jeffrey Epstein sau cu apropiații acestuia. Nicola este menționat de nu mai puțin de 2.578 de ori în corespondența internă a anturajului lui Epstein. Documentele detaliază lucrări artistice, deplasări internaționale, șederi îndelungate pe insulele private ale acestuia din Caraibe, precum și plăți de ordinul zecilor de mii de dolari pentru munca prestată, în mare parte finisaje interioare de lux.

Analiza integrală a mesajelor indică existența unei relații profesionale directe, gestionate personal de Jeffrey Epstein, nu doar prin intermediari. Potrivit documentelor, pictorul român Ion Nicola a petrecut luni întregi pe insulele private ale acestuia și a decorat camerele în care, potrivit declarațiilor, ar fi avut loc petreceri și abuzuri sexuale comise de unii dintre cei mai bogați și influenți oameni ai lumii, alături de tinere recrutate și transportate acolo de rețeaua lui Epstein. Unele dintre tinere erau minore.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru HotNews, Ion Nicola a acceptat să vorbească despre natura relației sale cu Jeffrey Epstein, despre modul în care a ajuns să lucreze pentru acesta și despre cât de mult se suprapune imaginea publică a abuzatorului sexual cu percepția sa personală.

Pe durata interviului, desfășurat în locuința din București a pictorului, partenera acestuia a intervenit de mai multe ori, încercând să-l oprească din a dezvălui anumite detalii despre relația cu Epstein. Ea a invocat temerea că românului „i s-ar putea întâmpla ceva dacă spune prea multe”.

De asemenea, Nicola susține că nu a fost martor la nicio petrecere privată la care să fi participat minore, însă recunoaște că, pe insulă, a întâlnit persoane extrem de cunoscute și influente la nivel internațional.

• Jeffrey Epstein a fost un finanțist american acuzat de trafic de persoane, pedofilie și abuzuri sexuale. Infractorul sexual, ale cărui victime erau și minore, s-a sinucis în închisoare în august 2019, după ce a fost arestat. Cu o zi înainte, Departamentul de Justiție al SUA publicase mii de documente care conțineau dovezi în sprijinul acuzațiilor de abuz sexual. În 2008, a primit o condamnare de 18 luni de închisoare,  după ce a pledat vinovat la acuzațiile de solicitare a serviciilor unor prostituate.
• Pe 30 ianuarie, Departamentul de Justiție american a publicat milioane de alte noi documente, care scot la iveală noi nume din lista numeroaselor conexiuni politice ale finanţatorul newyorkez: Prințul Andrew al Marii Britanii, miliardarul Bill Gates sau fostul președinte al SUA, Bill Clinton. Și numele lui Donald Trump, cunoscut ca apropiat al lui Epstein, se regăsește în dosare.

Publicăm interviul integral, cu toate ezitările, pauzele și întreruperile care au survenit pe parcursul discuției cu pictorul român Ion Nicola care a lucrat pentru Jeffrey Epstein.

„Căutăm pe cineva cu abilități artistice, cu premii internaționale în design, cineva foarte, foarte bun”

– Cum ați ajuns să lucrați pentru Jeffrey Epstein?
– Am terminat Facultatea de Arte Plastice la finalul anilor ’90, la Cluj. La un moment dat, când eram student, prin 1995, am fost într-o vizită la New York. Pe atunci nu se dădeau vize spre SUA chiar așa ușor. M-am mirat și eu că am primit viză. Dar unchiul meu, care locuia în America, mi-a trimis o invitație. Asta a fost primul meu contact cu America, ca să zic așa.

După ce am terminat facultatea, m-am dus din nou, câte puțin, câte două luni. Am fost și la o școală de vară la School of Visual Arts din New York, la un moment dat. Doar două luni. Eu aplicasem pentru un master, dar nu aveam bani nici să plătesc taxa de înscriere. Pe atunci, cred că 50 de dolari era salariul mediu în România. Cam așa era. Și ei voiau, nu mai știu, 60 de dolari numai ca să aplici. Și le-am scris, le scriam la universități: „Eu vreau să studiez, dar sunt din România, nu pot să plătesc. N-am bani nici măcar de aplicație”.

Cât am stat la New York, la școala asta de vară, am întâlnit o tipă care era sculptor. Trebuia să aibă o expoziție la un centru de sculptură. Și a zis la un moment dat că ar avea nevoie de un intern, cineva să o ajute să pună expoziția. M-am dus. La intern nu ești plătit, dar am zis că e o chestie bună. Am ajutat-o vreo două săptămâni să pună expoziția. Ea îmi plătea masa și vreo 10 dolari pe zi, parcă. Stăteam vreo patru ore acolo cu ea.

După aia, după ce faci un intern din ăsta, poți să iei o recomandare. Ea, fiind artist plastic, sculptor, pe acolo artiștii mai fac, pe lângă viața artistică, pentru bani, finisaje interioare. Și a lucrat pentru o firmă care lucra pentru unul dintre cei mai mari arhitecți din New York: Peter Marino. Un mare arhitect. Și așa am ajuns, prin ea, să lucrez pentru cineva în zona unde stă și Epstein, de fapt. E o zonă, Upper East Side, în New York, lângă Central Park, pe două străzi, unde locuiesc toți…

– Cum o chema pe doamna respectivă? Vă mai amintiți?
– Luisa Caldwell, parcă. Nu sunt sigur.

– Ați ajuns să lucrați pentru această firmă. După care?
– Da. Firma respectivă există în continuare. Asterix Design se numește. Am lucrat cu ei o perioadă. Când aveau de făcut un proiect, mă sunau. Până prin 2007 am lucrat cu ei. Eu aveam viză de turist pentru 10 ani. Stăteam un pic în SUA, veneam în România, mai făceam o expoziție cu banii câștigați acolo. Câștigam cam 2.000 de dolari, dar nici nu lucram o lună – câte două săptămâni. Eram bine plătit.

Prin 2008 a venit criza financiară. Nu mai era de lucru. Și atunci, cu un prieten de acolo, am zis: hai să facem o firmă de design interior.

– Cum v-a mers cu firma? Ați avut de lucru?
– Nu prea. Cam deloc. Am făcut o singură lucrare, o piesă de mobilier.

O parte din lucrările de artă ale pictorului Nicola:

Așa că am început să caut pe internet. Am intrat pe Craigslist (.n.r. – site de anunțuri) și am văzut un anunț: „Căutăm pe cineva cu abilități artistice, cu premii internaționale în design, cineva foarte, foarte bun”. Căutau un designer de interior. Le-am scris, chiar dacă n-aveam niciun premiu. Le-am trimis un e-mail scurt, câteva rânduri, în care am zis că am lucrat pentru Peter Marino, că am terminat Arte Plastice și că am experiență în finisaje interioare. Am atașat și niște poze cu ce făcusem.

Telefonul de la Epstein: „Eu sunt în Palm Beach. Poți să vii până la mine?”

– Ce v-au răspuns?
– Am primit un răspuns de la o tipă pe nume Shelley Lewis.

(n.r. – Shelley Anne Lewis este o britanică menționată în documente judiciare și investigații de presă ca fiind o fostă parteneră a lui Jeffrey Epstein, cu care ar fi avut o relație între 1999 și 2002. Numele ei apare în e-mailuri trimise de Ghislaine Maxwell și în registrele de zbor ale avionului privat al lui Epstein, care indică faptul că Lewis a efectuat aproximativ 35 de zboruri în acea perioadă, uneori fiind singurul pasager. Născută la Manchester și crescută în Cheshire, Lewis a lucrat la începutul anilor 2000 în departamentul de artă contemporană al casei de licitații Christie’s din New York, ulterior fiind descrisă drept „antreprenor spiritual” și autoare de cărți pentru copii. În unele surse apare sub porecla „Chocolate Sauce”, folosită în legătură cu registrele de zbor. Deși este menționată în dosare și relatări media, nu există acuzații sau indicii de fapte ilegale în ceea ce o privește).

Îmi scrie înapoi și îmi spune: „Știți, îmi place ce văd, dar nu sunt aici (n.r. – la New York). O să vă contactez”. Între timp, mie îmi apare o lucrare în Palm Beach, Florida, mai exact în West Palm Beach. Și, în timp ce eram acolo, primesc un telefon de la tipa asta, Lewis. „Știți, eu sunt la New York, ne putem întâlni să vorbim despre proiect?” Și îi spun: „Eu nu sunt la New York, sunt în Palm Beach”. Iar ea zice: „Sunteți în Palm Beach? Oh, perfect, pentru că nu e pentru mine lucrarea, e pentru cineva care este în Palm Beach”. Și îmi spune: „Stați așa, o să vă sune cineva înapoi”.

Mă sună înapoi chiar Epstein, direct. Și îmi zice: „Eu sunt în Palm Beach. Poți să vii până la mine? Ai cu ce?” I-am spus că nu, că nu aveam mașină. Și mi-a trimis o mașină care m-a luat de unde lucram, pe la ora 5, și m-a dus la vila lui.

– Ce an era?
– În 2009.

– Vara, iarna? Vă mai amintiți?
– Era sfârșit de 2009 spre 2010. Cred că decembrie. Pentru că în ianuarie 2010 am început să lucrez pentru el.

Întâlnirea cu Epstein

– Ați ajuns la Epstein acasă?
– Da. Șoferul m-a dus la casa lui. El, în perioada aia, nici nu știam, era condamnat, era arestat la domiciliu. Între 2008 și 2010 fusese arestat și stătea acasă. Nu știu dacă trebuie să spuneți asta.

– Dar e o informație publică.
– Da? El era arestat la domiciliu și stătea acolo, în casa din Palm Beach.

(n.r. – În acea perioadă, Jeffrey Epstein era deja condamnat în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției din 2008 și fusese eliberat din detenție în iulie 2009. În intervalul sfârșitul lui 2009 – începutul lui 2010 nu se afla nici în închisoare, nici în arest la domiciliu, ci era în libertate, cu statut de infractor sexual înregistrat, supus unor obligații legale de monitorizare).

Ajung acolo, facem cunoștință, mă întreabă dacă vreau o cafea, ceva.

„Un tip de bun-simț, care se uită în ochii tăi”

– Cum vi s-a părut?
– Un tip fain. Fără fițe. Un om mai neconformist. Cred că de asta le-au și… Un tip de bun-simț, care se uită în ochii tăi: „Hai, intră, ia loc, ce vrei?”. Nu genul de om bogat de care nu te poți apropia. Tot timpul vesel.

–  Cum arăta casa din Florida?
– Era cam cum sunt toate casele de acolo. Nu era ceva extravagant. Era o casă de lux, dar am lucrat la altele mult mai mari, imense.

– Ce v-a spus?
– M-a întrebat: „Poți să-mi arăți ce ai lucrat până acum?” I-am spus că nu am ceva pregătit, că nu știam că mă întâlnesc cu el, dar că sunt acolo cu o lucrare. Noroc că aveam laptopul cu mine. I-am arătat poze cu lucrări făcute în trecut.

„O să lucrezi pentru mine. O să ai de lucru toată viața”

– Cum i s-au părut?
– M-a întrebat: „Sigur tu le-ai făcut pe astea?” Se vedea pe mine că eram în sandale, nebărbierit, obosit, după muncă. Și am început să-i explic cum se face fiecare lucrare de finisaj interior, cum se aplică materialele și așa mai departe. La un moment dat m-a întrebat dacă n-am un portofoliu. I-am spus că nu. Și atunci s-a uitat la mine și mi-a zis: „Perfect. O să lucrezi pentru mine. O să ai de lucru toată viața”.

-Se pricepea la artă?
– Da. Avea simț estetic, cânta la pian. Era un tip mai nonconformist.

– Ce înseamnă „mai nonconformist”?
– Alt tip de om. De obicei, oamenii bogați au un statut, sunt distanți. El era mult mai artistic.

– La începutul lui 2010 începeați lucrările?
– Nu în Palm Beach. Acolo n-am făcut nimic. Doar pe insula lui. Mi-a spus că are o insulă în Caraibe.

„Casa imensă” din New York: „Avea poze cu Bill Clinton, cu Papa, cu Michael Jackson”

– Pentru ce v-a contractat?
– Inițial, pentru insulă. Apoi și pentru casa din New York. O casă imensă, cu șase niveluri, cu lift mare. Toate finisajele erau făcute de Alberto Pinto, unul dintre cei mai mari designeri de interior din lume. Casa era complet decorată. Mi-a spus că vrea să mai schimbe unele lucruri și să vin cu idei.

– În ce a constat munca dumneavoastră?
– M-am dus la casa din New York, unde nu mai era decât portarul. Pentru fiecare cameră trebuia să vin cu idei. Făceam poze și mă gândeam ce să facem în fiecare.

– Comunicați direct cu el?
– Da.

– Cum era casa în interior?
– Parterul avea vreo șase metri înălțime, deschis. La fel și etajul întâi. Era somptuoasă. Avea poze cu Bill Clinton, cu Papa, cu Michael Jackson, multe personalități.

„Cât am fost eu acolo, n-a mai fost nicio petrecere, nimic cu fete minore”

– Avea camere de filmat?
– Nu în interior. Dar nu primea pe oricine. Reporterii stăteau mult în fața casei. Când a venit prințul Andrew în New York, Epstein a dispărut din oraș.

– De unde știți?
– Lucram acolo. Eram practic tot timpul în casă. Aveam un atelier la etajul cinci, unde făceam mostre.

– Cine îl vizita?
– Nu l-am văzut niciodată pe prințul Andrew. Nici pe insulă n-a mai venit nimeni. Toată povestea cu scandalul sexual e dinainte de 2008. Eu am fost angajat din 2010. Cât am fost eu acolo, n-a mai fost nicio petrecere, nimic cu fete minore.

– Totuși, există corespondență despre petreceri.
– Da, cu fete care nu erau minore.

„L-am văzut pe Woody Allen și o dată a venit sultanul Dubaiului”

– De unde știți?
– Erau vreo patru fete care lucrau pentru el, un fel de asistente. Aveau între 20 și 30 de ani. Nu erau minore. Nu mai venea nimeni, pentru că nimeni nu mai voia să aibă de-a face cu el. L-am văzut pe Woody Allen și o dată a venit sultanul Dubaiului. Atunci li s-a spus tuturor angajaților să plece. Mie mi s-a spus că pot rămâne.

– Ați văzut ceva suspect?
– Nu.

– Cum era atmosfera pe insulă?
– Lucrau vreo 100 de oameni. Epstein venea, schimba tot timpul planurile. Ca un copil cu Monopoly: „facem un drum aici, unul aici”. Venea săptămânal, stătea două zile, pleca.

Cu cât spune pictorul român că era plătit de Epstein

– Cum erați plătit?
– La zi. Foarte bine.

– Cam cât?
– Vreo 300 și ceva de dolari pe zi. Uneori lucram doar două ore. Nimeni nu câștiga atât în anii ăia.

– Ce ați făcut concret?
– Am pictat toată insula. Fiecare clădire era un dormitor separat, cu baie. Ca să ajungi dintr-o cameră în alta, treceai prin curte.

– Era posibil să fi fost petreceri fără să știți?
– Nu cred. Aș fi auzit de la ceilalți angajați.

– Ați zburat cu avionul lui?
– Da. Avea un avion privat negru.

– Ați vorbit vreodată despre femei?
– Nu. Doar chestii profesionale.

– Nicio petrecere?
– Nu. Nici acasă, nici la New York. Eram acolo toată ziua.

– Pe prințul Andrew?
– Nu l-am văzut.

„În 2013, pe insulă am făcut Templul Sexului”

– Într-un e-mail vă cerea uși lavandă.
– Da, dar nu era nimic dubios. Spunea „ca pentru copii” pentru că voia să fie vesel.

– Camerele erau decorate ca pentru copii?
– Nu. (n.r. – tăcere)

În 2013, pe insulă, am făcut Templul Sexului.

(n.r. – Clădirea la care face referire Ion Nicola este o structură de pe insula Little Saint James, despre care se presupune că ar fi fost folosită pentru abuzuri sexuale și orgii)

Era o clădire pe un deal, o cameră de șase pe opt metri. Mi-a cerut o idee. I-am propus un templu. I-am făcut schițe în Photoshop, cu o cupolă aurie. I-a plăcut. Așa a apărut așa-zisul „templu al sexului”.

– Au avut loc orgii acolo?
– Dacă s-a întâmplat ceva, a fost înainte de 2008. După 2010 n-a mai fost nimic.

– Era implicat în design?
– Da. Schimba mereu. Se răzgândea, dărâmau și refăceau. Era o nebunie.

– Se referea la clădire ca „Templul Sexului”?
– Nu. Denumirea a apărut după 2019.

– Pe Ghislaine Maxwell ați cunoscut-o?
– Nu. Niciodată.

– Până când ați lucrat pentru Epstein?
– Până prin 2015 constant. În 2019, trebuia să merg din nou, dar mi-a expirat pașaportul. Între timp, l-au arestat.

„Mi se pare că totul e politic”

– V-a surprins scandalul?
– Da. Mi s-a părut exagerat. Politic.

(n.r. – partenera domnului Nicola intră în cameră cu o tavă pe care se află două cești de cafea și le așază pe masă, între noi. Se lasă, pentru un moment, tăcerea. „Ce faci tu acum?”, îl întreabă. „Eh, nu pune chiar totul în interviu”, răspunde Nicola. „De unde știi tu? Câți n-au dispărut în jurul lui?”, îl admonestează femeia. Apoi se lipește de un perete, în picioare, de unde urmărește atent restul interviului. După o scurtă pauză, reluăm discuția. Nicola este vizibil schimbat, mai reținut).

– Ați fost vreodată contactat de Ambasada SUA în legătură cu această anchetă?
– Nu.

– Dar de autoritățile române?
– Nici.

( n.r.- Partenera intervine din nou, vizibil iritată: „Tu ce vrei să faci acum? Vrei să clarifici misterul ăsta sau cum? Crezi că o să apară vreodată adevărul?”. „Lasă-mă, dragă, că nu spun nimic…”, răspunde Nicola. „Cum nu spui nimic? Nu-ți folosește la nimic chestia asta, nu e treaba ta!”, îl ceartă din nou).

– În încheiere, cum vi se pare toată povestea Epstein?
– Mi se pare că totul e politic.

– Adică?
– Știam multe lucruri din ce a apărut în presă, citisem și eu. Atunci când l-au arestat, era și Donald Trump în peisaj, urmau alegeri. Voiau să-l asocieze cumva cu Trump.

– Sunteți mândru de munca pe care ați făcut-o pentru Epstein? De renovările de pe insulă și de la casele lui?
– Nu, nu pot spune că sunt mândru. Am făcut munca aceea strict din motive financiare. Eu sunt artist plastic și, în paralel, aveam un atelier în New York, unde lucram la propriile mele proiecte artistice, mai abstracte. Decorarea și designul interior erau doar o sursă de venit, ceva ce făceam ca să trăiesc. Nu a fost niciodată scopul meu profesional și nu m-am identificat cu acel tip de muncă.