4 ani de război: „Le mulțumesc românilor pentru că m-au ajutat dezinteresat. Copilul meu s-a născut aici” – Oksana, unul dintre cei 10 milioane de oameni mai puțini astăzi din Ucraina

Pe 24 februarie 2022, Rusia ataca Ucraina. Pentru că a refuzat să se predea și să dispară ca stat, țara are astăzi mai puțin cu 10 milioane de oameni, socotind morții și pe cei plecați din țara lor. Ucraina și-a oglindit, în schimb, conștiința de sine și a câștigat respectul oamenilor din toate țările pentru care libertatea este o valoare.

În februarie 2022, mama Oksanei tocmai fusese diagnosticată cu cancer și urma să înceapă tratamentul. Dar, peste noapte, a început războiul. 

Mama Oksanei lucra atunci la un centru pentru copii din Ismail, pe brațul Chilia al Dunării. Aproape de granița cu România. La scurt timp după începerea războiului, o fundație din Israel a ajuns la acel centru pentru a sprijini copiii ucraineni bolnavi de cancer să meargă la tratament în alte țări. Fundația din Israel a decis să o ajute și pe mama Oksanei. Iar în acel moment, cele două și băiatul Oksanei, Konstantin, și-au făcut bagajele în două zile. Konstantin avea atunci 8 ani și jumătate.  

„Dacă cineva mi-ar fi spus, cu câteva luni înainte de acel moment, că voi fi nevoită să îmi înghesui toată viața într-o valiză, fără să știu dacă mă voi mai putea întoarce vreodată, nu aș fi crezut”, mărturisește ea astăzi. 

Oksana: „Am primit ajutor dezinteresat din partea unor oameni pe care nu-i cunoșteam” 

Ajunse acum 4 ani în București, la o lună de la începutul războiului, mama Oksanei a fost internată într-un spital. Costurile au fost suportate de fundația din Israel. În timp ce mama ei era internată, Oksana și fiul ei au locuit într-o cameră din spital. 

Originară din Ismail, Ucraina, Oksana spune că, în cei 4 ani de România, ce a atins-o emoțional cel mai mult aici este că ea și familia ei au primit ajutor „dezinteresat”. 

Ajutor din partea unor oameni pe care nu îi cunoștea. Ajutor din partea unor oameni care nu îi erau rude sau prieteni. „Asta m-a impresionat cel mai mult”, spune ea despre cei 4 ani petrecuți aici, într-o limbă română inteligibilă.  

Pe Oksana o leagă de România și faptul că al doilea ei copil s-a născut aici: Margarita are acum 7 luni. Ce formă de integrare mai puternică este, pentru o mamă, decât locul unde i s-a născut copilul, se gândește Oxana?

Băiatul de 12 ani a învățat limba română

În octombrie anul trecut, când micuța avea 3 luni, Oksana a dus-o pe Margarita în Ucraina, acasă, la Ismail, pentru ca rudele rămase acolo, inclusiv soțul ei, să o cunoască. 

În ultimii 4 ani, ea a fost de mai multe ori acasă, inclusiv împreună cu băiatul cel mare, Konstantin, care are acum 12 ani și jumătate. Konstantin a învățat limba română, dar îi spune mereu mamei sale că nu o va folosi, pentru că se va întoarce în Ucraina.

Dar „de fiecare dată când am fost acolo, a fost oribil. Uneori, se trage toată noaptea. Te trezești din somn din cauza zgomotului și tremuri”, povestește Oksana. 

Soțul Oksanei a rămas acasă, la Ismail, unde lucrează la o companie care se ocupă cu furnizarea apei calde. Oksana spune că este singurul specialist din zonă și așa a ajuns să nu fie încorporat în armată – s-a considerat că poate fi util într-un alt mod. 

After school pentru copiii refugiați

Chiar când a ajuns în România, Oksana a intrat în contact cu Fundația Inovații Sociale Regina Maria, care avea proiecte prin care sprijinea copiii ucraineni ajunși în România după începerea războiului.

Cum majoritatea refugiaților din Ucraina erau mame cu copii, fundația s-a gândit să ofere servicii prin care să aibă grijă de copii în timpul zilei, iar mamele acestora să se poată integra și să încerce să își găsească locuri de muncă. „Toată lumea cerea integrare, dar mamele singure cu copii voiau în primul rând ca cei mici să fie în siguranță, apoi ele sa își poată căuta de lucru”, spune Oksana. 

O masă caldă și educație

Cum era vorbitoare de ucraineană, Oksana s-a angajat la centrul pentru copii al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, acum aproape 4 ani. După operație și tratamente, i s-a alăturat și mama ei, Iryna. 

Gândit inițial ca un centru unde copiii refugiaților să își petreacă timpul liber, locul a devenit, astăzi, un after school în toată regula. Oksana și mama ei, Iryna, lucrează și locuiesc aici, împreună cu Margarita și Konstantin, cei doi copii ai Oksanei. 

Dacă la început, în anul 2022, erau 40 de copii, acum vin aici, zilnic, 14 copii. Ei merg la școală dimineață (fac școala în limba română), apoi, la prânz, vin aici. Oksana și mama ei îi iau de la școală, apoi se ocupă de activitățile din centru. 

La after school, copiii primesc o masă caldă, sunt ajutați de o profesoară de limba română să învețe mai bine limba, sunt ajutați la teme, desenează, cântă sau au diverse activități. 

„Ceea ce se întâmplă în Ucraina este un exemplu pentru toată Europa”

În Ucraina, Oksana era șefa secției juridice a unei companii. În primul an în România, a lucrat la distanță și pentru job-ul din Ucraina. 

După 4 ani în România, e mulțumită în primul rând pentru că „mama mea, copiii mei, sunt bine. Suntem toți în viață și suntem bine. Am unde să lucrez, avem acces la asistență medicală, ceea ce este foarte important.”

Dacă nu i-ar fi întâlnit pe oamenii de la fundație, spune că nu știe cum s-ar fi descurcat. 

Dar gândurile ei sunt mereu acasă, în Ucraina. Crede că „ceea ce se întâmplă în Ucraina este un exemplu pentru toată Europa. Nu știu ce țară ar fi ținut piept Rusiei așa cum a ținut Ucraina.”

Dar e nerăbdătoare ca războiul să se termine, pentru a reveni acasă: „Ca orice femeie, îmi doresc să mă întorc la soțul meu, la casa mea, la familia mea rămasă acolo.”

În ziua când am vizitat centrul din București și am stat de vorbă cu Oksana, copiii au cântat melodii ucrainene împreună cu o cântăreață de muzică populară. E o tradiție de primăvară în Ucraina. E ceva ce și-au câștigat dreptul, cred ei. Va fi, spune Oksana, primăvară în Ucraina.