VIDEO Preoți și enoriași ai bisericii subordonate Patriarhiei Ruse au atacat un lăcaș de cult monument istoric din Republica Moldova. Ciocniri cu Poliția / De la ce a plecat conflictul ortodox
Aproximativ 150 de persoane, printre care și preoți din Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, au pătruns cu forța într-o biserică declarată monument istoric și care aparține legal Mitropoliei Basarabiei, subordonate Bisericii Ortodoxe Române. Acesta este doar unul dintre cele mai recente episoade ale conflictului religios dintre cele două biserici din Republica Moldova.
„Un grup de preoți, reprezentanți ai Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, însoțiți de alți cetățeni organizați de primarul localității, în număr de aproximativ 150 de persoane, au rupt cordonul poliției și au pătruns forțat în biserica din Dereneu, raionul Călărași, contrar legii și fără a ține cont că în lăcașul sfânt erau prezenți copii care au fost presați emoțional de aceste acțiuni. Cazul a fost înregistrat, iar oamenii legii documentează incidentul”, se arată în informarea oficială a Poliției Republicii Moldova, despre evenimentele care au avut loc pe 10 februarie.
Polițiștii au mai precizat că biserica nu a fost încuiată de către poliție, așa cum se vehiculează, aceasta fiind blocată din interior de către preotul care reprezintă Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, împreună cu soția și trei copii minori.
Potrivit autorităților, șase persoane au fost reținute pentru 72 de ore, între care primarul localității, avocatul preotului afiliat Mitropoliei Moldovei și alte patru persoane. Aceștia sunt suspectați de ultragierea carabinierilor, sustragerea unor stații de comunicare ale forțelor de ordine și implicare în acțiuni care au dus la ruperea cordonului poliției.
Preotul din sat a trecut de la mitropolia rusă la cea românească
Conflictul din Dereneu durează de aproape un deceniu și implică două structuri ortodoxe: Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române, și Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită în 1827, este monument istoric și proprietate a statului. Disputa a început în 2017, când preotul din sat a decis, împreună cu o parte din enoriași, să adere la Mitropolia Basarabiei.
În 2018, un grup de localnici a spart ușa bisericii, a schimbat lacătul și a alungat preotul care la moment slujea acolo de peste 20 de ani. În locul lui a venit Alexandru Popa, numit de Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse. Clădirea bisericii este monument istoric aflat în proprietatea statului, iar în 2019 a fost oferită în folosință pe 50 de ani Mitropoliei Basarabiei, în baza unui contract înregistrat în Registrul Bunurilor Imobile.
În iunie 2025, Curtea Supremă de Justiție a stabilit definitiv și irevocabil că dreptul de folosință asupra lăcașului aparține Mitropoliei Basarabiei, respingând pretențiile Mitropoliei Moldovei. Reprezentanții Mitropoliei Basarabiei au susținut în repetate rânduri că orice alt drept invocat asupra imobilului este lipsit de temei juridic.
Prezența unui mercenar condamnat și a unui bărbat cu steagul Rusiei
În paralel cu evenimentele de marți, publicația Ziarul de Gardă a relatat că la slujba oficiată în fața bisericii a fost observat în mulțime și un bărbat care a fost condamnat pentru activitatea de mercenar după ce ar fi participat de partea separatiștilor pro-ruși din estul Ucrainei. De asemenea, jurnaliștii au semnalat prezența în mulțime a unui bărbat care purta steagul Federației Ruse, imagine care a circulat ulterior pe rețelele sociale și a alimentat controversele legate de posibile influențe și mobilizări pro-ruse în jurul conflictului religios.
Mitropolia Basarabiei: „Acțiune a fost una premeditată, violentă și executată în dispreț total față de lege”
Într-un comunicat oficial publicat după incidentul de marți, Mitropolia Basarabiei a condamnat „escaladarea extrem de gravă, violentă și flagrant ilegală” a acțiunilor de la Dereneu și a solicitat intervenția urgentă a instituțiilor statului. Reprezentanții Mitropoliei au susținut că tolerarea unor astfel de acțiuni ar crea un precedent periculos pentru statul de drept și ar încuraja escaladarea conflictelor religioase.
„Comportamentul manifestat de acest grup organizat are toate caracteristicile unei acțiuni coordonate de tip infracțional, desfășurate în afara oricărui cadru legal, precum și în afara oricăror norme morale sau creștine. Spargerea și ocuparea forțată a unui lăcaș de cult, în prezența copiilor minori aflați deja într-o stare de vulnerabilitate extremă, reprezintă o formă de violență colectivă care depășește orice limită a tolerabilului într-un stat de drept”, se arată în comunicatul Mitropoliei Basarabiei.
Mitropolia Moldovei nu a răspuns întrebărilor HotNews
Redacția HotNews a solicitat un punct de vedere oficial și din partea Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse), cu privire la incidentele de la Dereneu. Am întrebat instituția dacă a avut vreo implicare în organizarea sau susținerea acțiunii, cum comentează pătrunderea forțată în lăcașul de cult și care este poziția sa față de decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție privind dreptul de folosință asupra bisericii, stabilit în favoarea Mitropoliei Basarabiei. Până la momentul publicării acestui articol, Mitropolia Moldovei nu a transmis un răspuns.
Un conflict vechi care divizează comunitatea
Disputa din jurul bisericii din Dereneu a început încă în 2017, când o parte a comunității parohiale a decis aderarea la Mitropolia Basarabiei. În 2018, au avut loc incidente similare, inclusiv schimbarea lacătului bisericii și instalarea unui preot numit de Mitropolia Moldovei. De atunci, conflictul a generat acțiuni în instanță, intervenții ale autorităților și episoade repetate de tensiune între susținătorii celor două mitropolii. Incidentul de marți reprezintă cel mai grav episod din ultimii ani, pe fondul unei decizii judecătorești definitive care stabilește regimul legal al lăcașului de cult.
Conflictul religios din Republica Moldova amintește și de ceea ce se întâmplă cu organizațiile religioase din Ucraina nu mai au permisiunea să colaboreze cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Interdicția este îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei, care a fost subordonată Bisericii Ortodoxe Ruse până în 2022, când s-a despărțit de aceasta din urmă la aproximativ trei luni după invazia Rusiei în Ucraina. Încă din 2019, Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Precizăm, că din februarie 2022, capul bisericii ruse face constat declarațiile publice care justifică invazia Kremlinului în Ucraina. De exemplu, una din afirmațiile este promisiunea soldaților ruși ce mor în Ucraina că vor fi „iertați de toate păcatele”.
