Posibil sabotaj la rețeaua feroviară italiană, în startul Jocurilor Olimpice. Perturbări majore în circulația trenurilor
Poliția italiană a declarat sâmbătă că suspectează că infrastructura feroviară din apropiere de orașul Bologna a fost atacată intenționat, într-un caz care a provocat perturbări majore în circulația trenurilor în prima zi cu program complet a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Milano-Cortina, potrivit Reuters.
Incendiul a afectat un macaz și a secționat cabluri electrice folosite pentru a detecta viteza trenurilor, provocând întârzieri de până la două ore pentru serviciile de mare viteză, Intercity și serviciile regionale, în unul dintre cele mai aglomerate noduri feroviare ale Italiei.
A fost probabil vorba despre o incendiere „deliberată”, a spus un purtător de cuvânt al poliției, menționând că poliția transporturilor și forța antiteroristă Digos se află la fața locului și fac cercetări.
Incendiul a vizat linia dintre Bologna și Veneția, dar a cauzat probleme și în traficul feroviar dintre Bologna și Milano, precum și pe rute către coasta Adriaticii.
Jocurile Olimpice de Iarnă, care au început oficial odată cu ceremonia de deschidere de vineri seară, sunt găzduite de orașele italiene Milano și Cortina d’Ampezzo.
La Jocurile Olimpice de Vară din 2024, care s-au desfășurat la Paris, rețeaua de trenuri de mare viteză TGV a Franței a fost vizată de o serie de atacuri care au cauzat haos în trafic înainte de ceremonia de deschidere.
În ciuda problemelor, trenurile circulă în continuare, a precizat compania feroviară de stat a Italiei, Ferrovie dello Stato.
