Skip to content

Cea mai mare rafinărie din România a fost oprită pentru revizie, într-un moment în care prețul carburanților a depășit 8,2 lei pe litru în benzinării

Petromidia Năvodari din grupul Rompetrol, cea mai mare rafinărie din România, a fost oprită pentru revizii timp de 20 de zile. Chiar dacă lucrările erau planificate dinainte, închiderea rafinăriei vine într-un moment nefavorabil pentru șoferi, când prețurile la pompă sunt în creștere și depășesc 8,2 lei pe litru în benzinăriile din România.

  • Petromidia are o capacitate totală de procesare de 5 milioane de tone de țiței, adică 40% din totalul la nivel național, și asigură o treime din consumul intern de carburanți.
  • Odată cu închiderea Petromidia, doar una dintre cele trei rafinării de pe teritoriul României mai funcționează, respectiv Petrobrazi din grupul OMV Petrom. A treia capacitate de rafinare, Petrotel Lukoil, este oprită din toamnă.

Rompetrol a anunțat marți dimineață că oprește rafinăriile Petromidia și Vega Ploiești (aceasta din urmă nu produce carburanți) pentru lucrări planificate de revizie, timp de 20 de zile.

Vor crește importurile de carburanți, care au prețuri mai mari

Potrivit Rompetrol, lucrările programate pentru această perioadă vor viza inspecții și reautorizări ale unităților de producție și ale fluxurilor operaționale, „în acord cu legislația în vigoare”.

De asemenea, se vor face lucrări de curățare a echipamentelor, verificări preventive sau înlocuire a unor elemente, precum catalizatorii, cu scopul menținerii și creșterii randamentelor de producție, asigurării calității produselor și a unei funcționări în siguranță și la capacitate, atât pentru angajați, cât și pentru mediul înconjurător.

„În toată această perioadă, compania va continua să își onoreze obligațiile contractuale, livrările de produse petroliere către clienți urmând a fi asigurate din stocurile proprii sau cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMGI”, spune compania.

Probleme cu produsele petroliere în regiune

Oprirea celei mai mari rafinării din România vine în contextul în care prețul carburanților la pompă este în creștere, depășind 8,2 lei pe litru pentru motorina comercializată în benzinăriile din România.

Cotațiile petrolului Brent, de referință pentru piața europeană, au crescut cu 18% de la începutul anului. Aceasta după ce, la 1 ianuarie, Guvernul a crescut acciza plătită de șoferi pentru litru de combustibil auto.

În plus, în regiune există o penurie de produse petroliere, în condițiile în care, la finalul lunii ianuarie 2026, livrările de petrol rusesc prin conducta Druzhba către Ungaria și Slovacia au fost întrerupte, în urma unui incident pe teritoriul Ucrainei.