Sari direct la conținut

Gindrovel Dumitra (Colegiul Medicilor): A fost o neînţegere cu 15.000 euro venitul unui medic de familie

HotNews.ro
Dr. Gindrovel Dumitra, Foto: Inquam Photos / George Călin
Dr. Gindrovel Dumitra, Foto: Inquam Photos / George Călin

Secretarul general al Colegiului Medicilor din România (CMR), Gindrovel Dumitra, a afirmat, joi, că s-a produs „o neînţelegere” la nivel guvernamental atunci când veniturile unui medic de familie au fost evaluate şi la 15.000 de euro lunar, explicând că ar putea fi vorba despre cei care lucrează în mediul rural şi au mulţi pacienţi sau despre cei care au mai mult personal angajat, potrivit Agerpres.

„Cel mai bun lucru pe care (…) l-am înţeles a fost că medicii de familie, de ambulatoriu şi pacienţii avem interese comune, iar atunci când apar ameninţări externe suntem capabili să reacţionăm într-un mod cât se poate de unitar, astfel încât anumite greşeli care se produc în actul guvernamental să fie îndreptate. Practic, am asistat la o campanie media, una în care noi ne-am prezentat doleanţele şi o alta în care, din partea guvernamentală, au apărut foarte multe informaţii. Şi pentru că nu vrem să lăsăm lucrurile să rămână, într-un fel sau altul, neclarificate, trebuie să spunem că a fost o neînţelegere cu acei 15.000 de euro per capita”, a transmis Gindrovel Dumitra, într-o conferinţă de presă.

El a subliniat că prin depunctarea progresivă a medicilor cu mai mult de 2.200 de pacienţi pe listă ar fi fost defavorizate zonele rurale.

„Există, într-adevăr, cabinete care pot să aibă un venit ceva mai mare, dar vorbim în special de cabinetele care se află în zone rurale, acolo unde, vrem – nu vrem, Parlamentul României a fost cel care a decis că un medic, dintr-o localitate vecină, îşi poate înfiinţa un punct de lucru, tocmai pentru a asigura pacienţilor din zona respectivă servicii medicale. Or, acesta este şi motivul pentru care am insistat astăzi ca acea depunctare progresivă să nu fie făcută în acest moment, pentru că tocmai aceste zone ar fi afectate”, a adăugat secretarul general al CMR.

Potrivit acestuia, CMR sprijină medicii care fac investiţii în zona materială şi în personal.

„Am văzut colegi disperaţi în această perioadă. Sunt colegi care au trei, patru, cinci sau chiar şase asistente angajate, care, chiar dacă aveau o valoare a facturii destul de mare, aveau şi cheltuielile în spate destul de mari. (…) Sprijinim colegii care fac investiţii nu doar în zona materială, (…) ci şi în personal. Eu (…) am angajat o nouă asistentă care se ocupă de prevenţie. A ne întoarce acum şi a scădea bugetul, înseamnă ca eu să dau afară această persoană. Nu este în regulă. De aceea, am spus că s-au făcut greşeli la nivel de Guvern atunci când s-au alocat aceste resurse într-un mod deficitar”, a transmis Dumitra.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Daniel Coriu, a anunţat, joi, că, în urma discuţiilor cu CNAS, tarifele pentru servicii medicale oferite de medicii de familie şi din ambulatoriu vor fi menţinute neschimbate până la 30 iunie 2024, la valoarea celor din ultimul trimestru din 2023.

Premierul Marcel Ciolacu declara în urmă cu câteva zile că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie este în curs de negociere şi a pledat pentru un echilibru între câştigul unui medic care profesează într-un oraş şi al unuia din mediul rural. El a apreciat că un venit lunar de 15.000 de euro pentru un medic este „un pic cam mare”.

„Credeţi că este corect să existe un plafon de câştig al unui medic de familie? Am cerut toate statisticile. Există medici de familie care câştigă per capita, nu neapărat pe servicii medicale, peste suma de 10.000 – 15.000 de euro. Mi se par sume un pic cam mari, de aceea e o negociere, ne aşezăm la masă, creăm un echilibru. Dacă tot vrem, trebuie să ordonăm această ţară, trebuie să scăpăm de excepţii, trebuie să creăm o medie. Nu pot să existe medici în oraşele mari, dezvoltate, care să câştige peste 15.000 de euro şi un medic, în zona rurală, care are mai mulţi oameni, mai în vârstă şi e mai multă muncă, mai multă deplasare, să câştige o sumă foarte mică. Trebuie să găsim un echilibru, trebuie să fie o echitate socială”, sublinia Ciolacu.

Cât câștigă un medic de familie și un medic specialist din policlinică

Înainte de toate, suma pe care o primește lunar de la CNAS un medic de familie sau un medic specialist din ambulator (policlinică), în baza serviciilor medicale facturate către Casa de Asigurări de Sănătate, nu reprezintă salariul medicului, ci venitul total al cabinetului.

„Un medic de spital, dacă primește 15.000 de lei, acei 15.000 de lei sunt ai lui. Noi, dacă primim 15.000 de lei lunar de la Casa de Asigurări de Sănătate, din acei 15.000, trebuie să plătim impozitele la stat și să acoperim toate cheltuielile cabinetului, iar abia apoi rămânem cu salariul, după ce tăiem toate aceste cheltuieli”, explică pentru HotNews.ro dr. Alina Drăghici, medic psihiatru care a participat la protestul de marți de la Policlinica Apaca din București.

Din acest venit se scad toate cheltuielile cabinetului, iar ceea ce rămâne este salariul medicului.

Cu cât ar fi urmat să scadă sumele decontate cabinetelor, potrivit propunerii inițiale a CNAS, care a stârnit protestele medicilor de familie și din ambulator:

La medicii de familie:

  • Valoarea punctului per capita scade de la 12 lei în 2023 la 7,7 lei în 2024
  • Valoarea punctului pe serviciu medical scade de la 8 lei în 2023 la 6,2 lei în 2024

La medicii specialiști din ambulator (policlinici):

  • Valoarea punctului pe serviciu medical scade de la 4,5 lei în 2023 la 3,3 lei în 2024
  • Medicii de ambulator nu primesc bani per capita
  • Tarifele pentru cabinetele de medicină de familie și de ambulator crescuseră la actualele valori la 1 iulie 2023.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro