Skip to content

Grindeanu: Noi n-am intrat în această guvernare pe post de ficus

Maria Ionescu

Lideul PSD Sorin Grindeanu a declarat duminică seară, la Antena 3, despre neînţelegerile din coaliţie pe proiectul bugetului de stat pe 2026, că Ilie Bolojan „este preşedintele PNL, dar este premier şi cu voturile PSD”, adăugând că „PSD nu a intrat în această guvernare pe post de ficus”. Grindeanu a mai susținut că „avem un buget de dreapta, făcut după chipul şi asemănarea lui Bolojan”.

„Importantă este decizia pe care am luat-o azi la Consiliul Politic Naţional, faptul că vom vota acest buget, dar în condiţiile noastre, nu ale domnului Bolojan. Avem astăzi un buget de dreapta, făcut după chipul şi asemănarea domnului Bolojan, un buget care (…) duce grija până la urmă a oamenilor bogaţi, dar care nu protejează absolut deloc oamenii obişnuiţi”, a spus Grindeanu, conform News.ro.

Șeful PSD a insistat că formaţiunea sa reprezintă în jur 46% din ponderea coaliţiei de guvernare. „Domnul Bolojan este preşedintele PNL, dar este premier şi cu voturile PSD. Deci, aici ar trebui să discutăm şi despre ponderea pe care politicile de stânga, social-democrate, le are în guvern”, a subliniat Grindeanu.

El spune că „aici nu sunt dorinţe ale PSD-ului”. „Până la urmă, noi n-am intrat în această guvernare pe post de ficus, ci ca să ne asigurăm că românii sunt protejaţi. Iar acum, pachetul de solidaritate este prioritatea noastră”.

„Eu am văzut în aceste nouă luni, nu doar eu, ci şi colegii mei, ceva ce nu mi-a plăcut, şi anume faptul că avem un premier care s-a adresat non-stop şi a făcut non-stop politici exclusiv de dreapta. Dacă ar fi fost doar un guvern de dreapta, un guvern care să protejeze doar multinaţionalele, oamenii bogaţi, aş înţelege. Atâta timp cât PSD reprezintă aproape jumătate din această coaliţie, m-aş fi aşteptat să se ţină cont mai mult de propunerile pe care PSD le are”, a menţionat preşedintele PSD.