VIDEOINTERVIU. „Domnul Bolojan nu trebuia să-și țină cuvântul față de PSD, trebuia să devină președintele României”

„Guvernul Bolojan nu va putea face reforme serioase, profunde. Pentru că, în România, toate formele de risipă bugetară au o uriașă protecție politică, poate și o uriașă protecție în serviciile de informații”, susține intelectualul conservator Sever Voinescu, fost consul al României în SUA, fost politician de dreapta și actual redactor-șef al „Dilemei”, într-un interviu pentru publicul HotNews. 

• Despre războiul din Ucraina: „Toţi vrem pace! Nu există om normal la cap să nu vrea pace. Şi, tocmai pentru că vrem pace, trebuie să înțelegem că Rusia trebuie ținută cât mai departe de granițele României. Acesta este indiscutabil interesul naţional al României”.
• Despre gândirea lui Călin Georgescu: „După părerea mea, este profund antinaţional să susții astăzi în România o formulă în care Uniunea Europeană să fie mai slabă decât este”.
• Despre problemele UE: „Eu cred că soluția adoptării căsătoriei în cupluri homosexuale este greșită. Ştiu că e acceptată în 18 ţări din UE, ştiu care e tendinţa, însă asta nu mă împiedică să vă spun părerea mea: nu e bine!”. 
• Despre cum sunt folosite: „Să faci din chestiunea LGBT un reper de raportare la întreaga Uniune Europeană, la tot ce înseamnă Uniunea Europeană pentru România, este întâi de toate o prostie. Şi dacă faci din asta o armă politică, e o ticăloșie”.

Guvernul Ilie Bolojan şi preşedintele Nicuşor Dan nu vor putea face nicio reformă profundă în România, crede jurnalistul și autorul Sever Voinescu, 57 de ani, redactor-şef al revistei „Dilema”. 

Licențiat în drept, Voinescu a fost deputat PD-L în perioada 2008-2012, consul al României în SUA, la Chicago, și secretar general  al Ministerului de Externe. 

Sever Voinescu vorbeşte, în interviul acordat HotNews, despre limitele guvernării Ilie Bolojan şi ale preşedintelui Nicuşor Dan. Deși spune că nu-i place relația dintre premier și președinte, pe care-i vedea mult mai conștienți de coeziunea corelată cu situația grea, Voinescu apreciază că Nicușor Dan are totuşi o abilitate importantă: „Omul ăsta citește valul înainte să se nască”.

„Acest guvern nu va putea face reforme serioase, profunde”

HotNews: Domnule Sever Voinescu, cum evaluaţi guvernarea Ilie Bolojan?
Sever Voinescu: Acest guvern a venit cu o misiune pe care a asumat-o, aceea de a reforma statul. Astfel că ne aşteptam la un guvern de reformă. Au trasat și câteva idei cu care noi toți suntem de acord. 

Primul pas: trebuie echilibrat bugetul. Fără îndoială, da, evident că știm în ce situație eram. Şi în al doilea pas: trebuie reparate cauzele care au dus la acest deficit, adică reformarea modului în care statul cheltuiește banii. Și s-au apucat de treaba asta, teoretic. 

Însă problema acestui guvern este neputința de a duce lucrurile până la capăt. El este perceput ca un guvern nedrept. Pentru că toate măsurile bugetare implementate au vizat categorii de oameni fără apărare: TVA la toată lumea, profesorii, oamenii de cultură. Dar atunci când ajunge la zonele cu greuceni, la companiile de stat, de pildă, deodată nu mai poate să facă nimic. Mai există şi problema simbolică a pensiilor magistraţilor. Nici acolo nu poate prea mult. Adică, guvernul e viguros cu oamenii fără apărare şi nevolnic cu cei puternici când vine vorba despre așa-zisa reformă. Asta e o mare problemă și cu asta pierde mult sprijin popular. 

– De ce se întâmplă așa?
– Sigur că prima explicație ar fi aceea politică. Toate aceste forme de risipă bugetară au o uriașă protecție politică, poate și o uriașă protecție în serviciile de informații. Sunt rețele prin care se scurg bani spre buzunarele unora atât de puternice încât guvernul nu poate să le răzbată. Şi, așa cum arată lucrurile acum, nu cred că va reuşi.

„Un guvern compozit, plin de forțe nereformiste dar și, pe alocuri, incompetent”

– Cu ce consecință?
– Cu consecința că lucrurile nu vor fi duse până la capăt în privința restructurării statului. Poate așa, contabil, vom reuși câte ceva cu bugetul ăsta al nostru, dar reforme serioase, profunde, acest guvern nu va putea face. 

Și nu va putea pentru că e un guvern compozit, plin de forțe nereformiste dar și pentru că, pe alocuri, e incompetent.

Eu cred că domnul Bolojan are o idee despre cum ar trebui să facă lucrurile. Poate nu e o idee foarte complexă. Dar cred că îi lipsește abilitatea politică. În mod normal, Bolojan trebuia să aibă inteligența politică de a rămâne președintele României, funcţie din care ar fi putut face mult mai mult pentru ţară decât ce poate acum. 

Amintiţi-vă că Bolojan era președinte interimar, toate sondajele îl dădeau câştigător, Nicuşor Dan a spus că nu îl va contracandida, dar domnul Bolojan a invocat un protocol cu PSD. „Trebuie să-mi ţin cuvântul”, a spus. Cu PSD! Care i l-a băgat pe gât pe Crin Antonescu! Şi care uite cum se poartă cu Bolojan acum!

Două episoade istorice

Noi în istoria României avem două cazuri din care ar trebui să învățăm, apropo de ce înseamnă să-ți ții cuvântul, când la mijloc e țara. Primul episod în ordine este situația regelui Carol I, care își dăduse cuvântul faţă de Puterile Centrale, și și-a încălcat cuvântul. Iar asta a fost spre binele României. 

Al doilea caz este Ion Antonescu, care, după Stalingrad, începe să primească rapoarte, inclusiv de la apropiații lui: „Pierdem războiul, se-ntoarce roata”. Iar el spune că nu îl părăsește pe Hitler: „Mi-am dat cuvântul”. Antonescu și-a ținut cuvântul și România a ajuns într-un dezastru. Era un tip care avea această obsesie că-şi ține cuvântul. 

Sigur că, în principiu, trebuie să-ţi ţii cuvântul. Dar, când lucrurile au o anumită magnitudine, când e vorba de țară, trebuie să te calibrezi. Domnul Bolojan nu trebuia să-și țină cuvântul față de PSD, trebuia să devină președintele României și din acea poziție putea face pentru reforme mult mai mult. Ideea că cel mai puternic om politic în România e primul-ministru e falsă, e o prejudecată. Cel mai puternic om politic în România e președintele țării.

„Nu-mi place relaţia dintre Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan”

– Dar Nicuşor Dan?
– Nu-mi place cum se vede relația dintre Nicuşor Dan și Ilie Bolojan. Nu e ce trebuia să fie. Eu am crezut de la bun început că oamenii ăştia depind unul de altul şi am sperat să fie suficient de maturi din punct de vedere politic ca să înţeleagă că, cel puţin în perioada următoare, sunt ca naufragiaţii legați unul de celălalt în ape libere – nici unul nu trebuie să se scufunde, că-l trage şi pe celălalt.

Președintele Băsescu spunea că e o strategie astfel încât unul dintre ei să nu fie afectat electoral de toată povestea asta a reformelor. Nu știu dacă e așa. Pentru că eu nu îi văd în tandem. Şi îmi pare foarte rău că nu joacă împreună.

– Dar de ce? Cum vă explicați?
– Unii zic că de la povestea aia cu TVA-ul. Momentul a fost, după părerea mea, o slăbiciune incredibilă a candidatului Nicușor Dan. Nu te apuci să semnezi hârtii cu promisiuni în studiouri de televiziune că te îmboldesc reporterii. Nici măcar în campanie electorală.

Nicuşor Dan „nu are schelete în dulapuri”

– Nicușor Dan este un lider de dreapta conservator?
– Să știți că nu e ușor de citit omul. În orice caz, e un om politic cum noi n-am mai avut. E în categoria decentă a oamenilor politici, mie îmi e clar că nu e un om corupt, că nu are schelete în dulapuri. El este un om politic căruia, până acum, toată experiența i-a spus că e bine să fie independent. Toate reușitele lui politice, formidabile altfel, le-a realizat fiind independent și având o abilitate extraordinară de a găsi formule de susținere.

Acum, eu cred că fundamental el este un conservator. Și mai cred că are o tenacitate extraordinară, o încăpățânare. Are și o abilitate formidabilă, ca de surfer: omul ăsta citește valul înainte să se nască.

Eu nu-mi explic, de pildă, ce decizie de viață e asta: ești un matematician foarte bun, cu doctorat în Franța, dar te întorci la Bucureşti şi o iei pe calea ONG-urilor să salvezi Roșia Montana sau Bucureștii și faci scandal în stradă. 

Ăsta e un tip de decizie de viaţă un pic stranie. Dar eu cred că el a simțit un tip de oportunitate, aşa cum simte un surfer. A simțit că protestul civic este o zonă în care ar vrea să se investească, pentru că acolo îl chemau calitățile lui poate nevăzute la prima vedere.

Nu mi se pare că el are însă calitățile unui reformator. Nu este omul care să convoace mâine CSAT şi să spună: „Băieți, am un plan, asta e direcție, vă ordon!”. El nu e așa. El este mai degrabă un om care înțelege contextul şi navighează în context.

Suveranismul? „O lozincă”

– Dar cei care susțin că sunt suveranişti sunt conservatori?
– Îmi e foarte greu să găsesc ceva coerent în exprimarea politică a suveranismului. Pentru că suveranismul nu este nici formulă social-morală, nu e nici program ideologic, în sensul că nu există un program de societate suveranistă. Prin urmare, este o formulă de lozincă, este o formulă de propagandă, ceea ce înseamnă că este o formulă superficială.

Mie mi-e greu să găsesc ceva coerent aici, pentru că ei încearcă să se întemeieze pe nişte valori, însă, dacă și pe măsură ce lucrurile evoluează iar valorile respective încep să se decline altfel, le repugnă imediat. Deja cred că putem avea un chip sau un profil al acestei mișcări politice, cu susținătorii, cu activiștii și cu liderii ei. Iar dacă suprapui acest tipar peste cel al conservatorismului, observi că nu se potrivesc.

„Ne lipsesc complet oamenii de convingere”

Cred că politica românească, în general, e făcută de oameni care nu au o identitate anume, ci sunt în căutarea permanentă a unei identități pe care o cred câștigătoare. 

În general, omul politic român e un vas gol în care poți să torni orice, de orice culoare și mărturisește ceea ce torni în momentul ăla în el. Există printre politicienii români ideea că ești bun în măsura în care ești capabil să sesizezi exact cam cum bat vânturile și să te așezi perfect acolo, să fii în noul peisaj și să culegi roadele electorale. Pentru că ne lipsesc complet oamenii de convingere.

Există două feluri de lider. Liderul care conduce și liderul care urmează oamenii. Nu e nici o ironie, nu e nici un paradox. În vremuri liniștite ai nevoie de un lider care urmează oamenii. Când ai război la graniță, când ești într-o criză financiară, când simți în jur că oamenii sunt foarte nervoși ai nevoie de un politician, de un lider care conduce oamenii. 

În momentele grele, ai nevoie de oameni care conduc, nu care urmează. Care conduc și au capacitatea de a mobiliza un întreg bazin de resurse ale societății într-o direcție care salvează, care te scoate din încurcătura de moment în care te afli. Asta nu o pot face oameni care până ieri erau cu Uniunea Europeană şi când, brusc, a venit Trump la putere, se joacă de-a Trump și cântă prohodul Uniunii. 

Și George Simion, şi Ponta, şi Crin Antonescu se joacă de-a Trump de România. În mintea lui,  şi Sorin Grindeanu se joacă de-a Trump. 

„În România, asta e nucă în perete”

– Ce înseamnă să te joci de-a Trump?
– De la lucrurile absolut hilare, cum ar fi să apari cu o șapcă roșie pe care scrie că faci România mare sau puternică din nou – Ponta. De la momentul în care strângi oameni în seara alegerilor, aștepți să se facă ora 21.00, să apară exit-poll-ul, iar tu asculţi YMCA și dai din mâini și șolduri ca Trump – așa a făcut Simion. 

De la asemenea moduri infantile de a imita până la variante ceva mai sobre și mai geopolitice. Antonescu, Grindeanu încearcă să pară oamenii care ascultă poporul și care și-au dat seama că marea problemă în România e exact ce vede Trump ca problemă în SUA. 

În România există o imitație a lui Trump ca model de succes. Prin urmare, tipul ăsta de a importa mimetic, la nivel superficial, niște date care ție ţi se par esențiale pentru succes, e ridicol.

În România, asta e pur şi simplu nucă în perete. Ești absolut ridicol să faci pe Trump de România. Abia asta dovedește incapacitatea de a te adapta. Ăștia nu sunt oameni care se adaptează. Când tu țopăi pe YMCA și ești partid naționalist sau vorbești precum Crin Antonescu și ești liberal, atunci nu ești decât ridicol.

Ne raportăm la Trump ca și cum sperăm să ne vadă că existăm și noi „într-o provincie îndepărtată”

– Dar ei vorbesc şi despre inechitate socială, sărăcie, impozitare progresivă…
– Când tragi în toate direcțiile și vrei să fii în toate felurile, iese ceva până la urmă greu clasabil. Dar un asemenea om, risipit în toată vânturile, care trage după toate ciorile, care nu are o idee sau o soluţie clară, nu poate conduce. Singura idee care domină clasa politică în momentul ăsta pare a fi să-l imităm pe Trump, să fim ca Trump.

Ca-n Gogol, când vine revizorul într-o provincie îndepărtată, iar provincialii îi spun: Când te duci înapoi la Petersburg, spune împăratului că aici, în gubernia asta îndepărtată, suntem şi noi. 

Exact așa ne purtăm! Noi îl imităm pe Trump în speranța că, de acolo, de departe, o să ne vadă și o să-i placă, că o să se simtă flatat și o să zică: băieții mei, o să fie bine. Asta e suveranismul nostru. 

Suveraniștii noștri așteaptă de la Trump să-i aducă la putere cam cum așteptau legionarii de la Hitler. Și s-ar putea ca Trump să-i trateze pe suveraniștii noștri exact așa cum i-a tratat Hitler pe legionari. Și precizez că mă refer la asemănări de situație, nu neapărat la asemănări de personaje. Nici nu cred, de altfel, că Trump seamănă cu Hitler sau că suveranismul ăsta de azi seamănă cu legionarismul din anii 30. 

– Nu copiază un model de succes?
– Nu are cum să aibă succes în România modelul Trump! Dacă-ţi imaginezi asta înseamnă că nu știi nimic despre poporul român și despre națiunea română. Oameni ăștia care-l imită pe președintele Americii sunt ridicoli, însă fenomenul românesc este real și este, politicește, foarte periculos.

„Dacă faci din asta o armă politică, e o ticăloşie”

– Vorbesc despre identitatea românească, despre națiune, despre credință, despre familie…
– Cine nu vorbește despre națiunea asta? E aproape obligatoriu în discursul politic. Ca și despre libertatea. Toată lumea vorbește despre libertate, că probabil asta este pâinea principală a oricărui politician. Problema este ce spui despre asta. 

Linia georgistă, suveranistă, preia un amestec de aberații istorice care șochează până și pe un cunoscător de istorie la nivel de liceu. Dar mai grav decât asta este că propun un tip de afirmare a identității naționale care este, de fapt, antinațional. Pentru că, după părerea mea, este profund antinaţional să susții astăzi în România o formulă în care Uniunea Europeană să fie mai slabă decât este. Cum îi zic ei, „Europa națiunilor”…

„Eu cred că soluția adoptării căsătoriei în cupluri homosexuale este greșită”

– Dar suveraniştii spun doar că o Românie mai puternică în Uniunea Europeană…
– Asta vor toţi. Cine nu vrea o Românie mai puternică în Uniunea Europeană? Ați văzut vreun USR-ist care spune că nu vrea România puternică în Uniunea Europeană? Nu există. Toți vor. Dar nimeni nu știe cum să facă România puternică în Uniunea Europeană – asta e dramatic.  

Zișii suveraniști propun soluții antinaționale şi speculează asupra spaimelor, asupra unor îngrijorări pe care nu spun că le induc, dar le exagerează.

De pildă, eu cred că soluția adoptării căsătoriei în cupluri homosexuale este greșită. Ştiu că e acceptată în 18 ţări din UE, ştiu care e tendinţa, însă asta nu mă împiedică să vă spun că părerea mea: nu e bine! 

Dar mă enervează să-mi spui că marea problemă a României vine ca urmare a faptului că dinspre Bruxelles sau dinspre Curtea Europeană a Drepturilor Omului, lucrurile sunt împinse în direcția asta. Mă enervează, spun, pentru că știu că nu asta e marea problemă a României.

Să faci din chestiunea LGBT un reper de raportare la întreaga Uniune Europeană, la tot ce înseamnă Uniunea Europeană pentru România, este întâi de toate o prostie. Şi dacă faci din asta o armă politică, e o ticăloșie. Pentru că apartenența noastră la Uniunea Europeană înseamnă mult mai mult decât atât.

Și am observat că toate aceste atitudini anti-UE se decantează mai ales de când cu războiul din Ucraina. Or, mie mi se pare că atitudinea în raport cu războiul din Ucraina este turnesolul. E și cea mai importantă problemă strategică cu care România se confruntă de la al Doilea Război Mondial încoace. 

Chiar și pentru cetățeanul de rând, cu războiul din Ucraina, problemele geostrategice au devenit cu adevărat îngrijorătoare.

De ce spune că atitudinea critică față de ceea ce face Rusia este o trăsătură a conservatorismului

– Discursul suveranist spune că doresc pace în Ucraina, că Rusia e un stat agresor, dar că Ucraina ar trebui să facă şi ea compromisuri în drumul către obţinerea păcii.
– Asta după ce, pentru o vreme, ne-au explicat că Rusia nu e un stat agresor, că e vina Ucrainei care nu știu ce-a făcut, că e vina Occidentului care nu știu ce-a făcut și biata Rusie a trebuit să pornească măcelul că se simțea nesigură. Eu cred că ei şi în privința asta îl imită pe Trump. Or, el are această trăsătură de a fi cu totul imprevizibil. Nu de la o zi la alta, ci în aceeași frază, de la prima până la ultima propoziție. Iar pentru cățelandrii de genul suveranist de românia, e un pic năucitor! Pentru că ei vor să-l servească pe Trump, dar nu înţeleg bine dinamica lui Trump.

Toată povestea asta cu pacea, vă spun, mă enervează. Ei vorbesc despre problema păcii ca și cum mase largi din societate, deodată, nu mai vor pace, vor război, și numai ei vor pace. E ridicol! Toţi vrem pace! Nu există om normal la cap să nu vrea pace. Şi, tocmai pentru că vrem pace, trebuie să înțelegem că Rusia trebuie ținută cât mai departe de granițele României. Acesta este indiscutabil interesul naţional al României.

Una dintre trăsăturile esențiale ale unei gândiri de tip conservator este că pune mai mult preț pe experiența celor de dinainte decât pe propria voință sau pe propriul moft. Or, din experiența înaintașilor noștri, lucrurile sunt clare: Rusia trebuie ținută departe.

Atitudinea față de regimul din Rusia este nu doar un ingredient, ci o trăsătură fundamentală al conservatorismului românesc. Nu există conservatorism românesc pro-rus. Nu există. E aberant.

O altă trăsătură fundamentală a gândirii conservatoare este prudența. Conservatorii sunt niște oameni prudenți. Noi o luăm încetişor. Noi suntem ăia cu „stai, domn’e, puţin!”.

„Flerul” de a simți că oamenii se consideră disprețuiți

– Credeţi că lumea politică românească se împarte între două grupuri, suveraniştii şi ceilalţi?
– Suveraniștii vor să simplifice lucrurile în discursul lor. Ei trebuie să-și creeze inamicul, reprezentat de globaliști. Dar eu nu cred că e așa. Ei greşesc crezând că pot prelua un fel de rețetă occidentală, pe care o aduc aici. 

Deocamdată au ceva succes, pentru că nu au primit un răspuns ferm, clar şi pe măsură de pe scena politică.

Cred că începe să se dezvolte în electoratul român un tip de gândire care separă un pic lucrurile și care nu mai leagă în mod direct votul de creșterea pensiilor și a ajutoarelor sociale. Adică votul nu mai o răsplată pentru „o plată”. 

Noul mobil care mişcă electoratul în momentul ăsta cred că e sentimentul de dispreţ – aici trebuie să recunosc că au fler suveraniștii. Pentru că sentimentul general este că guvernările din România i-au dispreţuit pe români. În 2024, PSD şi PNL au dovedit un maxim dispreț. Deși ei credeau că, mărind pensiile, le captează oamenilor bunăvoința și votul, oamenii au simțit că asta vine de fapt ca o formă de dispreț și au reacționat în consecință.