Skip to content

După PSD, și PNL analizează ieșirea de la guvernare. Când vor liberalii să ia o decizie

Partidul Național Liberal va avea, în weekend, o ședință de Birou Politic Național în care va stabili dacă rămâne sau nu la guvernare, au declarat surse din partid pentru HotNews.

PNL urmează să analizeze dacă PSD a încălcat protocolul de guvernare în cele opt luni de activitate a actualei coaliții, conform surselor HotNews.

O decizie va fi luată după votul Parlamentului în privința bugetului de stat, mai spun sursele.

Alte surse din PNL spun că este clar că oamenii din teritoriu își doresc rămânerea la guvernare, drept urmare este posibil să nu se dea un vot clar privind ieșirea sau rămânerea la guvernare. Totuși, în ședințele de Birou Politic Național ale PNL, care vor avea loc vineri și sâmbătă, va fi analizată perioada guvernării.

„Vot pentru susținerea premierului”

Va fi însă cel mai probabil și un vot pentru susținerea premierului Ilie Bolojan, conform acestor surse.

PNL vrea să transmită clar faptul că nu este dispus să își schimbe premierul la solicitarea PSD. Astfel, se va vota clar pentru susținerea lui Ilie Bolojan ca premier din partea PNL: „Va fi un vot covârșitor pentru, dacă nu chiar unanimitate”, spun sursele PNL.

Conform surselor HotNews, liberalii vor avea următoarea ordine de zi în cadrul BPN:

  • evaluarea obiectivelor asumate de coaliție și implementate la nivel guvernamental
  • analiza privind impactul reformelor (viziunea PNL pentru etapa post-buget)
  • discuții politice privind evoluțiile din ultima perioadă
  • aspecte organizatorice

Legea bugetului, tensiuni în coaliție

De altfel, legea bugetului de stat e cel mai recent capitol care amenință coaliția de guvernare. PSD a depus azi mai multe amendamente, după ce PNL a avertizat că o astfel de mutare înseamnă încălcarea protocolului de guvernare.

Tot astăzi, conducerea PNL a decis într-o ședință că nu va susține niciun amendament. USR anunțase de duminică o decizie similară.

Liberalii au avertizat însă privind o înțelegere între PSD și AUR pentru a trece amendamentele. Iar dacă acestea trec, presiunea este mutată pe premierul Bolojan, care trebuie să decidă ce va face, în contextul în care legea va avea o altă formă decât cea susținută de el.

Ieșirea de la guvernare, discutată mai întâi la conducerea PNL

Biroul Politic Național (BPN) al PNL este „organismul de conducere a activității PNL”, conform statutului partidului. BPN este format din membrii Biroului Executiv, din președinții de filiale de la nivel județean și trezorierul partidului.

În BPN sunt aprobate acțiunile politice ale partidului. Una dintre cele mai importante atribuții ale organismului, conform statutului, este aceea de a „propune Consiliului Național încheierea unor alianțe electorale politice și/sau electorale, inclusiv cu liste comune (atunci când este cazul), precum și politica de coaliție parlamentară și/sau guvernamentală”.

Deciziile BPN sunt adoptate cu votul majorității membrilor prezenți, mai prevede statutul.

Și PSD face consultare privind rămânerea la guvernare

Ședința din PNL vine în contextul în care și PSD a anunțat o consultare internă cu privire la rămânerea la guvernare. „Încă nu s-a stabilit orarul, dar de principiu, la sfârşitul săptămânii viitoare, va exista această consultare”, a declarat Daniel Băluță, duminică, într-o conferință de presă în care l-a criticat pe premierul liberal Ilie Bolojan.

În luna februarie, într-un interviu pentru la G4Media, Sorin Grindeanu a spus că social-democrații vor trebui să decidă dacă rămân la guvernare în actuala configurație „sau într-o formă mai restrânsă, fără USR, de exemplu, și dacă mergem înainte cu prim-ministrul Ilie Bolojan”. Tot luna trecută, liderul PSD condiționase susținerea premierului Bolojan de forma finală a bugetului.