Are România un strop de noroc? Ce nu este ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg

Ambasadorul Darryl Nirenberg a început să se vadă cu șefii partidelor politice și cu reprezentanți ai statului român.

Instagramul mai poate aștepta. L-am urmărit pe Darryl Nirenberg, ambasador al SUA în România, la audierile din Senatul american. Nu afișează un aer de star. Avocatul de 66 de ani nu are nimic fancy, precum ambasadoarea SUA la Atena, care prin „diplomația glamour” i-a uimit și pe greci, greu de șocat de felul lor. 

Maximul charismei lui Nirenberg a fost să zâmbească ușor, pe transmisia live video din 19 noiembrie 2025 de la Washington. În fața comisiei senatoriale pentru afaceri externe, cel propus ambasador în România nu a făcut nicio promisiune excelentă la prima vedere și implauzibilă când e vorba să o pui în aplicare. A ascultat atent și criticile, din partea democraților.

Nu s-a sfiit să spună că vine din sistem

Un alt atribut diferențiator al lui Nirenberg e acela că a lucrat în stafful Senatului pe zona de externe, vreme de 14 ani. Apoi a continuat serviciul public, până a trecut în mediul privat, la o firmă de avocați.

La audieri, a fost salutat cordial de către cei din comisie, pe unii dintre ei cunoscându-i din activitatea lui de funcționar al Senatului.

România s-a ales cu un ambasador diferit în peisajul uman divers și amețitor al MAGA. 

Darryl Nirenberg nu a ascuns că a lucrat în interiorul sistemului public. Și că e mândru de asta. În mărturia scrisă pentru comisia care l-a audiat, ambasadorul a spus că familia sa e la a treia generație de funcționari în Senatul american. A mai declarat că s-a consultat cu mai mulți foști ambasadori ai SUA în România, inevitabil numiți atât de președinți republicani, cât și democrați.

Momentul neașteptat de la audierile ambasadorilor

Odată cu ambasadorul din România, Senatul din Washington a audiat și alți viitori diplomați. Audierile au avut un pasaj interesant. 

Printre cei propuși a fost și Tammy Bruce. Bruce este o jurnalistă conservatoare.  Vine din mediul privat.

Tammy Bruce fost audiată pentru poziția de reprezentantă adjunctă a Statelor Unite ale Americii la ONU, cu rangul și statutul de ambasador extraordinar și plenipotențiar și reprezentanta adjunctă a Statelor Unite ale Americii în Consiliul de Securitate al ONU. Grea poziție, dacă ne uităm în jur.

Înainte de a fi propusă la ONU a lucrat ca purtător de cuvânt al Departamentului de Stat. 

În fața comisiei senatoriale, Bruce a admis că, nelucrând niciodată la stat, a avut prejudecăți. A subestimat efortul celor angajați în serviciul public. Ea a vorbit despre organizarea și priceperea pe care le-a descoperit „la bugetari”, cum se spune la noi. A remarcat efortul colegilor săi din Departamentul de Stat.

La câțiva metri distanță, Darryl Nirenberg urmărea momentul. Ar fi putut adăuga, dar există un nivel al discuției și nu se întrerup unii pe alții, că și soția lui, Lori Nirenberg, a fost membru în staff-ul Senatului.

Peisajul MAGA

Darryl Nirenberg a fost validat ca ambasador al SUA în România. A venit la București. După ce a fost primit recent de președintele Nicușor Dan, Nirenberg a  început să aibă întâlniri cu liderii partidelor politice. Printre primii, așa cum e normal, s-a văzut cu Sorin Grindeanu, liderul celui mai votat partid din țară la cele mai recente alegeri.  

E devreme ca cineva să poată citi personalitatea lui Darryl Nirenberg. E adevărat că nu ambasadorul face politica administrației SUA față de România. Dar joacă un rol. 

Nu știm, așadar, cum va munci Nirenberg. Poate va fi un ambasador bun sau unul slab. Vom vedea.

Știm însă câteva ceva despre ce nu e. De pildă, nu e din rândul „depanatorilor” lui Elon Musk, care concediau funcționarii publici prin mesaj text la 1 noaptea. Nu e nici din facțiunea MAGA a lui Tucker Carlson, care a ajuns la faza în care susține că cea mai mare organizație socială a evreilor din lume e, de fapt, o conspirație planetară. S-au revoltat chiar cei din publicația conservatoare Free Press, în legătură cu devierile apostolilor MAGA reprezentați de Carlson. Și Donald Trump s-a delimitat de Tucker Carlson.

Ambasadorul Nirenberg pare, cel puțin la prima vedere și pe informațiile incomplete de acum, neinclus în aripile radicale ale MAGA. Sigur că pot fi surprize. Discutăm aproape în orb.

Dar cum e România e mai important decât cum e ambasadorul SUA. Și cum suntem?

Zeci de alegeri libere și alternanță la putere

Acum 37 de ani eram unde este Iranul de astăzi, strict în privința rupturii regimului în raport cu nevoile și drepturile cetățenilor săi.

Printr-o ironie a istoriei, ultimul lider întâlnit de Ceaușescu în decembrie 1989, înainte de a fi îndepărtat de popor, a fost Khamenei, care era proaspăt ayatollah al Iranului. Aflat în vizită la Teheran, Ceaușescu și Khamenei au depus coroane de flori la mormântul prietenului lor comun Khomeini. Ca și cum „vampirii istoriei” își pasează între ei un virus nevăzut.

Prin luptă, România a parcurs, cu jertfa a mii de morți și răniți, dintr-o parte în alta a istoriei. Am trecut de la comunism la capitalism și de la dictatură la democrație. A fost un drum care atunci părea greu, s-a dovedit infernal, iar retroactiv e absolut impresionant. Puteam fi Serbia, dar am rămas România.  

Au urmat zeci de cicluri de alegeri, unde puterea a alternat în mod pașnic. Alegerile au fost libere și toți cei care au participat le-a recunoscut rezultatul, decenii la rând. Am intrat în NATO și în UE, în această ordine. Toate au fost realizate prin munca românilor, în condițiile în care am fost supuși tirului permanent al celei mai eficiente mașini de propagandă targetată din istorie: Rusia.

Dar am mers înainte.

Relația cu SUA a fost excelentă. Nu ne-a dat nimeni de pomană, ne-am câștigat statutul de partener mic-mediu. Până în 2024, când s-a anulat primul tur al alegerilor. E mult, e puțin, o sincopă serioasă în atâția ani? Istoria ne va spune. 

Dacă ne uităm la conflictul din Iran, modelul românesc sau polonez, prin care o țară trecea de la dictatură la democrație, pare astăzi un vis instagramabil. În 2025 nimeni nu-l mai crede repetat. În partea aceasta de lume, firescul nu e niciodată simplu. Nu se obține pe rețelele sociale, ci prin truda a generații întregi, inclusiv de funcționari publici care și-au făcut datoria față de țara lor.