Europa nu se poate izola de SUA, dar e obligată să accepte o realitate. Despre „o condiţie a supravieţuirii noastre”

Discursul secretarului de stat Marco Rubio de la München a ȋnsemnat radiografia unui moment pe care ȋl traversăm şi pe care nu ȋl mai putem ignora. Trecutul despre care am crezut că ne va fi viitor etern este, ȋn această clipă, doar trecut. Istoria ȋn mişcare, spre a reveni la clasica lectură aroniană, ne obligă la examinarea lucidă a epocii de anxietate colectivă de acum, scrie profesorul Ioan Stanomir într-un articol de opinie.

„Axa revizionistă a puterilor ce atacă lumea occidentală a reuşit să-şi probeze eficacitatea”

În cele din urmă, epoca de după invazia rusă din Ucraina a fost o traversare a Rubiconului. Organizaţiile universale, precum „Naţiunile Unite”, şi-au adovedit  irelevanţa. Mai mult decât despre un blocaj de parcurs este vorba despre punctul culminant al unei involuţii de durată. Agresorul nu a întâmpinat decât o slabă reacţie globală  de condamnare. Axa revizionistă a puterilor care atacă lumea occidentală a reuşit să ȋşi probeze eficacitatea. Rusia este, astăzi, ȋn al cincilea an de război. Sprijinul chinez este responsabil pentru continuitatea efortului de război.

Anii din urmă sunt cei ȋn care iluziile cultivate entuziast de o elită europeană pacifistă  au fost abandonate, treptat. Rivalitatea dintre naţiuni este o realitate, iar armatele există spre a proteja popoarele libere. Perspectiva păcii universale şi eterne, ȋntemeiată pe liber-schimb şi pe cooperare altruistă, este un deziderat nobil, dar unul ce alimentează un reflex al slăbiciunii colective.

„Revenirea la realism implică şi acceptarea unui fapt elementar”

Descurajarea redevine, ȋn acest ev al plăcilor tectonice ȋn mişcare, alternativa la capitulare. Semnificaţia descurajării este aceeaşi acum ca şi ȋn deceniile de „război rece”: stabilirea unui perimetru de securitate a cărui ȋncălcare sa fie costisitoare  pentru un potenţial agresor.      

Descurajarea nu poate fi separată de puterea miltară, iar aceasta este de neimaginat ȋn absenţa bazei industriale care să ȋi fie temelia. Revenirea la realism implică şi acceptarea unui fapt elementar: naţiuni precum China comunistă folosesc resursele minerale şi capacitatea lor tehnologică ca pe o armă prin care subminează  Vestul, perceput ca rival. Direcţia pe care Statele Unite o trasează este cea  corectă – reducerea dependenţei care ne poate fi fatală.

Descurajarea nu trebuie privită ca o invitaţie iresponsabilă la agresivitate. Dimpotrivă, ea este cea care permite statelor noastre să ȋşi poată menţine libertatea de negociere. Diplomaţia are ȋn descurajare un complement natural. Evocarea Statelor Unite este, ȋncă o dată, necesară. Confruntarea cu un regim criminal precum cel iranian obligă la mobilizarea armată: negocierile purtate de pe poziţii de vulnerabilitate sunt calea spre capitulare şi catastrofă.

De ce invocarea scenariului nuclear este legitimă 

Descurajarea ȋn noua epocă de nelinişte colectivă somează naţiunile să treacă peste iluzii şi inhibiţii. 

Invocarea celui mai redutabil dintre scenariile de descurajare, scenariul nuclear, este legitimă, ȋn condiţiile ȋn care, pe teatrul european, Rusia a deplasat ȋn Belarus rachete cu capacitate atomică. 

Arma nucleară poate fi, ȋn cele din urmă, unica barieră ȋn calea unui potenţial agresor. Argumentul sugerat aici nu este unul iraţional sau belicos. El face doar apel la o realitatea documentabilă: şantajul nuclear permanent al Rusiei la adresa naţiunilor noastre.

„Europa nu se poate izola de SUA, dar e obligată să accepte realitatea unei slăbiciuni militare evidente”

Epoca pe care o traversăm ne obligă la regândirea ipotezelor noastre fondatoare. Spre a supravieţui, statele sunt chemate să se apere individual şi să creeze alianţe. Noua strategie  americană este cadrul ȋn rama căruia trebuie să acţionăm, strategic. Europa nu se poate izola de Statele Unite, dar ea este obligată să accepte realitatea unei slăbiciuni militare evidente. Înarmarea este o condiţie a supravieţuirii noastre.

Conversaţia ȋn jurul viitorului trebuie să refuze fatalismul resemnării. Luciditatea poate ȋndruma naţiumile noastre pe un drum al curajului prudent şi  vizionar. Descurajarea este bariera pe care o ridicăm ȋn calea inamicilor noştri. Spre a merge mai departe, avem nevoie de pavăza care să ne ocrotească existenţa liberă.

Articolul de opinie a fost publicat inițial pe plaforma Contributors.ro.