Închisoare pe viaţă pentru bărbatul care şi-a ucis cu toporul partenera însărcinată, în fața copiilor
Bărbatul care, în vara anului trecut, a ucis-o cu un topor pe partenera sa însărcinată, în localitatea prahoveană Lipănești, a fost condamnat la detenție pe viață de Tribunalul Prahova. Hotărârea nu este definitivă.
Un complet al Tribunalul Prahova l-a găsit vinovat pe Munteanu Constantin Marian pentru omor calificat asupra unui membru de familie și tulburarea ordinii și liniștii publice, potrivit News.ro.
Potrivit sentinței, bărbatul și-a ucis partenera, în vârstă de 22 de ani, folosind un topor cu coada de 80 de centimetri și tăișul de 20 de centimetri. Femeia, care era gravidă, nu a avut nicio șansă de supraviețuire.
Instanța a dispus ca acesta să plătească daune morale în valoare de peste 600.000 de euro copiilor și altor rude ale victimei. De asemenea, judecătorii au decis recoltarea probelor biologice pentru stabilirea profilului genetic și înscrierea acestuia în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Crima, comisă pe stradă, în fața copiilor
Potrivit presei locale, tânăra, care era însărcinată, a fugit din casa partenerului său, un bărbat în vârstă de 37 de ani, care o bătea, și se întorsese în casa părinților ei.
În iunie, bărbatul venise să o convingă să se întoarcă. În fața unui refuz, el a ucis-o.
„Fata tot zicea întruna «nu mai vin, nu mai vin, lasă-mă în pace că eu stau la mama, stau lângă copii». Ne-a lăsat la magazin şi a intrat într-o curte la un vecin, a luat un topor mare şi ea când l-a văzut zice «ce-o face ăsta cu toporul, nu cumva ne omoară?», a declarat mama victimei citată de Observator News.
Crima a fost comisă pe stradă, în prezența copiilor și a mamei sale, fiind surprinsă de o camera de supraveghere din zonă.
De-a lungul anilor, au fost înregistrate apeluri la 112 cu privire la conflicte între victimă și agresor sau agresor și familia fetei.
Foto: Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
