OFICIAL De ce sunt acuzați nepotul lui Piedone și alți șefi din Primăria Sectorului 5. Schema în care este implicat un om de afaceri deja arestat
Direcția Națională Anticorupție a anunțat sâmbătă dimineață că Iulian Cârlogea, administratorul public al Sectorului 5, Robert Bașca, arhitect-șef al Sectorului 5, și Florin Cioran, director general adjunct la Poliția Locală Sector 5, au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar de corupție legat de recepția ilegală a unui imobil. Toți trei urmează să fie prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit unui comunicat DNA, Iulian Cârlogea, administrator public S5 și care face parte din forurile de conducere a PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, este bănuit de complicitate la trafic de influență.
Arhitectul-șef Robert Bașca este suspectat de trafic de influență, directorul din Poliția Locală este acuzat de luare de mită în formă continuată și instigare la fals intelectual.
În dosar mai sunt vizați Cătălin Olaru, șef Serviciu Disciplina în Construcții din Poliția Locală Sector 5, care a fost plasat sub control judiciar pentru fals intelectual, dar și un om de afaceri, A.R.A., deja arestat preventiv pentru trafic de influență și dare de mită.
Ce spune DNA despre dosar
Anchetatorii susțin că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, omul de afaceri (A.R.A.) ar fi cerut 40.000 de euro de la doi dezvoltatori imobiliari, suspecți în dosar. Banii erau destinați influențării oficialilor din Primăria S5 pentru a urgenta recepția unui bloc de locuințe.
Din această sumă, 30.000 de euro i-ar fi fost promiși arhitectului-șef Robert Bașca, acesta primind deja o primă tranșă de 15.000 de euro.
„Din suma primită, inculpatul A.R.A. ar fi promis inculpatului Bașca Robert Mihai suma de 30.000 de euro, din care ar fi remis efectiv 15.000 de euro, după primirea primei tranșe, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției”, spun anchetatorii.
Pe 5 februarie 2026, procurorii au descoperit cea de-a doua tranșă de 20.000 de euro chiar în autoturismul omului de afaceri A.R.A.
Presiuni făcute de nepotul lui Piedone, spune DNA
Potrivit DNA, administratorul public Iulian Cârlogea, nepotul fostului șef ANPC, Cristian Popescu Piedone, ar fi făcut presiuni asupra Poliției Locale pentru a finaliza rapid recepția lucrărilor imobilului, în ciuda neregulilor constatate pe teren.
„În același context, inculpatul Cârlogea Iulian Constantin, administrator public al Primăriei Sectorului 5, cunoscând promisiunea unor sume de bani către inculpatul Bașca Robert-Mihai, ar fi insistat, verbal și telefonic, pe lângă inculpatul Chioran Florin, director general adjunct al Poliției Locale Sector 5, pentru inițierea și finalizarea cu celeritate a recepției lucrărilor imobilului”, spun procurorii.
Directorul adjunct al Poliției Locale, Florin Chioran, este acuzat de DNA nu doar că a facilitat aceste recepții ilegale, ci și că ar fi primit, în ultimul an, aproximativ 17.000 de euro de la un subordonat pentru a urgenta fiscalizarea unor imobile aflate în proprietatea unei societăți comerciale din Sectorul 5, pentru care fusese admisă recepția la terminarea lucrărilor.
„În acest sens, inculpatul Chioran Florin ar fi emis și semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, ar fi repartizat lucrarea către polițiștii locali din subordine, iar, după constatarea unor nereguli la controlul din 13.01.2026, ar fi redistribuit-o către inculpatul Olaru Cătălin, șeful Serviciului Disciplina în Construcții, care ar fi semnat procesul-verbal de recepție fără a verifica nemijlocit construcția și fără a consemna neregulile constatate”, se mai precizează în comunicatul DNA.
Celor cinci inculpați le-au fost aduse la cunoștință că sunt inculpați în dosar și care sunt acuzațiile penale. „În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, a precizat DNA.
Procurorii DNA au făcut mai multe percheziții vineri dimineață la Primăria Sectorului 5, condusă de Vlad Popescu Piedone, lider al PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu.
În ziua în care a fost reținut, nepotul lui Piedone a fost ales în conducerea partidului fondat de Dan Voiculescu, potrivit unui anunț făcut de PUSL.
Iulian Cârlogea nu a putut fi contactat vineri de HotNews pentru o reacție privind perchezițiile care îl vizau. Nici primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, nu a răspuns apelurilor HotNews. Purtătorul de cuvânt al instituției a declarat pentru Euronews România că edilul a fost înștiințat despre percheziții și că autoritățile publice locale vor sta la dispoziția anchetatorilor.
Iulian Cârlogea este nepotul lui Cristian Popescu Piedone
Iulian Cârlogea este administratorul public (city manager) al Sectorului 5 din anul 2020, când primar era Cristian Popescu Piedone.
Cârlogea este nepotul lui Cristian Popescu Piedone din partea soției, fiul surorii acesteia, a scris site-ul de investigații Snoop.ro.
Potrivit CV-ului său, a avut o pauză de un an, în perioada 2022-2023, când a deținut funcția de director general adjunct la Salubrizare Sector 5 SA, companie în subordinea primăriei.
Nuntă într-un local de lux, lăudat de Cristian Popescu Piedone când era șef la ANPC
Snoop.ro a dezvăluit anul trecut că Cârlogea a făcut nuntă la un local de lux pe care Piedone, pe atunci șef ANPC, îl lăudase cu o lună înainte, la un control făcut în calitatea de președinte al ANPC, funcție din care Piedone a fost înlăturat tot în urma unei anchete DNA. Iulian Cârlogea nu a răspuns mesajelor și întrebărilor Snoop pe acest subiect.
Complexul de cinci stele din Delta Dunării, Lebăda Luxury Resort & Spa, este deținut de oamenii de afaceri Iulian Robu și Constantin Căpățână, cunoscuți mai ales pentru dezvoltarea complexului Militari Residence.
Potrivit Snoop, Ana-Veronica Șerban, soția lui Cârlogea, angajată și ea a primăriei, avea un apartament într-un complex deținut de patronii resortului Lebăda, dezvoltatori imobiliari din Sectorul 5.
Primăria lui Piedone le-a eliberat dezvoltatorilor certificate de urbanism în 2023. Conform unei investigații Libertatea realizate de actuala echipă Snoop, Cârlogea mai are doi frați care au lucrat sau lucrează la Primăria Sector 5, George-Cristian (fost consilier local din partea PUSL) și Viorel Cârlogea, care a fost adjunct în Poliția Locală S5. La ora actuală, Viorel Cârlogea figurează pe site-ul instituției ca director executiv la Direcția de control din cadrul Primăriei Sectorului 5.
